[The Boy] despre experienta la Noma

17 Nov 2016, Cristina Mazilu

In spiritul unei democratii temporare, The Boy a primit drept la replica si spatiu in care sa-si relateze propria experienta de la Noma. Din ce scrie, pare sa fi mers cu alta ocazie si sa fi stat la alta masa decat mine. Nu asa s-a intamplat, dar mi se pare un exemplu foarte bun pentru cum aceeasi experienta poate fi foarte diferita de la caz la caz si cum beauty is in the eye of the beholder (sau in farfuria lui) (sau nicaieri). Ce trebuie inteles de aici e ca orice review cititi, aici sau in alta parte, trebuie luat ca atare – with a grain of salt. Parerile unui om – fie el Jay Rayner, Anthony Bourdain, Frank Bruni sau oricine credeti voi ca e important – sunt, in mod evident, bazate pe repere foarte personale si devin credibile in masura in care 1/ experienta acumulata de acesta ii ofera greutate si ii valideaza parerile, 2/ rezoneaza cu propriile idei ale cititorului si 3/ parerile sunt suficient de bine argumentate incat sa devina relevante. Iar cele ale lui B. sunt, chiar daca eu nu sunt de acord cu ele. But I enjoy witty debates and well formed arguments. Dupa cum puteti citi mai jos.

 

Noma.
Epicentrul hipsterismului culinar.

Primul lucru pe care il observi cand ajungi la Noma (asta dupa ce ai observat banalitatea orasului) este un trying too hard al staff-ului. Ai intrat si tot staff-ul de servire se aduna in fata si iti ureaza bun venit in acest sanctum sanctorum culinar. Nu cumva sa uiti sau sa nu realizezi importanta si semnificatia locului. Pentru ca e normal ca oamenii care ar trebui sa se asigure ca tie ca si client nu iti lipseste nimic si ca totul este perfect pe parcursul experientei tale acolo, sa dispara cu totul din sala, lasand mesenii nesupravegheati. Trebuie sa recunosc ca nu am simtit vreo secunda lipsa atentiei din partea personalului, dar e o nuanta pe care am sesizat-o si care s-a dovedit pana la sfarsitul pranzului parte a unei atitudini generale acolo – it’s not about you, it’s about them.

Mancarea am vazut-o ca pe un amalgam de imaginatie, frustrare, ingeniozitate, lipsa de incredere, prospetime si absurd. Pe scurt, nimic memorabil, dovada si faptul ca imi este greu sa imi amintesc acum ce am mancat in afara de cateva ingrediente – calcan, mazare, king crab, rubarba.

Imi amintesc insa socul pe care l-am avut in momentul in care mi-a fost adusa o farfurie cu frunze – un element interesant pentru ca pe cat de mult mi-a displacut din punct de vedere culinar, pe atat de puternic mi s-a imprimant in minte. Ideea in sine mi se pare inca o dovada a faptului ca incearca prea mult, vor cu tot dinadinsul sa demonstreze ca se poate. Probabil daca ar fi in desert, ar gasi o varianta sa faca un mousse de nisip pe care sa il transforme in ceva comestibil. Dar de aici si pana la a ridica 3, 4, 5 sau 6 frunze – cate au fost – la rang de arta culinara mi se pare cale lunga. Haideti sa nu ii mai facem eroi pe cei care nu au de ales.

Celalalt fel pe care mi-l amintesc a fost un desert – muschi de padure fiert in ciocolata. Sincer, atunci deja ma amuzam pentru ca trecusem prin toata experienta si mi s-a parut ca vor sa puncteze cu tot dinadinsul ca ceea ce conteaza cu adevarat pentru ei este sa fie diferiti, si atat. Nu diferiti mai bine, nici diferiti mai rau, pur si simplu diferiti de dragul diferentei. Diferiti sa poata spuna o poveste, diferiti sa poata sa vanda aceasta poveste.

Nicaieri nu e mai clar asta decat la vinurile pe care le ofera – banuiam oroarea oenologica si nu m-am lasat pe mana lor cu tot felul de bauturi incerte (as fi apreciat curajul si in alte zone, de exemplu, lista de vinuri – o selectie de 80% din Italia si Franta, preponderent organic sau biodinamic, cu foarte putine optiuni din Germania si, surprinzator, destul de multe din Austria; cam mainstream ca regiuni, domnilor, cam mainstream).

