Rata aromata la cuptor

06 Jan 2010, Cristina Mazilu
Asa cum povesteam mai jos, de Craciun s-a intamplat si o rata la cuptor, dupa o reteta povestita de Florin, aici. Sincer, n-am intalnit pana acum o reteta de rata care sa nu-mi placa – e pasarea mea preferata, care salveaza neamu’ puiului atat de fad, pentru care trebuie sa faci mari eforturi sa iasa altfel decat plictisitor.
Rata se spala, se curat, se usuca cu un prosop de bucatarie si se sareaza. Daca ai un amestec chinezesc de five spices cum se gaseste de cumparat prin Dragonul Rosu, il torni peste rata, precum si in interior. Daca nu, te adaptezi – in cazul de fata, scoti cuisoarele, anasonul si scortisoara dintr-un plic de mix pentru vin fiert si-l faci folositor pe tata, care e pus sa le piseze in mojar,

pentru ca apoi sa asezonezi animalul, pe care-l umpli cu cateva bucati de ghimbir curatat de coaja si o portocala taiata-n sferturi. Also, cu un varf de cutit se inteapa “din 2 in 2 centimetri, zonele cele mai grase (mai ales pieptul si locul unde se unesc pulpele cu corpul, pentru a permite grasimii topite sa se scurga); atentie sa perforati doar pielea si grasimea, nu si carnea” – am incheiat citatul din Crazy Mother Cooker :p

Acestea fiind zise, pui rata pe gratarul de la cuptor, cu o tava cu apa dedesubt (sau intr-o tava cu grill incorporat) si o lasi acolo, la 220 de grade (adica foc mai mare) timp de 15 minute apoi la 180 de grade (foc mic) – 2 ore si jumatate, intorcand-o din cand in cand, ca sa se faca crispy pe toate partile ;)

Si apoi e gata.

Dar cat carnea se odihneste, bine ar fi sa faceti si sosul care e absolut genial – pentru mine a fost o mare surpriza si am sfarsit sa-l mananc cu paine (dupa ce-am terminat rata, desigur :))
Intr-o craticioara se pun 150 ml de vin rosu, 4 linguri de sos de soia, 4 linguri de otet balsamic, 4 linguri de miere si 2 linguri de dulceata de cirese negre, se pune pe foc potrivit si se amesteca pana mierea s-a dizolvat si sosul a mai scazut si pare un caramel delicios. Atunci adaugi 50 de grame de unt, astepti sa se dizolve, iei de pe foc si lasi sa se raceasca.

In cele din urma, cam asa ar trebui sa fie treaba:

Tags,
S-AR PUTEA SĂ-ȚI MAI PLACĂ
Comentarii (12)
  1. Zazuza says:

    wow, trebuie sa incercam si noi asta! genial!

  2. Ciufu says:

    *absolute drool* nu pot sa te angajez macar cat am sesiunea???:))

  3. Florin says:

    the force was strong with you on this duck, my young padawan :)))

    (btw, daca mai faci sos din asta si ti mai ramane – desi ma indoiesc, daca zici ca l-ai mancat cu paine :)) -, sa stii ca sta perfect in congelator sau chiar in frigider; mie mi-a mai ramas si acum de la prima rata, si s-au mai intamplat vreo trei de atunci incoace :)))

  4. alegzandra says:

    si rata, rata unde o gasesti?

  5. Mazilique says:

    selgros si kaufland – congelate
    obor – proaspete

  6. Mazilique says:

    @florin – when we last met I was but the learner, now I am the master (you star wars dork :p)

  7. alegzandra says:

    i underestimated obor then!thx

  8. Mada says:

    Sosul tau imi face rau cu ochiul, numa’ lamureste-ma: dulceata de cirese negre e de cirese amare? si cele doua linguri contin si fructe sau doar siropul din dulceata? Astept raspuns ca mor daca nu-l fac cata vreme mai sunt inca posesoarea unui astfel de borcan de dulceata facuta in casa, biensur. Merci frumos!

  9. Mazilique says:

    eu am folosit dulceata de cirese amare. cu tot cu vreo doua fructe ;)

  10. veredit says:

    Si as mai avea o intrebare, tot carcotasa…la cum gatesti, impartaseste-mi te rog si mie : cate kg ai ? Eu in cel mult o luna de astfel de dezmaturi culinare as bate tona :)
    Iar daca tu nu bati tona, explica-mi CUM?!

  11. Mazilique says:

    ce-i drept, nu m-am mai cantarit de inainte de Craciun, dar hainele inca-mi mai vin :)) dar si excesele astea, nu-s chiar in fiecare zi :)

Comenteaza
Follow on Instagram