Getaway

22 Jul 2007, Cristina Mazilu

Toata saptamana m-am gandit ce aiurea e ca in weekend trebuie sa raman in Bucuresti pentru ca duminica tre’ sa fiu la birou. Cand m-am intalnit, vineri seara, cu R. ca sa bem ceva rece la umbra unui aer conditionat, m-am lasat convinsa ca cea mai racoritoare apa plata se gaseste cel mai aproape la Sinaia.

Asa ca am plecat cu plinul facut, cu marshmellows roz si o editie mai veche Vanity Fair din care sa ne alegem pe cei mai frumosi printi din lume. Dupa vreo doua ore de ambuteiaj in rampa si sing alongs pe trip-hop depresiv, ne-am cazat in ultima camera libera (!) si ne-am dus sa turam motorul pe serpentine, in cautare de restaurant decent. Nu l-am gasit, am primit in schimb o nota umflata la carciuma unde esuasem. Insa avand in vedere faptul ca pe terasa era racoare bine si ca noi eram practic in padure, nu era asta sursa de indispozitie.

Sambata a fost ceva mai cald, dar departe de orice cod de panica lasasem in urma, in Bucuresti. Am stat pe prispa cu durere de cap, probabil de la aerul curat, si ne-am tarat lenea la o alta terasa. Ne-am plimbat, cand ne-a fost cald ne-am asezat pe pietre reci, am mancat in iarba mure, zmeura si nuci. Si cand tocmai ma gandeam ca as putea adormi pe la umbra vreunui copac, a trebuit sa ne intoarcem la Bucuresti.

Si de atunci tot mi-e somn.

S-AR PUTEA SĂ-ȚI MAI PLACĂ
Comentarii (2)
  1. Anonymous says:

    ce carciuma e aia in mijlocul padurii?
    singura pe care o stiu eu sa corespunda cat de cat e taverna sarbului.

  2. Mazilique says:

    pai am cautat taverna sarbului mult si bine, iar cand am gasit-o, pe la 11 si ceva, era inchis. asa ca am ajuns la ceva care se numea Brace – sau cam asa.

Comenteaza
Follow on Instagram