Dar, am avut nesansa de a gusta un pahar de asa zisa champagne (cu o prezentare de 5 minute despre domnul care o face si creste via dupa luna si stele, si imbuteliaza in sticle de 6 litri o anumita parte a productiei special pentru ei, ca asa sunt ei, speciali), care nu era mai mult de apa minerala “with gas” amestecata cu drojdii. Si un Chenin Blanc (cu o poveste asemanatoare), care era un tulburel, cam ce gasesti pe marginea drumului in Valea Calugareasca sau Vrancea la PET de 5 litri cu 5 lei litrul.

Punctual, alegerea vinurilor mi s-a parut emblematica pentru atitudinea locului – sa fim diferiti cu orice pret, sa avem lucruri unice indiferent de calitate si preturi, si orice ar fi sa ne perpetuam bula noastra de minunati, inovatori, pionieri. Acum sigur, se poate, si e chiar probabil ca eu sa fiu un incult si ingust la minte si sa nu fi inteles arta ce mi-a fost prezentata in farfurie si in pahar – ca un tablou de Jackson Pollock. Dar chiar daca pe cel din urma nu-l inteleg, ma pot pierde in el incercand sa il deslusesc, si mai presus de orice, imi produce o placere vizuala.

Noma nu mi-a produs o mare placere, decat la ceva timp dupa, cand am citit un articol despre doi pusti care s-au dat “creatori de arta culinara” la unul din cele mai mari evenimente culinare din Europa. Acolo au propus spre degustare o alternativa high-end, organica, delicioasa, la mizeriile servite de McDonald’s, la nivel declarativ. Faptic, au taiat bucati de mcnuggets, big mac, si dublu-cheese, au infipt scobitori in ele si le-au dat spre degustare numerosilor experti si critici. Placerea produsa de Noma pentru mine a constat in faptul ca oameni care au ridicat in slavi restaurantul pentru avangarda si arta sunt capabili sa ridice in slavi si McDonald’s, doar sa nu stiu ca o fac. Pentru ca altfel se sparge bula, si nu mai suntem diferiti.

Dar pana la urma asta nu spune nimic despre loc, ci doar despre propria-mi micime.

S-AR PUTEA SĂ-ȚI MAI PLACĂ
Comentarii (14)
  1. dragos says:

    A lui pare mai realista. Mult mai realista :D

  2. laura says:

    Am cerut si am primit :) Si vreau sa multumesc autorului . Mi-a placut articolul si apreciez argumentele .
    Eu zic sa mai mergeti impreuna .

  3. Teodora says:

    Seamana mult cu experientele la diferite restaurante unde am mers cu my better half: eu pe cale sa lesin de incantare si el mdea :)))) putine sunt locurile pentru care ne-am pus de acord ca e minunat.

  4. Teodora says:

    Pe mine m-a pierdut când a zis de Copenhaga că-i banală.

  5. Alexandra says:

    Mai vrem, imi place perspectiva ta vs a lui, de la aceeasi masa. Sa mai scrie!

  6. Laura says:

    Dap, sunt perfect de acord cu concluzia. Câteodată unii oameni nu prea se ridica la măreția experienței in sine. Noma nu este Cocoșatul sau “am mâncat o ceafa de porc la X, sa te lingi pe degete/ sa-ți bati (eventual) copiii” etc. si deci nu trebuie tratată ca atare. Si nu, nu sunt de acord cu introducerea: deși arta culinara poate fi consumată subiectiv, ea nu trebuie tratată asemenea, pentru ca subiectivitatea se oprește la 20% din experiența, după aceea vin rigorile, tehnica, experienta. Um 3 stele Michelin va oferi clar o experiența net superioară bodegii de la colț in ceea ce privește cele 80% menționate mai sus. Deci sa lăsam The Boy sa comenteze la ce se pricepe el mai bine, eu o sa continui sa ma entuziasmez cu Mazilique. Mulțumesc.

    • Iosif says:

      Vanish Oxi Action te va ajuta sa elimini petele de V60 (single origin) de pe pulloverul tau vintage cauzate de dardaielile hipsteroide generate de citirea acestor randuri. Banuiesc ca un sapun hand made ti s-ar parea o optiune mai prietenoasa cu planeta, dar sunt sigur ca vei accepta ca nu tot ce e mainstream e neaparat rau sau ineficient.

    • Laura says:

      Naaaa, nu prea e nimerita; nici cu Oxy, nici cu V60, nici cu săpunul/puloverul handmade si nici cu supoziția ca hipsterii ar reprezenta audiența unor restaurante ca Noma. Gen. Dar mai încercați, stimate con-comentator, poate o nimeriți ????

  7. Nu am fost la Noma. Dar sper ca asta sa nu excluda de la puncte de vedere. Urmaresc cat de activ pot fenomenul gastronomic, dincolo de plating, pornfood-ing si efectele emisiunilor de entertainment.

