Chez Mazilique

Mazilique Studio – The Reveal (3)

THE CIRCLE OF LOVE

 

Cum spuneam, pe tot parcursul acestui making of, am avut intotdeauna alaturi prieteni care sa ma ajute, sa ma sfatuiasca sau macar care sa ma asculte. Si pentru asta sunt cel mai recunoscatoare.

 

De fiecare data cand santierul mi se parea ca e cel mai complicat lucru din lume (I do have a well developed appetite for drama), ma gandeam la Dana si imi mai bagam mintile-n cap.

Dana, despre care v-am mai povestit, este prietena mea care are restaurantul Simbio. Ea si Iulia au deschis in 2010 un mic bistro in centrul vechi. Eu am cunoscut- in 2011, iar acum e una dintre prietenele mele cele mai bune. Din alea care afla primele vestile bune, dar si care sunt sunate noaptea ca mi s-a inundat casa in ajunul Craciunului.

In mai 2014 Dana si Iulia au inchis bistroul din centrul vechi si au inceput lucrul pe Negustori 26, acolo unde este acum, deja de peste un an, noul Simbio. Dar inainte ca acesta sa fie carciuma in care acum sunt ca acasa, acolo a fost un santier care a durat mai bine de jumatate de an. Mult mai complicat, mai solicitant si mai problematic decat orice glumita de studio mi-am mesterit eu acum. Iar Dana nu doar ca a gestionat situatia brilliantly, dar si fara sa faca tot tam-tamul pe care l-am pus eu in scena. Asa ca, de fiecare data cand la studio imi mai aparea o problema – ma intrebam “What would Dana do?”. Dupa care, daca nu gaseam singura solutia (si de cele mai multe ori nu o gaseam), o sunam pe Dana. Si asta nu s-a intamplat doar o data – she really got an earful. S-a uitat cu mine pe planurile de constructie, pe cele de instalatii sanitare, electrice, am numarat prize, am calculat metri patrati, mi-a raspuns la cele mai tampite intrebari si la cele mai incoerente mailuri. Si niciodata nu mi-a spus ca ar trebui sa-mi bag mintile-n cap, cum probabil meritam. A fost cea mai buna combinatie de problem-solver-empathy-giving person there is si pentru asta o sa-i fiu mereu recunoscatoare. Si o sa-i fac cel putin o crostata :-)

 

Iar cand Dana lipsea, o prindeam pe Iulia. Si reluam aceleasi discutii, ba chiar si in alte detalii – de unde iau iedera, fire electrice, lampi, fasunguri, scripeti – all the works. Si mai important decat toate astea, intotdeauna avea o vorba buna atunci cand mi se mai ineca cate o corabie.

 

My work-wife Oana a fost cea care a venit cu mine cand am vazut prima oara spatiul. Daca nu era ea, probabil ca nici nu ma duceam sa-l vad. Daca nu insista sa trec cu vederea cei doi stalpi care erau fix in mijlocul open space-ului si care mi se pareau ca strica tot layout-ul, probabil ca nici nu m-as fi gandit sa-l inchiriez. Dupa care, Oana a trecut cu mine prin toate tampeniile care au urmat – a primit poze cu peretii darmati, cu tevile sparte, a citit mailuri cu idei, a vazut poze cu variantele de culori alese, a primit telefoane pline de panica si sughituri, si – la final – a venit sa ma ajute sa impachetez bucataria de acasa pentru a o muta la studio, dar si sa curete cartofi si sa frecam impreuna un pork rack cand am incins prima oara cuptoarele.

 

Monica e o alta prietena super awesome (nu e un top aici, insiruirea asta e complet random, all my friends are pretty damn amazing) cu care, din fericire, chiar si atunci cand situatia e grava, nasoala, in buda si atat de fucked up ca nu mai vad iesirea, tot reusesc sa rad. De exemplu, daca e cineva cu care sa ma pot tavali pe jos de ras in timp ce ii povestesc cum mi-am petrecut revelionul plangand pe gresie, she’s the one. Intr-una din nenumaratele situatii in care mie mi se inecasera corabiile (dupa ce explodasera, arsesera si se scufundasera in larg), Monica mi le-a ancorat pe toate la mal: “Mazilu! You are gorgeous (in my defence, in ziua respectiva, dupa trei luni de santier si sapte kilograme pierdute, aveam niste pometi atat de ascutiti ca puteam sa desfac conserve with my cheeckbones), smart, talentata si faci ceva foarte misto. E greu, dar uite ca le faci pe toate singura si o sa iasa super misto”. In mod natural, Monica nu e un izvor de optimism – she’s my reality check, so coming from her it meant a lot.

