Draga B’estfest

(foto – la Bestfesti in 2008)

Inainte sa ma apuce febra cu gatitul, aveam alta. Mergeam la concerte. Pe bani. Adica eu eram platita sa ma duc. Si apoi sa scriu despre asta. O rasfatata ce-am fost.

Azi am numarat (pe degete, cum altfel) si mi-am dat seama ca sunt 6 ani de la primul B’estfest – pe atunci B’estival. Si, daca mi-e permis cliseul cu iz de lamentatie, faptul ca am amintiri adulte de acum 6 ani ma face sa ma simt foarte batrana. Pentru ca era mai ieri dimineata cand mi-am dat licenta si apoi am fugit repede in redactie (pe atunci Mediafax), ca sa ma pregatesc pentru prima zi de festival – primul festival adevarat din Romania. Si acum imi amintesc cum m-am chinuit sa gasesc loc de parcare pentru Tico, cum domnisoarele care venisera cu Morcheeba au fost dezamagitoare si cum Faithless a fost mult mai misto decat ma asteptam, un concert cu o energie fantastica, cum rar am mai intalnit apoi (prolly pentru ca am inceput sa ma plictisesc :p)

Si imi mai amintesc anul urmator, in 2008, cand in prima zi de festival, in drum spre Romexpo, Dragos (atunci PR Manager la Emagic, organizatorul B’estfest) m-a sunat sa-mi spuna ca fac interviu cu Alanis Morissette. A fost primul – si, thank god, pana acum singurul – interviu pe care l-am facut pe genunchi, total nepregatita. Si faptul ca mie nu prea mi-a placut Alanis Morissette niciodata nu prea m-a ajutat. Prin urmare si acum vad perfect fata ei prelunga, cu ochi mari uitandu-se fix la mine, asteptand poate-poate sa-i pun vreo intrebare interesanta. Yeah, that didn’t really worked out :p

Tot in 2008 a fost anul in care am evitat cu succes concertul Cypress Hill, tolandindu-ma cu Robert la umbra, pe niste perne in cortul VIP, unde nu stiu sigur daca aveam voie sa fim; cand Ricky Wilson de la Kaiser Chiefs s-a urcat pe un stalp al scenei (ugh, ce mi-a placut concertul), cand am cascat gura fascinata la Roisin Murphy (fuckin’ amazing).

Apoi 2009 a fost anul in care din cauza interviului cu The Killers am ratat concertul White Lies (noroc ca i-am prins o luna mai tarziu, la Sziget). Apoi am stat intr-o ploaie torentiala tot concertul, ceea ce s-a dovedit a fi un lucru minunat – doar cine avea cu adevarat chef ramasese in fata scenei. Si a fost o atmosfera minunata. Dar mai mult, 2009 a fost anul in care I had a crush on Franz Ferdinand, asa ca l-am urmarit cu succes pe Alex Kapranos prin backstage :)) Si m-am plictisit groaznic la concertul Santana, iar ultima zi de festival (Aftershock) am sarit-o ca sa ma duc la ziua lu’ Cookie, ceea ce a insemnat ca n-am prins concertul Manowar. Mazi cea din clasa a IX-a poate ar fi avut ceva de protestat. Nu si cea de atunci.

2010 a fost un an cu B’estfest care n-a fost chiar B’estfest (ci Ciuc Summer Fest, tinut la Zone Arena), dar pentru mine a insemnat primul festival la care am baut bere fara nicio retinere, pentru ca la finalul concertului nu urma sa ma duc in redactie si sa scriu. Eram deja de cateva luni la GoodFood si noul unghi de abordare a concertelor – cu relaxare si fara deadline si numar de caractere – mi se parea minunat. Multumesc Florin pentru bilete :*

In 2011 B’estfest-ul s-a mutat de pe beton pe iarba, in Tunari. Atunci l-am vazut pe Mika a doua oara in concert.

Anul asta n-am reusit sa ajung la ziua de deschidere (Peroni dinner trumps Garbage ;)), nici diseara n-o sa vad Royksopp (sorry guys, got better plans ;), dar duminica o sa fiu la Pulp.

Si chiar daca I now feel old, ma bucur ca am niste amintiri minunate, ca oricand mi se ofera ocazia o sa repet povestea cu “Mai stii cand eram in backstage cu The Killers si i-am intrebat daca are you human or are you dancer?” Yeah, lame, I know, da’ eu rad de fiecare data (la glumele mele, desigur).

Asa ca, draga B’estfest, ne vedem maine, si sper ca si la anu’ si tot asa, cuz we have this thing, you and I, and it’s been going for quite some time and I think it’s getting serious ♥