Mazi fata cu intelectualii

Profit de acesta zi de vineri in care eu am impresia ca as putea sa plec de la birou pentru ca nu mai am treaba (pe draq, nu vreau s-o fac), ca sa mai povestesc neinteresaciuni.

Ieri, de exemplu, am luat pranzul cu niste domni. Si vreo doua doamne. Nu stiu cum fac de reusesc sa revin constant in situatii in care francofobia mea sa dea cu bata-n balta. Ajung la casa frumoasa de langa piata Amzei, unde trebuia sa iau masa, si aflu ca toti o sa vorbim in franceza – “ca asa ne putem intelege“. Asa ca facem prezentarile. Pana aici intuitzia si perspicacitatea mea de exceptie m-au ajutat sa-mi zic numele corect. Apoi a urmat partea funny-ha-ha-not in care puteam ori sa par proasta-gramada ca nu stiu sa leg doua cuvinte in franceza, ori sa par nesimtzita. Cred ca m-am descurcat sa fiu cate un pic mai mult din amandoua, pentru ca n-am vorbit cu oamenii si m-am facut ca am treaba cu telefonul mobil mai tot timpul. Asta e solutia mea la petrecerile la care nu vreau sa fiu. Mai toate la care merg. Ma uit in telefon. Sun prieteni cu care n-am mai apucat sa vorbesc de mult. Trimit mesaje. Sterg mesaje. Orice altceva.

Dupa aproape doua ore de aperitive si discutii despre sisteme educationale, situatia din Kosovo, expozitiile de tapiserii din Paris, vinuri, toate tampeniile pe care da bine sa le stii, dar asupra carora eu n-am reusit sa-mi imprim personalitatea opinionativă, m-a salvat un subgrup unde se rupea in engleza si se mancau placinte cu mere.

Da’ si acolo am ramas muta in fata unui domn poet cu un fin umor intelectual. Mi-am zis ca ia mai bine taci tu, proasto. Rare ocaziile cand sunt asa inhibata si de obicei in momente foarte prost alese (vezi acum trei saptamani, la film). Mai bine. S-a gasit o cucoana sa faca ea pe desteapta cu domnu’ poet-mi-se-moaie-picioarele-de-inteligenta-dumneavoastra.

“Auziti, da’ eu unde v-am mai vazut?”
“Nu stiu, doamna”
“Ati predat cumva?”
“Da. Acum 30 de ani”
“Ah. Da’ io va stiu pe dumneavoastra! Sigur v-am vazut la o sindrofie”
“Nu cred, nu prea merg pe la sindrofii”
“Ei, nu mergeti! Lasa ca stiu eu, ca doar v-am vazut”
(aici mazi intrase deja in pamant de rusine, penibilul situatiei fiind dat. femeie, il vezi la televizor, in carti, reviste, ziare. mon dieu, ca sa zic asa)

Si au continuat, la naiba, they did. Doamna avea o parere despre orice, de la bastinasii din Papua Noua Guinee (jur!), la practicile de cercetare sociologica si antropologica, la filmele lui Pasolini (pe care nu le vazuse, da’ stia ea cum sta treaba).

In final m-am retras – “Je vu remersi pur votră invitasion. Aurevoa” – simtindu-ma teribil de vinovata pentru ca dupa 11 ani de germana abia reusesc sa-mi comand o bere (nu exagerez). Ce pretentii sa mai ai cu franceza?, plus ca sunt o nesimtzita snoaba care-si cumpara carti pe care “nu are timp sa le citeasca” – doamne, ce ocupate si importante suntem. Huo.