    Primo: “It’s not about you, it’s about them.” Mi se pare normal. Noma, luandu-ma dupa descriere lui The Boy, asta este. O imersiune intr-o experienta culinara. O incercare de regasire a sinelui in expresii culinare, vegetale. Trebuie sa participi la acea experienta cu mintea deschisa la noi discursuri culinare. Nu este pentru multi.
    Secundo: Micimea nu are ce cauta in aceasta co-relationare cu Noma. Se poate spune “nu am inteles”. Si Noma nu se supara. Nici noi nu ar trebui sa ne suparam. O opera de arta poate fi privita diferit de foarte multi oameni. Experimentul pe care l-a interpretat Marshal McLuhan, a arata clar. Aborigenii au retinut dintr-o proiectie de scurt metraj doar gaina care timp de 2-3 secunde, traversa ecranul. Pentru ca a citi inseamna a poseda acel dictionar de termeni si de sensuri care sa iti permita sa “vezi”. Probabil si pentru Noma, ca si in alte situatii, poate fi la fel.
    Terzo: Se pot accepta opinii diferite si diverse. Nu ti-a placut Noma, nu ai inteles ce se intampla acolo, asta este. Nu e o tragedie. Ce este adevarat insa, este ca e mai usor sa reproduci o shaormarie mainstream decat Noma.
    PS: Chestia cu testul de bucati de McD nu este relevant. Se stie de foarte mult timp ca un produs, un preparat, etc. precum si alte experiente culturale, nu sunt numai gust. Haideti sa experimentam imaginar si sa o eliminam pe Mazi din setup-ul proiectului ei, asa cu o bagheta. Nu mai ramine nimic. Asa si cu burgerul – daca este condimentat cultural, este respins. Daca este bagat in cutia neagra este respins. Si este normal si se stie asta. Care este problema? Ca am fi chipurile niste ipocriti?

    • B. says:

      Buna ziua! Ma simt sincer flatat ca v-ati luat atat de mult timp pentru a comenta aceste randuri ale mele. Avand in vedere ca sunteti singura persoana care a initiat o conversatie cu mine pe argumente imi permit sa va raspund, punct cu punct.

      1. (Primo)
      Mie nu mi se pare normal. Un restaurant, prin definitie functioneaza in industria ospitalitatii. Mai mult, daca vorbim la nivel de business, scopul unui restaurant este sa faca oamenii sa se intoarca. Sigur, stiu ca aceste randuri sunt publicate intr-un mediu ostil acestui mod de a privi lucrurile, si ca asa cum este si normal, multi apreciaza la un restaurant experienta. Dar as vrea totusi sa ne asiguram ca nu judecam lucrurile cu masuri diferite. S-ar putea argumenta ca Noma nu este genul de restaurant la care sa mergi de mai multe ori pe luna, nici pe an pana la urma, pentru ca asa s-au pozitionat ei. La fel putem privi si un restaurant dintr-o zona turistica, sa spunem de exemplu un restaurant din centrul Romei. Si el, prin pozitionare (nu geografic), nu este genul de loc in care sa mergi de mai multe ori. Este si principiul prin care rauvoitorii explica faptul ca un astfel de restaurant turistic functioneaza tocmai pe principiul ca oamenii ajung acolo o singura data. Si sunt suficienti turisti ca sa existe un flux constant de oameni noi. Dar restaurantul in sine ofera mancare proasta si o experienta – experienta de a manca o pizza in Piata Navona. Pizza este cu siguranta proasta, si over priced. Dar experienta este superba in sine. Deci ar trebui din start sa clarificam totusi ce masuram: experienta sau continutul. Pentru cine imi spune la Noma nu ajungi in fiecare zi pentru experienta, pot sa raspund nici la Cafe Domiziano nu ajungi in fiecare zi pentru experienta. Eu un mod periculos de a privi lucrurile, pentru ca ajungem usor sa comparam experientele intre ele ceea ce recunosc nu e fair pentru Noma (asta venind de la cineva care nu e fan). Deci daca vorbim despre experiente cred ca ar fi bine sa punctam mai bine la ce ne referim, altfel vom compara intotdeauna mere cu pere.

      2. (Secundo)
      Micimea, asa cum bine a sesizat Laura mai sus, era o scuza adresata Mai Marilor din partea unui epigon care a scris asemenea randuri.

      Referitor la posesiunile intelectuale si culturale de a citi sau intelege sunt de acord. Dar atunci trebuie sa fiti de acord ca Noma ar trebui numit cel mai bun restaurant din lume pentru cei care poseda acel dictionar de termeni si de sensuri care le permite sa vada.

