7 ani de Mazilique.ro (si un update de la Studio)

Initial vroiam sa bat putin campii despre aniversarea blogului. Pentru ca azi implinesc 7 ani de cand m-am apucat de gatit si de dat in stamba pe tema asta, asa ca ma gandeam sa-mi suflu singura-n trompetica putin (cum ar zice Titică la blowing your own horn) in lipsa unor lumanari pe un tort. Sa povestesc cum aceasta dovada de consecventa e mare lucru pentru o persoana ca mine, care are attention span-ul unei vrabii intre doua firmituri. Si ca Mazilique.ro e unul dintre cele mai bune lucruri care mi s-au intamplat – cu toate experientele misto, cu locurile, cu oamenii si, desigur, cu mancarea. Dar sarim peste, ca bat campii grav si repetitiv.

Nu stiu daca la 7 ani blogul trebuie dat la scoala, e clar din ce limbaj foloseste ca nu l-am educat prea bine. Atata s-a putut. Dar totusi cum ar trebui sarbatorit? Eu cand am implinit sapte ani imi aduc aminte ca am primit de la bunica mea o rochie de catifea bordeaux (acum se explica!) cu dantela alba. In continuare cred ca e cea mai frumoasa rochie pe care am avut-o vreodata si mi-as dori si acum una la fel. Tot atunci am primit si primul meu tort de bezea, in continuare preferatul meu.

Dar cum tort nu am facut (nici macar o pizza n-am fost in stare sa comand), blogul cu ce se alege dupa sapte ani?

WITH AN AWESOME STUDIO!!!

S-a scos blogu’, ce sa zic. Si nici macar nu e majoratu’. What a spoiled lil’ brat, n-o vad bine pe ma-sa, va spun.

//

Revenind la lucruri concrete – deci update-uri. Studioul care va fi noua casa offline pentru Mazilique.ro e pe ultima suta de metri. Si avem asa:

In noiembrie am inceput santierul si una dintre primele chestii dupa diverse demolari a fost – evident – sa construim. Mai exact, cativa pereti pentru depozit si bai si o “cutie” pentru bucatarie (o sa intelegeti mai bine cand o sa vedeti la final) –  toate din placi din gips-carton de la Siniat.

Podeaua am slefuit-o si am refacut-o cu rasina poliuretanica intr-o nuanta de – desigur – gri. Nu e asa ca-n poza de mai sus, asta era work in progress.

Cu placile astea de faianta, care vor fi puse deasupra blatului de la bucatarie, am avut fantezii mult timp si le-am cautat indelung. Dupa ce le-am gasit a mai durat doua luni sa ajunga in tara. Dar sunt exact asa cum mi le doream.

A durat ceva, am trecut prin niste momente, dar impreuna cu Eliza Yokina (arhitecta minunata de la SYAA, cu care mi-am dorit foarte-fooooaaarte mult sa lucrez la proiectul asta, dupa ce am vazut how she worked wonders la Simbio, restaurantul prietenelor mele Dana si Iulia) am reusit sa alegem. Tot griuri, ofc.

Mai exact, am folosit o combinatie de vopsea decorativa si lavabila de la Duraziv.

Masa din lemn, mare cat sa ajunga pentru vreo 20j de oameni, si formata de fapt din trei parti, este coloana vertebrala a spatiului. Totul e raportat la ea si n-am putut sa iau multe decizii pana nu am vazut lemnul. Am folosit blaturi masive de stejar vechi (reclaimed, if you speak hipster si altfel nu se intelege) care au iesit exact asa cum le visam si cum mi le doream. Asta nu s-ar fi intamplat daca in viata mea n-ar exista Sanziana Pop de la Visuell (also known as Sanziana-Minune, cuz this is what she does – she works wonders!). Ea m-a ajutat sa gasesc lemnul perfect. In momentul in care toate cele 415 kilograme de blaturi, impachetate atent in cutii de carton, au ajuns la studio, le-am despachetat cu o emotie mai mare decat am simtit sub orice brad de Craciun. Magic.

V-am spus ca unul dintre cele mai frumoase lucruri de la studio e lumina naturala? Sunt geamuri mai peste tot si abia astept sa le deschid pe toate.

Daca e sa existe un colt vibrant si plin de culoare, acesta va fi in jurul fotoliilor si canapelei de la Photoliu, care au fost special facute pentru studio. Mai sus sunt cateva dintre tesaturile alese, iar pentru ca azi au ajuns si produsele finale in spatiu (ca sa nu zic santier), pot sa zic ca abia astept sa le pun la locul lor (acum domneste haosul, cartonul si folia de plastic peste tot).

Momentul in care electrocasnicele au ajuns in studio a fost probabil cel mai puternic reality check. Pentru ca ce bucatarie ar fi aia fara cuptor (ok, cuptoare), frigider (tot plural trebuia si aici), plita super smechera si alte jucarii esentiale (masina de spalat vase, doh!). Daca de 7 ani gatesc, asa cum spuneam mai sus, de 6 ani o fac cu Electrolux, acasa la mine. Asa ca ce altceva putea sa fie si la studio? Cuptoare cu aburi, plita cu inductie pe toata suprafata, frigidere incapatoare – the works!

Asta va face subiectul multor glume de acum inainte. Because we’re gonna, most certainly (and disgracefully) swing from the chandelier at Mazilique Studio.

Ain’t it pretty? E de la The Home si am luat vreo cinci. Sa fie.

If we’re playing favourites, trebuie sa stiti ca in spatiu sunt multe structuri metalice. Toate au fost realizate de Vertigo Metal Design, dupa schitele desenate de Eliza, si rezultatul final e unul de care sunt absolut incantata. (Si asta e a huge deal venind de la o nebuna care a pus alti mesteri sa construiasca, sa darame, sa construiasca la loc, sa refaca, sa retuseze, sa re-re-re-retuseze pana rezultatul e just so) (And no, it’s not just so. Yet). Dar cu Vertigo colaborarea a fost refreshingly smooth and on point.

Acestea fiind zise, va las cu o poza din prima zi in care am lucrat din studio. Inca e santier, e plin de praf si miroase a vopsea, dar e aproape gata. Stay tuned for updates pe Instagram si Facebook, sub hashtagul #MaziliqueStudio.