Risotto cu ciuperci
Cum fac de obicei, momentul in care ma decid sa incerc o reteta noua si cel in care efectiv trec la cratita sunt doua chestii total diferite, uneori cu diferente de cateva luni intre ele. Asa se face ca aveam in dulap un pachet de orez pentru risotto si in congelator un mix de ciuperci care ma asteptau deja de prea mult timp. Intr-un final, pofta de amidon a invins si ieri, in drum spre casa, am cumparat o bucata de parmezan si niste legume, hotarata sa fac, in sfarsit risotto cu ciuperci, care de altfel imi place cel mai mult dintre orezuri (ce plural dubios), la egalitate cu paella cu fructe de mare :D
Am taiat marunt 1 ceapa mare si 2 catei de usturoi. In reteta lu’ Jamie zice ca mai trebuia si niste telina apio, da’ cum eu am fost foarte confuza la piata si am luat morcov, am sarit aceasta etapan. In doua linguri de ulei de masline si una de unt am calit ceapa si usturoiul, la foc mic, cat sa nu prinda culoare, vreo 10-15 minute. Am aruncat apoi vreo 250g de orez pentru risotto (nu poti folosi orice fel de orez – asta are mai mult amidon si e ceea ce trebuie ca sa iasa cremos) si am prajit usor, amestecand, pana ce boabele prind o usoara transparenta. Am stins apoi cu doua pahare de vin alb sec (pline – ca nu a zis nicaieri cat de mari sau mici tre’ sa fie :p) si am mai amestecat in orez pana ce s-a absorbit lichidul.
Acestea fiind zise, asta e momentul in care trebuie sa ai niste supa de legume fierbinte la indemana. E alegerea ta daca o faci singur sa cu cuburile mai mult sau mai putin magice (dar daca alegi ultima varianta, ai grija la asezonarea orezului, pentru ca supa il va fi sarat deja… plus ca tre’ sa fii constient de faptul ca produsul final depinde in mare parte si de calitatea supei).
Si torni un polonic de supa peste orez si astepti sa se absoarba, in timp ce amesteci. Si inca unu’ si inca unu’… pana ce risotto-ul tau inghite cam un litru de supa (daca folosesti ciuperci, ca mine, acestea se adauga cand mai sunt de pus cam doua polonice si se continua amestecarea ca si inainte). Mare grija la acest final touch – orezul trebuie sa ramana cremos, nu super legat si incheghat de sa-t stea furculita teapana-n el. Se ia orezul de pe foc, se adauga o bucata de unt si se rade deasupra cam 100g de parmezan (nu din ala la plic, gata ras, fff!), se amesteca si se lasa sa se omogenizeze vreo doua minute.
bravo mazi! now, back to pasta, k?
k!
:)))
ciobul lipsa de pe marginea farfuriei mi-a taiat orice avant de a citi articolul. sorry
farfuriile mele, povestile mele – sorry :)
@anonim: daca ti-ar fi taiat si cheful de comentat ar fi fost genial!
daca iti place patrunjelul, poti urma recomandarea lui Jamie si anume sa il toci marunt si sa il amesteci odata cu untul si parmezanul de la final. Si subscriu si eu la aceasta recomandare (cum as fi putut altfel? ;) )
E pacat sa nu continui sa gatesti risotto. In plus, acesta cu ciuperci si patrunjel este de vis! in opinia mea e cel mai bun risotto ever! :)
@dalegurii – pai clar mai fac! nu ma intelege gresit, a fost fff bun.
nu am vrut sa pun patrunjel la amestecat acum, la prima incercare, pentru ca vroiam sa vad cum e gustul de baza, ca sa stiu tura viitoare cu ce sa ma mai joc :)
apropos de papa: looks good, sounds good, way to go!
in alta ordine de idei – faza cu ciobul e ceva de un maxim insolit =))
asta cred ca e deja genul de rautate pe are numai un playahater cu adevarat versat o poate scoate din el :P unde s-a ajuns, sa se ia trollii de emailul sarit de pe farfuriile de bucatarie :))
@zuza – 10x! ca detaliu – farfuria asta a fost ciobita intr-una din serile mele cu prietenii, iar cum eu nu am doua farfurii la fel – si majoritatea sunt adunate draq stie de pe unde (asta e de la Koln, cred), in niciun caz nu ma indur sa o arunc. o pastrez cu ciobul si povestea ei cu tot :p
cred ca partea cu ciobul imi place cel mai mult. e care spune cele mai multe povesti…
da’sa stiti ca asta cu ciobul e ultima moda :)). adicatelea am vazut saptamana asta intr-un mare magazin de mega fitze intr-ale decoratiunilor interioare din Viena un set intreg ca de… de email ciobit. tot! de la cani, farfurii, carafe, cutie pentru unt, solnita, tot ce inseamna un set complet de masa! culmea ironiei e ca setul este de ceramica. dar va zic, daca nu era mega-ultra-colosal de scump, imi luam, pentru ca arata intr-un mare fel. cred ca e nascut din nostalgia cuiva fata de cratitele vechi ale bunicii…
Ce bine arata, yumz :X Poate si pentru ca mie-mi place risotto mai putin zemos decit il recomanda reteta originala – spune-i lui Gordon ca la noi aici si pilaful trebuie sa fie scazut dar cu orezul distinct, iara nu ca cimentul in balastiera – daca-ntelegi ce vreau sa zic :))Cit despre farfuriile ciobite, nu tin minte sa-l fi invitat sa guste pe anonimul din ea, asa ca ce nu-i place sa nu comenteze :)
Fetelor,
mii de scuze. Va asigur ca nu sunt troll, hater si nici gura sparta. “Sparta”.. v-ati prins?! :)
Revenind… a fost un detaliu care mi-a atras atentia. Tin la povesti si la obiecte dragi si totusi nu la asta m-am gandit pe moment. Spuneti-mi “detail-freak-about-photos-on-cooking-blogs”.
Mazi, am sa te urmaresc in continuare. Felicitari pentru gasca de sustinatori. Spor la gatit.
Anonim.
P.S. Identitatea mea e neinsemnata, ca un ciob lipsa dintr-o farfurie.
detail-freak-about-photos-on-cooking-blogs se accepta :p
Eu am gasit o reteta de risotto cu funghi porcini pe care am executat-o dar acolo ciupercile se caleau la inceput cu ceapa si usturoiul, vad ca tu le-ai pus mai spre sfarsitul lucrarii, doar le-ai dezghetat si le-ai aruncat in tigaie? Si sofranul….unde e sofranul??? :)
@mada – o sa mai incerc si alte retete. inclusiv cu sofran ;)
ciobul personalizeaza farfuria(antichizata intr-un splendid degrade’).Asa fac si cei de la El Buli-lasa lucrurile cat mai naturlich.Cat despre orez,fierbe-l,spala-l,baga-l in cuptor pana la al dente si apoi pune-l pe foc cu unt si celelalte.E ceva mai simplu si iese mai putin legat.
Excelent! Multumesc pentru reteta, a iesit delicios! ?