Cum am mai taiat un restaurant de pe lista

Dar altundeva vroiam sa ajung. In seara asta a fost una din rarele dati cand ajung acasa si am impresia ca ziua nu s-a sfarsit si nici eu by that matter. Asa ca in loc sa execut ceva in bucataria proprie, am zis sa o vizitez pe-a altora. Si am luat-o incet, pe jos, de la mine de acasa spre nicio tinta exacta. Trec de un pub irlandez (Irish Molly) – meniu evident not light & healthy, mai departe dau de Tripoli – un restaurant cu specific libanez – trec mai departe pentru ca il incercasem in urma cu cateva luni si rezultatele nu cereau o repetare.

Asa ca ajung la Mystic Tree. Locul il stiam de vreo patru ani, meniul il tineam minte ca fiind relativ interesant macar pe hartie, iar rezultatele de cele mai multe ori decente. Si pentru ca aveau terasa deschisa, zic ca acolo ar fi bine sa stam. Cinci sau sase mese, doar una ocupata. Dam sa ne asezam la una si, out of nowhere (de fapt din spate – dar tin la efectul dramatic :)) se aude un tipat: “Nu!”, de credeai ca cineva incearca sa impedice un camion cu moloz sa striveasca un gazon englezesc. In spate era chelnerul care era infricosat la ideea ca 2 persoane se pot aseza la o masa de 6. Ii explicam ca dom’le, aveti terasa goala si nu e panica, o sa bem si-o sa ne veselim compensatoriu. Dar ntz! – el insista sa ne inghesuim la o masa meschina, unde maxim incapeau doua halbe de bere si-o scrumiera. Oh well, eat my dust, si plecati am fost and buh bye Mystic Tree, o sa-mi fie dor de vremurile in care mancam tagliatele de clatita cu sos ciocolata. Dar, pe de alta parte, pe atunci eu habar n-aveam cum sa fac asta si singura :))

Ei, acum stiu ca asta e post din ala lame despre o chestie cat se poate de comuna – chelneri mitocani & servicii proaste – da’ doar de aia am blog, so I can dine & whine about it :p