Chez Mazilique

Neadevarul despre Cristina Mazilu

Pentru ca in ultima vreme am primit niste intrebari neasteptate, am zis sa share with the group, pe modelul invatat de la si consacrat de Titica, ca poate tufe pe cineva grija. (Actually nu cred ca e nimeni in pericol sa moara de atata preocupare, da’ mi-a fost lene sa scriu o reteta.) So here it goes:

 

Nu ma cheama Manuela

Eu si cu Titica, avand amandoua (la un loc) attention span-ul unei gold fish, nu reusim sa ne zicem pe numele pe care ni le-au ales cu atata atentie mamele noastre. Asa ca atunci cand nu ne strigam co**e si alte delicateturi rafinate, avem o lista de alte nomenclaturi cu care ne apelam. Si fiecare cu cate o poveste (chiar daca acum sunt atat de multe ca niciuna dintre noi nu le mai stie).

  • Manuela (probabil cel mai des folosit) pentru ca at some point ni s-a intamplat sa facem karaoke in masina pe piesa lu’ Julio Iglesias. Nu pentru ca ne-ar placea – departe de noi (se stie ca ascultam numa’ Wagner) –, ci pentru ca noi in masina cantam orice. ORICE.
  • Esmeralda pentru ca la un moment dat am avut acest boyfriend columbian si de acolo mi s-au tras toate numele de actrite de telenovela pe care Titica si le-a putut aminti (de fapt, numele meu complet este Esmeralda Manuela Margarita del Sol).
  • Florentina pentru ca inainte ca Florentina Magiun sa fie personaj de short stories pe Chicineta.ro, ea era asistenta noastra imaginara care dadea mailuri la hoteluri sa ne faca rezervari de camere. Don’t ask.
  • Pruna (cu variatiunile Prunela, respetiv Pruñella dupa my South American affair) pentru ca Titica inventeaza tot felul de nume cand ii e foame
  • Nutica – pentru ca am inceput sa-i spunem asa prietenei noastre Elena (din motive diminutive evidente), chestie care apoi s-a transferat la toata lumea, si asa toti cunoscutii nostri s-au molipsit si au inceput sa-i cheme Nutica. Patesti.
  • Balonaș – asta I swear to god ca nu stiu de unde mi s-a tras (nu de la the obvious, pentru ca I was at my skinniest cand a inceput Titica sa-mi spuna asa)

 

Anyway, ati prins idea – nu ma cheama Manuela, ba mai mult – chiar nu mai am niciun alt nume in afara de Cristina (and btw, nu-mi spuneti niciodata “Cris” unless vreti sa experimentati o tigaie de fonta incinsa peste ceafa).

 

Nu sunt co-owner la Simbio

Intamplarea a facut ca de cand prietenele mele Dana si Iulia (adevaratele-owenere-de-la-Simbio) au redeschis restaurantul pe Strada Negustori 26, in ianuarie 2015, si pana cand eu am deschis eu studioul, in martie 2016, am stat mai mult in carciuma lor decat in redactie. Pentru ca acolo era mai luminos si mai frumos si pentru ca daca am laptop si wifi, pot munci de oriunde. Si pentru ca am stat suficient de mult acolo, lumea a inceput sa creada ca am o treaba cu carciuma, alta decat sa le mananc burgerii. Da’ e ok, in ultima jumtate de an n-am mai reusit sa ajung asa de des pe acolo, pentru ca am stat la biroul meu-bucatarie-studio, acum la fel de luminos ca Simbio, in schimb Cookie (Ana Naie) de la Easy Peasy lucreaza mai tot timpul de acolo asa ca au inceput sa-i iasa si ei vorbe. Acum ea e owner la Simbio. Bwahahahaha, esti leapsa!

 

Nu sunt chef

N-am lucrat niciodata intr-o bucatarie profesionala. Am o diploma de calificare, din toamna lui 2010, cand m-am gandit eu ca ar fi fun sa fac o scoala de bucatari, si de care fac misto prietenii mei de fiecare data cand o vad (probabil si pentru ca e singura diploma pe care scrie ca am luat nota 10 la examen). Dar in afara de cateva evenimente singulare, in care am mai incercat sa invat prin vreo bucatarie de restaurant cate ceva de la altii mai pricepuri decat mine, eu sunt doar un home cook entuziasmat care din cand in cand se da in stamba.

 

Nu am pijamale cu rate

Si asta mi s-a tras tot de la Titica. Mai exact, de aici. Si mai exact, de la un road trip pe coasta Amalfitana, cand eu purtam niste rochii lungi, iar aia blonda a spus tuturor ca sub ele am pantaloni de pijama cu rate. Inca astept sa primesc una de ziua mea, promit ca o s-o port in vacante, pentru ca this is what I do.

 

Mazilique Studio nu e restaurant

Distractia maxima la studio nu e atunci cand suna cineva pe fix si vrea o rezervare de trei persoane la ora 18:00, sau cand primim un mesaj pe Facebook care ne intreaba daca azi avem deschis. Nope. E atunci cand eu stau si frec menta prin studio (efectiv frec menta) si cineva intra si cand ajunge sus (trebuie sa urci un rand de scari ca sa ajungi in studio) e super confuz pentru ca eu stau pe canapea cu picioarele pe pereti in timp ce ma intreb care e sensul vietii (sau ce urmeaza sa mananc later that day). Si atunci ii trimit la Simbio (unde, nu-i asa, am un interes pentru ca sunt co-owner) (NU!) (am glumit, ffs!).

Nu stiu sa va zic clar ce e studioul, da’ pe cuvant ca nu e carciuma, bistro, restaurant sau cum s-o mai zice. E in primul rand biroul meu, bucataria de teste pentru tot ce se intampla pe Mazilique, locul unde am imprimanta si cele ‘enshpe sute de farfurii, unde fac poze si mese cu prietenii si uneori evenimente, iar alteori (adica in curand) ceva workshop-uri (mult spus, eu n-am ce sa va invat, da’ pot sa va dau de baut in timp ce discutam despre ce-misto-e-sa-gatesti-,da’-nu-mai-bine-iti-mai-torn-eu-un-pahar?).

Anyway.

 

Retetele de pe blog sunt facute de altcineva. Si pozate de alt-altcineva

Ei bine, nu. Sunt convinsa ca daca era sa aleg pe altu’ sa-mi faca treaba gaseam totusi pe cineva care sa se produca mai cu talent si mai cu chef decat ce vedeti voi in fiecare zi saptamana pe aici.

//

Voi ce barfetturi ati mai auzit lately? :-))

Foto deschidere – Mihai Bumbu pentru Celsius Magazine

YOU MIGHT ALSO LIKE