İstanbul’da iyi yemek

Ce-i drept, uneori tre’ sa cauti bine – asa cum am patit eu cu Durumzade, un loc genial cu kebab, recomandat de Anthony Bourdain No Reservations (si mai apoi de Crazy Mother Cooker si Foodie Family). Problema a fost ca adresa de pe siteul NoR nu coincide cu realitatea. E pe aproape, dar nu suficient. Drept urmare am mers pe o ploaie oribila, sub o umbrela roz (?!!) cumparata de la coltul strazii Istiklal, cautand locul magic. Dupa trei conversatii cu niste domni localnici care frecau duda Ramandanului (ca ce altceva ai de facut), din care oricum n-am inteles mai nimic, am ajuns la the magic place. Am comandat adana kebab si in asteptarea lipiei umplute locul pe care-l gasisem gol s-a umplut de romani. Ba mai mult, ne si cunosteam. Asa ca am mai luat ayran, ne-am mai intins la povesti si am mancat kebabul prajit in jar. Foarte bun, dar kebabul in sine nu mi s-a parut mai stralucit decat cel pe care-l mananc de obicei la Sumer, insalipia era geniala – usor crocanta si condimentata. Drept urmare am revenit si a doua zi, cu un alt grup de prieteni reuniti la U2. Dupa ce s-au speriat de cum arata carciuma si au ajuns sa manance, au concluzionat ca a meritat plimbarea pe stradute dubioase.

Aproape la egalitate in Istanbul yummyness au fost tulumba – niste gogosele prajite rumen si apoi insiropate bine de tot – exteriorul ramane crocant, interiorul e pufos si siropos. Suprinzatoare alegere pentru mine, fiindca dulciurile nu sunt in topul meu. Dar astea mi-au placut atat de mult incat in saptamana de dupa intoarcerea la Bucuresti am mai mancat cel putin un kilogram, cumparate de la cofetaria turceasca Istanbul – Pipera (langa restaurantul Agra Palace), Decebal (aproape de piata Alba Iulia) si inca cateva locatii pe care nu le-am descoperit inca dar nici nu-mi doresc, ca e periculos :)) Si in final a trebuit sa fur o poza de pe net cu aceste tulumba, pentru ca le-am mancat asa rapid incat, in ciuda repetarilor, tot n-am apucat sa le fac vreo fotografie :))

De asemenea, am mai fost data pe spate de niste midii dolma (adica umplute). Se vand peste tot prin port, ba si pe strazile din Sultanahmet, dar domnii cu taraba agatata de gat care le vand nu-mi inspirau asa mare incredere. La fel nici faptul ca erau pescuite fix din portul Bosforului, plin de barci si vapoare, dupa ce filtrasera bine apa super-poluata. Dar intr-un moment de slabiciune am cumparat cateva. Am mancat bun-bun, am plecat si apoi m-am intors din drum, ca tot mai vroiam. Si acum parca-mi vine sa trag o fuga-n Navizade pentru inca niste portii perfect condimentate si apoi stropite cu un strop de lamaie :))

Tot acolo am incercat si midii pane, stropite cu un sos usurel de usturoi. Lovely.

Plus ceva imprieteneala cu vanzatorii de peste ;)

Stiu ca postul se intinde plictisitor, asa ca inchei cu Spice Bazar. O jucarie turistica frumos colorata, in care am ajuns doar ca sa punctez. Majoritatea condimentelor le gasesti si-n Bucuresti, asa ca panica nu e mare, insa atractia – da. Norocul meu a fost ca am ajuns cu jumatate de ora inainte de ora inchiderii, dar tot a fost timpul suficient ca un domn amabil sa ma vrajeasca indesandu-mi in palma lokum (rahat turcesc) de toate felurile – cu fistic, alune de padure, nuci, migdale etc.

si varandu-ma cu nasul in condimente care de mai care.

In continuare tin sa mentionez ca prima chestie mancata in Bucuresti a fost kebab adana de la Sumer, ca tot nu ma saturasem :)))

Plus lipie, humus, salata asortata si salata de vinete din partea casei, ca asa-i bun si frumos.