Toscana: Castello di Poppiano

Castello di Poppiano este o impresionanta constructie medievala, ascunsa intre dealurile dintre Florenta si Siena.

De mai bine de noua secole, castelul se afla in proprietatea familiei Guicciardini, insa in secolul XIX au fost amenajate cramele pentru vin, iar vechea presa pentru masline a fost imbunatatita. In prezent, acesta este inconjurat de peste 130 de hectare de vie, iar dealurile insorite si solul calcaros (alberese) este fac unul dintre cele mai bune Chianti Colli Fiorentini, dintre care Il Cortile si Riserva sunt unele dintre cele mai cunoscute vinuri produse aici.

Via veche, plantata in anii ’60 si ’70 este in prezent replantata pentru a obtine un vin de o calitate mai buna. De asemenea, au fost introduse clone, iar una dintre vii a fost dedicata identificarii noilor clone de Sangiovese (soiul principal care intra in componenta vinurilor Chianti). De altfel, majoritatea viitor de la Castello di Poppiano sunt plantate cu Sangiovese, insa exista si o parte cu Merlot, Cabernet si Syrah.

Peste 800.000 de sticle de vin sunt produse in viile ce inconjoara castelul, aproximativ 70% fiind vinuri rosii si 30% – albe.

Intr-adevar, vinurile albe sunt destul de rar intalnite in Toscana, insa datorita pozitiei geografice pe care Poppiano o ocupa pe valea raului Arno, care are un anumit efect asupra climei, aici se produc unele dintre cele mai bune vinuri albe din Toscana, printre care si Campo Segreto, Sassaia del Virginio si Vernaccia.

Vinurile rosii cele mai cunoscute sunt Chianti Colli Fiorentini Il Cortile, Chianti Colli Fiorentini Riserva, Syrah, Tosco Forte Sangiovese di Toscana, Tricorno.

Cat despre faimosul Vino Santo (vinul sfant), un vin de desert, de culoarea mierii, acesta este printre favoritul localnicilor (adeseori servit impreuna cu biscotti), si acesta este produs la Poppiano si are o aroma deosebita datorita butoaielor de stejar si castan in care este pastrat, in marele turn al castelului.

Am urcat si eu in acest turn, trecand la rand prin camere intunecate, ale caror pereti erau plini de butoaie cu Vino Santo pus la invechit.

Fiecare butoi este adus in turn (manual, evident), unde este lasat la invechit timp de cativa ani. E o munca nu tocmai usoara, insa familia Guicciardini tine foarte mult ca aceasta metoda sa fie respectata, pentru ca efortul este pe masura rezultatului – produsul final are o aroma remarcabila.

Odata ajunsa in turnul castelului am putut vedea intreaga mosie care se intinde pe dealurile dimprejur.

Atat pentru azi. Ramaneti pe aproape, pentru ca maine va povestesc despre cel mai bun ulei de masline pe care l-am gustat pana acum (si cu care mi-am burdusit valiza la intoarcere, desigur)