      Daca tot l-ati adus in discutie pe McLuhan, cred ca nu e corect fata de el sa nu ne referim si la cea mai faimoasa lucrare a lui, care a dat nastere faimosului “the medium is the message”. Tot el a argumentat (totusi, fiind un fiolozof nu putem spune ca a demonstrat ceva) si ca un mediu nou are un efect asupra societatii nu datorita continutului ci datorita caracteristicilor mediului in sine. Deci ar trebui din nou sa fim atenti la ce anume apreciem la Noma – mediul sau continutul.

      3. (terzo)
      Nu inteleg aici de ce credeti sau insinuati ca am o problema. Nu am inteles, am recunoscut, am depasit momentul cam la 5 minute de cand am iesit de acolo si m-am intors in lumea reala. Nu traiesc o tragedie.

      Dar, as vrea sa revenim putin la McLuhan, care explica un alt lucru frumos (vorbesc din nou de el, pentru ca va sunt dator cu un exemplu la fel de aplicat ca al dumneavoastra, cel cu gaina, si intamplator pot sa va dau unul tot de la el) – becul ca mediu. Un bec banal nu este purtator de continut ca alte medii precum ziarele, radioul sau televiziunea dar este totusi un mediu care are un efect social. Mai exact, banalul bec le ofera oamenilor posibilitatea de a crea spatii pe timp de noapte care altfel ar fi inconjurate de intuneric. Astfel, concluzioneaza McLuhan insusi, un bec da nastere unui spatiu prin simpla lui prezenta. Acum daca extrapolam putin, shaormeria despre care vorbiti dumneavoastra s-ar putea dovedi mai greu de reprodus decat Noma, daca ne gandim la faptul ca, poate shaormeria este un loc in care un grup de oameni s-ar putea intalni noaptea pentru a discuta idei revolutionare. Cum ar fi sa aflam ca, de exemplu, Nicusor Dan s-a hotarat sa lanseze un efort de a apara comorile Bucurestiului la fosta shaormerie de la piata matache? Ironic cred.

      Sigur, cele de mai sus sunt o hiperbolizare, dar haideti sa ne gandim si la cat de usor de reprodus este o cafenea. Pana la urma, nu poate fi mai complicat decat a reproduce Noma. As vrea sa imi spuneti daca ati auzit de cineva sa reproduca Deux Magots din Saint Germain des Pres. Eu am auzit de oameni care au luat ideea Noma (fine dining with a local twist) in alte orase, si culmea, i-au luat si locul in aprecierea criticilor si a fanilor. Ne intoarcem bineinteles la aceeasi intrebare – experienta sau continut.

      4. (PS)
      De ce nu ar fi relevant? A, da, doar daca am analiza experienta si am scoate din discutie continutul. Caci asta continuati si dumneavoastra a explica. Pai in acest caz nu pot sa spun altceva decat ca, asa cum banuiam de la inceput, vorbim de lucruri diferite si judecam cu masuri diferite in functie de interes sau ce dorim sa demonstram – pana la urma aceste este pacatul in care cad toti oamenii cu pasiuni puternice cand cineva le pune indoiala. Cat despre problema de care intrebati, eu nu vad nici una. Ipocrizia, superficialitatea, forma fara fond exista de mult si vor exista intotdeauna. Eu unul nu vad o problema, doar o realitate.

  8. Monica says:

    Boy, sa asteptam primavara; vin ele urzicile la gratar, afumate cu pastrama, pe strat de mamaliga de trufe albe, cu un hint de usturoi din himalaya. Viata e complicata si problemele altora nu sunt de obicei decat ale lor; mai scrie, daca te lasa Mazi; nu toata lumea poate spune atat de natural lucrurilor pe numele lor secret :)

  9. Marianne says:

    Nu vad nimic rau sau superficial in faptul ca un restaurant ofera o experienta bazata pe mancaruri neconventionale sau ca incearca sa vada tot ce poate scoate din niste resurse limitate. Mancarea nu e numai ce-ti umple matzul, dupa cum muzica nu e doar ce-ti gadila urechile in mod placut. Si, oricum ar fi, daca as merge intr-un loc unde partenerul meu si-a dorit sa ajunga de multa vreme, in niciun caz nu as pata experienta cu meschinarii gen pufneli si ochi dati peste cap, suficient cat sa ma asigur ca stie el ca eu nu vreau sa fiu acolo si ca mi se pare cam de rahat.

Comenteaza
Follow on Instagram