Cherhanalele de la mare. Unde mancam peste vara asta (?)

La inceput de an, intr-una din sedintele de redactie de la Good Food, colega mea Oana a spus ca n-ar fi rau sa trecem in revista (literally :-)) cherhanalele de pe la noi. Asa ca luna trecuta am pus-o rapid de-un road trip la mare si timp de trei zile am mancat kilograme de peste, mujdei si mamaliga, ne-am ratacit pe drumuri neasfaltate, blonda flipped off un bulgar care apoi ne-a urmarit vreo 50 de kilometri (Mercedes A Klasse ftw – we lost him eventually!), ne-am facut plinul cu cidru si butter fudge de la Lidl in Mangalia si am baut beri si mojito la Ovidiu, unde era pustiu, frig si bine.

Dar sa revenim la pestii nostri. Primo – in drumul vostru spre mare, opriti la un OMV si luati ultimul numar Good Food. Acolo gasiti materialul foarte misto scris de Oana. Secundo – mai jos puteti vedea carcotelile mele. Terzo – mergeti sa va convingeti si sa gasiti locul care va place cel mai mult.

In foodie road trip-ul nostru, cherhanalele s-au aliniat de la sud la nord, in ordinea crescatoare a preferintelor. Incepand cu cea din Vama Veche, unde nu vreau sa mai calc, si sfarsind cu Vadu, unde abia astept sa mai ajung. Aprecierile de mai jos sunt sunt unele care, in cele mai multe cazuri, se bazeaza pe vizite singulare si in afara sezonului. Nu garantez ca lucrurile vor fi la fel la jumatatea lui iulie. Insa macar orientativ, am aflat cum sta treaba la malul marii. Si ca cei dintre voi cu short attention span sa nu fie nevoiti sa citeasca pana la final, va spun de pe acum: concluzia mea e ca toate locurile sunt pretty much the same – peste tot vei gasi cam aceiasi pesti, pregatiti fie la plita, fie prajiti in ulei. Diferenta o s-o faca mujdeiul, mamaliga (!!!), serviciul si locatia.

Cherhanaua din Vama Veche

N-am mai fost de cativa ani prin Vama (sau la mare, for that matter – nu-mi place caldura, nu-mi place sa fac plaja, asa ca vara mi-o petrec, conveniently enough, sub aerul conditionat si aman evadarile la mare pentru alte tari si alte sezoane), dar nu mi se pare ca am pierdut mare lucru. Sa dau multi bani pe mancare proasta cu servicii asortate was never my thing.

Cherhanaua din Vama am scos-o repede de pe lista castigatoare dintr-o serie de motive. Daca cu serviciul lent pot trai (unless chiar mor de foame), cu igiena precara nu prea ma impac. Nu m-au incantat nici mujdeiul prost, nici sosul picant (care nici macar nu era suficient de picant cat sa acopere gustul prost). In plus, icrele au fost nasoale si pestele – uscat. Dar am tras linie cand am aflat ca n-au mamaliga. Moldoveanca din mine a trantit usa (aia cu care se pozeaza toata lumea cand ajunge-n Vama, ca era fix langa masa noastra), dusa a fost si nu s-a mai intors.

Micul Golf – 2 Mai

Popasul Pescarilor – Olimp

“Am vrea sa stam pe terasa”, zic eu.
“Nu se poate, a plouat, e ud afara”, imi raspunde el.
“Pai e ok, stam sub umbrelele alea, acolo e uscat”, insist eu.
“Nuuuu seee poooaaaate, trebuie sa aranjez masa, sa mut oliviera”, imi explica el imposibilul situatiei.
“Ah, pai da, daca trebuie sa mutati oliviera… Mda”, remarca si Oana ceea ce mie parea sa-mi scape in continuare.

A urmat apoi borsul de peste care zicea-i ca-i facut pe modelul cantinelor care fac o singura zeama pe care apoi o asorteaza cu diverse tipuri de carne, in functie de comanda. N-a fost rau, dar in niciun caz un bors de peste bun.

Pescaria lui Matei – Agigea

A fost prima data cand ajuns la restaurantul asta. Dar sigur ma intorc, pentru ca am fost placut surprinsa. Dupa ce drumul ne-a dus intr-o zona industriala, care-mi prea mai degraba o parcare pentru tiruri, sub un pod am gasit carciuma.

Aici am mancat o portie de midii (tot de crescatorie) in sos de vin, presarate cu leustean (lovely touch, I’d say) si niste lufar proaspat, facut pe plita. Foarte bun, Pescaria lui Matei a intrat pe lista de reveniri din vara asta.

La Rapana – Mamaia Nord

Vadu Pescarilor – Vadu

Am pastrat ce-i mai bun la sfarsit.

La Vadu nu ajungi usor. La iesirea din Corbu faci dreapta si urmaresti un drum prin camp timp de 6,5 kilometri. Daca masina ta are garda la sol joasa, nici nu te gandi. Noi am ajuns pe drumul nepietruit imediat dupa o furtuna, asa ca baltile si perspectiva de a ramane impotmolite ne-a amuzat tot drumul care a durat vreo juma’ de ora. In plus, eram convinse va in mijlocul lui mai o sa gasim carciuma inchisa. Dar ne-am zis totusi sa incercam.

Asa ca ne-au dat scrumbie la plita si “pestele casei”. In acest caz – nisetru prajit. Si a fost cea mai buna masa din cele trei zile petrecute-n cherhanale. Cu mamaliga pregatita cu simt de raspundere, peste delicios si vin rece. Asta ca sa aflu la intoarcere ca nisetrul nu e cea mai legala masa care putea sa mi se intample.