 

Elena e prietena cu care nu doar ca as vrea sa fac schimb de garderoba, dar mi-as dori sa o am around for ever. Nu numai ca she’s the epitome of coolness, dar e si fuckin’ brilliant, refreshingly creative, da’ e si cineva cu care ai vrea sa pleci intr-o calatorie (pentru ca, by my book, you must only travel with people you love – mi se pare ceva foarte important). Si fara ea, n-as fi reusit sa navighez prin aceste ultime saptamani (si mai ales prin urmatoarea, pentru ca da – lansam Mazilique Studio) (deci nu mai e mult si o sa vedeti si poze din care chiar o sa intelegeti ceva :p)

 

Pe Sanziana o stiu deja de cativa ani – i-am iubit blogul de cand l-am vazut prima oara, ne-am intersectat la evenimente, ba chiar am si lucrat la cateva proiecte impreuna. Dar abia cand am contactat-o ca sa cumpar pentru studio cateva piese de la Visuell Atelier am apucat sa vorbim ceva mai mult. Ne-am intalnit sa-i explic ce mi-as dori, ocazie cu care i-am aratat proiectele si i-am povestit ceva mai mult despre ce urmeaza sa fac. Era chiar in ziua in care incercam sa comand blaturile de lemn pentru masa. (Asa cum spuneam, piesa centrala din Mazilique Studio este masa – cuz that’s where the magic happens, evident. E obiectul in jurul caruia am impletit  tot restul elementelor, asa ca inainte de orice trebuia definita aceasta “structura de rezistenta”). Cum nu gaseam nimic care sa-mi placa, dar eram presata si de timp, lucrurile se complicau tot mai tare. I-am povestit Sanzianei si cand a vazut variantele pe care le aveam disponibile la acel moment, si-a pus mainile-n cap. Asa ca pana seara imi gasise exact ce vroiam – un loc de unde sa pot lua lemn vechi de stejar si un mester care sa-mi faca blaturile exact asa cum mi le imaginam. Nu glumesc cand spun ca datorita ei studioul are acum o “coloana vertebrala” asa cum trebuie.

 

De Andra ati mai auzit. E cea mai veche prietena a mea, she’s been with me through thick and thin si nimic din ce-am facut n-ar fi fost la fel fara ea. Ma stie de cand mancam supa la plic si singura reteta pe care o stiam era un pui pe care-l bagam in cuptor si-l uitam acolo timp de doua ore, apoi il inecam intr-un mujdei de usturoi care-ti faulta ficatul timp de vreo doua zile). A mancat cele mai bune retete ale mele, si pe cele mai proaste, m-a ajutat sa-mi fac valiza atunci cand mi-am luat lumea-n cap si mi-a facut zilele mai frumoase de vreo 15 ani incoace.

 

Iar daca nu era Cookie (aka Ana Naie de la Easy Peasy si My Food Coach), probabil ca nu m-as fi apucat de gatit niciodata. (Cookie, ai fi crezut vreodata ca seara petrecuta la tine cu o salata de rucola, rosii cherry si nuci, din care cel mai probabil am pescuit branza, o sa declanseze asa ceva? Si o sa se ajunga aici? I sure didn’t! Sau seara in care ati venit la mine si am facut cartofi cu bacon si ceapa, am spart un pahar cu vin rosu, am stat pe perne aruncate pe jos pentru ca nu aveam scaune si am adormit in mijlocul petrecerii se va metamorfoza sapte ani mai tarziu in cina cu matching plates & rosemary name holders? Nici eu! Not in a million years.)

 

Pe Alex l-am cunoscut chiar atunci cand am inceput sa gatesc – a venit cu Mishu si Cookie la cina de care povesteam mai sus si am ramas prieteni ever since. Am gatit impreuna prima mea paine, prima tarta cu lamaie, cateva sute de briose si acum sapte ani mi-a cumparat primul meu chef’s knife. Draga Alex, il am si acum, il folosesc in continuare si e preferatul meu. It fits perfect in my hand and it feels just as nice as your bear hugs.

 

Ajutorul si sprijinul pe care l-am primit de la Zaira a fost, in tot acest context, absolut nepretuit. Mi-a alungat frici, m-a scos din incurcaturi si de fiecare data cand apareau probleme pe care nu doar ca nu stiam cum sa le dezolv, dar pe care nici macar nu le intelegeam, ea a fost acolo sa le descurce si sa-mi dea siguranta ca pot sa fac lucruri la care altfel mi-ar fi fost si frica sa ma gandesc.

