In teste: Obiectivele Canon de 50mm, 18-135mm si 10-18mm

Folosesc un dslr de la Canon inca din 2007. Pana anul trecut, a fost un aparat cu senzon crop (Canon 30D). De altfel, mai toate aparatele entry-level sunt pe un format crop, iar pana sa trec si eu la un full format (anul trecut pe vremea asta), a fost ceva distractie. Mai ales ca toate fotografiile (de food, dar si restul), le fac de vreo trei ani exclusiv cu un obiectiv fix, de 50mm f/1.8.

Canon EF 50mm f/1.8 II

Asta inseamna ca, atunci cand ai un aparat cu senzor crop, si – sa zicem – esti la restaurant si vrei sa fotografiezi ce ai in farfurie, n-ai sa poti sa o faci decat daca te ridici de la masa si faci un pas in spate. Doi daca vrei sa prinzi si ceva context (o solnita, o bucata de fata de masa, o furculita sau ceva background). Trust me, I’ve tried, si nu o data s-a intamplat sa dau peste masa sau scaunul altor oameni din carciuma in timp ce eu eram in marsarier. (Cel mai misto era la resturantele cu fete de masa apretate, chelneri cu manusi albe si tavi de argint. Mhm, toata lumea era amuzata de situatie. NOT!)

Am insistat insa cu acest obiectiv pentru ca imi place foarte mult tipul de incadratura pe care-l pot face cu el. Si cum apucaturile mele OCD se rasfrang inclusiv asupra fotografiilor pe care le fac, n-a fost chip sa-mi reconsider optiunile.

Asta pana cand Cristian Vasile (Igu) (il stiti si de pe Bucurestiul Optimist) m-a luat acum cateva zile la intrebari si mi-a pus in brate cateva obiective noi, dupa cum se vede-n videoul de mai jos.

Dupa ce ne-am jucat putin in restaurantul Cucina de la JW Marriott, am luat obiectivele acasa ca sa aprofundez situatia (si sa le testez si pe altceva decat salata, desigur ;-)

Ceea ce am si facut, duminica, la un mic brunch. Am luat una din mesele pe care fotografiez destul de des si mi-am exersat unghiul favorit – overhead/ bird’s eye (poti sa-ti zici cum vrei). Desigur, daca nu ai un trepied (maine imi cumpar unul, promit! ca m-am saturat de atatea improvizatii si urcat pe scaune si mese si alte asemenea), atunci cel mai simplu e sa tii camera intr-o pozitie in care – evident – vezi ce pozezi. In acest caz, un ecran cu functia live-view te ajuta mult. Daca nu (cum a fost si cazul meu pana anul trecut, cand mi-am schimbat camera) – lucrurile sunt mai complicate si de multe ori faci o gramada de incercari pe care nu prea ai cum sa le controlezi, care implica echilibristica in poante si extensii de maini. Ma rog.

Revenind – am luat in teste alte doua obiective cu care nu ma jucasem niciodata Canon EF-S 18-135mm f/3.5-5.6 IS STM si Canon EF-S 10-18mm f/4.5-5.6 IS STM si din exact aceeasi pozitie in care am fotografiat cu obiectivul fix de 50mm, am putut vedea urmatoarele:

Canon EF-S 18-135mm

La distanta focala de 135mm e clar ce se intampla: un close-up. Insa la 18mm masa a intrat aproape in intregime in cadru, fara sa fie nevoie ca eu sa fac cine stie ce gimnastica dubioasa. De asemenea, imaginea nu a fost deformata (ma deranjeaza foarte tare fotografiile de food facute cu un superangular (obiectiv care are o deschidere mai mare), in care toate unghiurile sunt fugite, liniile deformate si nimic nu mai arata natural. Cum spuneam – effin OCD!

Canon EF-S 10-18mm

In cazul de fata, 10mm s-a dovedit a fi un unghi mai larg decat era nevoie, insa sunt sigura ca daca eram la o masa de 8-12 locuri, as fi putut surprinde perfect, fara prea mari eforturi un cadru larg, cu multe elemente, cum in niciun caz nu am cum sa reusesc cu obiectivul de 50mm pe care-l am acum. Iar la celalalt capat al sau are distanta focala de 18mm, care, cum spuneam mai sus – e foarte potrivita pentru a surprinde suprafata unei mese normale.

Not to mention ca ar fi un obiectiv foarte bun si pentru calatorii, cand, in general, vrei sa prinzi cadre mai largi, cat mai descriptive.

Mosule, se aude?!