Soul spunea

Intr-un comentariu, Soul spunea…

“Acest blog este preferatul meu: cald, parfumat, proaspat, melancolic, cu tristeti sfasietoare si bucurii sublime, simplu si curat ca o dimineata inrourata. Uman. Subtil. Niciodata patetic, mereu sincer, deschis. Continua sa scrii si prin asta sa fii tu insati. Missing.”

Nu stiu daca trebuie sa ma justific, but well… Am inceput blogul asta cand nu aveam timp sa mai vorbesc cu prietenii mei, acum mai bine de doi ani, cand existau ceva mai multe probleme de time management de partea mea :)) Intre timp lucrurile s-au mai pus la punct iar eu am continuat sa scriu dintr-o inertie exhibitionista. Apoi am avut un moment de maxima epifanie cand mi-am dat seama ca nu e in regula sa-mi impart lamentarile in stanga si-n dreapta. Hmmm. Iar privind inapoi prin arhiva am remarcat ca nu ma mai regaseam in ce scriam. Una peste alta am inchis blogul pentru ca nu mai stiam ce sa fac cu el.

Insa cum prietenii (tot prietenii… :) au insistat sa mai pun macar din cand in cand cate-o poza, promit ca o sa revin intr-o formula adecvata mie. Cu povesti despre seara burghez-decadenta in care am aniversat ziua Frantei, cu noaptea boema in care i-am aratat lui Thomas Bucurestiul cufundat in bezna, sfarsind in leaganele din Floreasca, cu fotografiile paharelor de sampanie sparte pe podea, cu amintiri din plimbarea de la Viena ce va sa vina-n weekendul asta, cu reminiscente din povestea cu final de Hitchcock consumata aproape exclusiv in mintea mea. Tot despre mine – angry, flamboyant and unapologetically excessive, avec mes rêves épanouis sau nu.