 

Draga mea Ana (Nastase) a fost in acest an un stalp de sustinere si o plasa de siguranta cum nu speram sa am. E probabil cea mai calda si empatica persoana pe care o cunosc, iar faptul ca a devenit prietena mea ma face foarte, foarte norocoasa si enorm de recunoscatoare. Honey, sper ca toata dragostea ta, toate gandurile bune pe care le-ai indreptat catre mine sa ti se intoarca anul asta (si in cei care vin ;-) asa cum stiu ca meriti.

 

Catalin e inca una dintre persoanele care ingroasa randurile celor pe care uneori simt ca nu-i merit in viata mea. Cand l-am rugat in octombrie sa faca la studio niste poze de “before” (in speranta ca vom avea totusi un “after” reusit) habar n-avea ce-l asteapta. Asa ca la finalul santierului s-a trezit in situatia de a despacheta farfuriile nebunei, asta cand nu agata iedera pe pereti sau nu muta scaune, mese si fotolii. E unul dintre cei mai misto oameni pe care-i cunosc, care are si calitatea rara ca talentul lui sa fie dublat de o generozitate si o bonomie cum rar gasesti intr-o singura persoana. Ma gandeam zilele trecute ca, de cand ne-am cunoscut in 2012, la proiectul apartIKEA, a fost alaturi de mine sa puncteze in imagini unele dintre cele mai importante momente care au trecut de atunci si pana acum. Asa ca i-am promis ca nu o sa ma casatoresc, numai ca sa nu fie nevoie sa-l rog sa-mi faca fotografii si la nunta :-))

 

Misha e new entry. De ea n-ati mai auzit pana acum, dar o sa se tot intample de acum incolo. Incepand de luna asta ea este Studio Coordinator aici la gogoserie, si ma face in fiecare zi sa ma simt super-norocoasa ca am ajuns sa lucram impreuna. Dar mai multe – in curand.

//

Miercuri am facut prima cina la studio. Am vrut sa fie cu prietenii mei – cum altfel? – pentru ca vroiam sa le multumesc pentru tot ajutorul, afectiunea si sprijinul lor din ultima vreme (si in general, for that matter). (Asta plus faptul ca daca se mai spargea vreo teava sau iar crapa instalatia electrica, cu ei aveam sanse sa scap usor daca si comandam pizza.) Chiar daca in mod normal sunt o persoana destul de composed (ma rog – sau incerc), miercuri nu a fost un moment in care sa nu ma intreb cum de sunt atat de norocoasa sa-i am pe toti oamenii astia alaturi.

 

To be continued

__________

Foto – Catalin Georgescu

YOU MIGHT ALSO LIKE

  1. Ramona says:

    Mazi, ai un stil de-a povesti absolut minunat. Ai vorbit intr-un mod atat de frumos si sincer despre oamenii grozavi care ti-au fost alaturi incat e evident ca si ei sunt cel putin la fel de norocosi sa te aiba in viata lor :)
    Pentru a testa ipoteza mea, anunta pe blog cand ai nevoie de oameni pentru proiectele pe care le planuiesti, iti garantez ca o sa ai mult mai multi doritori decat ti-ai imagina, in a heartbeat ;)
    Abia astept pozele, in special cele cu azulejos!!!
    *sper ca s-a inteles mesajul meu subliminal, cred ca esti foarte foarte misto :)

  2. Adriana Stefan says:

    Totul arata exceptional ! Felicitari , ai reusit un lucru grozav!
    As vrea totusi sa te intreb ,locul asta de unde ai gasit lemnul vechi de stejar pt blaturi si nenea mesterul care le-a prelucrat ,sunt in Bucuresti? as avea si eu nevie de un blat pentru chiuveta din baie, si chiar ca nu am idee de unde sa gasesc asa ceva, ale tale au iesit demential.
    Seara buna !

Insta Moments

  • the shape of my heart
  • Popping the first cork at the new @chicineta showroom
  • It may looks like we're having a deep, meaningful conversation, but in fact we're both thinking about what we're gonna eat later
  • Aviz amatorilor: când se merge în vizită la noul showroom @chicineta se duc:
- flori
- parizer și mustar

#chicineta #housewarming #essentials
  • beautiful late spring in @simbiokb's fairy-lit garden
  • P E R F E C T I O N
  • messy chop and sun kissed summer lights, thanks to this awesome guy @stratulatsorin
  • Celebrating the newly crafted Romanian Pale Ale
//
#ale #beer #exploringsenses #craftbeer
  • Working on my beach body. I'll be gone 'til November