Masa de Paste la Mazilique Studio

Stii ca a fost o petrecere misto pentru ca nu ai apucat sa faci poze.

Sunt doua lucruri care-mi plac atat de mult incat le-as face incontinuu-incontinuuuu: sa cumpar bilete de avion si sa-mi adun prietenii in jurul mesei (trei daca punem la socoteala niste chestii less PG, but that’s not the point). Dar pentru ca nu mi-am construit un aeroport, da’ mi-am facut bucatarie mare la studio, unele chestii se pot intampla mai usor.

Asa ca ieri mi-am adunat prietenii ramasi prin Bucuresti de Paste si am incins cuptoarele. A fost un potluck party care a inceput putin dupa pranz cu gin & tonics si s-a incheiat tarziu cu farfurii goale. Acestea din urma s-au dovedit a fi ceva mai greu de realizat decat in mod normal pentru ca daca e un lucru la care ma pricep este sa exagerez.

De exemplu:

– Dana, sunt la piata, mai iau ceva pentru party?
– Nu, avem tot ce ne trebuie, potoleste-te.
– Bine, dar poate o salata?
– Aduce Iulia salata.
– Ok, atunci paine?
– A luat Alex paine, avem si cozonac, tu nu trebuie sa faci nimic.
– Nu am gasit coriandru.
– O sa supravietuim.
– Ok, am luat trei pulpe de miel.
– You did what?!?

Asa ca de vineri si pana ieri am cautat retete in cartile alea de le vedeti mai sus, n-am gasit ceva suficient de potrivit pentru cut-urile pe care le-am luat, asa ca m-am apucat de marinat, baituit (sau morsocăit, cum ar zice Morodan) carnea dupa cum m-a taiat capul. O pulpa de miel a fost marinata si apoi pregatita dupa o reteta pe care The Boy m-a facut sa promit ca nu o pun pe blog (so you now know who to blame). Pulpa de miel cu os a fost invelita intr-o marinada-pasta asa cum am povestit pe Facebook. Dar ieri la pranz in continuare nu stiam ce fac cu cea de-a treia, asa ca pe ultima suta de metri s-a intamplat un curry (si folosesc acest termen destul de loosely, am putea la fel de bine sa spunem ca am facut o tocana mai condimentata, da’ fiti si voi indulgenti).

Am taiat mielul in bucati si l-am rumenit in tigaie cu niste ulei de masline, pe toate partile, dupa care am pus carnea deoparte. In aceeeasi tigaie am calit doua cepe tocate marunt, pana ce s-au inmuiat, cand am adaugat o bucata de ghimbir tocata marunt, impreuna cu trei-patru catei de usturoi la fel de bine maruntiti. Tot atunci am aruncat la ingramadeala si absolut din ochi vreo 4-5 boabe de cardamom verde, chimion, putina scortisoara, fulgi de ardei iute si singura pudra de curry pe care am gasit-o ratacita intr-un sertar. (Data viitoare imi fac singura garam masala, da’ acum eram putin presata de timp. Si rasnita de condimente era in depozit, nedespachetata inca de la mutarea in studio, ascunsa prin habar n-am ce cutie. Si am fost si bolnava cand eram mica. Cred. Probabil ca nu, da’ ma rog, v-am zis sa fiti indulgenti.)

Am amestecat toata treba vreo doua minute, pana ce in studio a inceput sa trazneasca condimentat, dupa care am pus carnea inapoi in tigaie, am turnat doua conserve de rosii tocate si doua pahare de apa on top si am lasat toata situatia sa fiarba incet vreo ora, pana ce carnea era frageda, sosul scazuse si noi eram ceva mai tipsy. In ultimele 5 minute am aruncat si o conserva de naut in tigaie si langa tocana am pus un cuscus amestecat cu patrunjel, chimion, ulei de masline si zeama de lamaie.

A ramas in istoria serii de ieri ca mielul #1, dar se pare ca acesta isi va face revenirea si in alte momente. Sper ca si cu ceva frunze de coriandru on top, chiar daca, asa cum s-a notat, supravietuim si fara.

Trei Tanqueray cu lime si o sticla de prosecco mai tarziu, pe masa s-a intamplat mielul pregatit dupa reteta otomana-si-secreta, despre care – evident – nu pot sa va spun nimic, in afara faptului ca a iesit ultima in clasament, (dar cum erau doar trei, asta inseamna ca tot si-a gasit loc pe podium, si farfuria a ramas goala la final).

Si undeva pe aproape de miezul noptii am scos din cuptor si situatia #3:

…mielul in crusta de rozmarin si coaja de portocala, care n-a rezistat pe masa mai mult decat sticla de vin, si care in preferintele celor de la masa a iesit la egalitate cu curry-ul de la #1. Cartofii noi bine rumeniti au ajutat, pare-se.

Atat for now. Ma intorc inapoi la ce fac eu mai bine dupa niste situatii ca alea de mai sus – zac pe canapea. Ceea ce va doresc si voua.