Despre fotografie (atat cat ma pricep eu)

In vara in care am terminat facultatea, mi-am luat primul dslr. Dar inainte de asta, au fost cateva luni in care mi-am abuzat toti colegii din departamentul foto de la Mediafax (unde lucram pe atunci). I-am bazait cu toate intebarile: ce aparat? de ce? ce obiectiv? ce mai am nevoie? ce filtre? ce altceva? Noroc cu rabdarea lor de fier (multumesc Mihai Vasile, Andrei Pungovschi, Bogdan Stamatin, Razvan Chirita, Bogdan Baraghin!), pentru ca in final s-a luat o decizie: un Canon 30D. (Pe care-l folosesc si astazi, toate pozele de pe blog cu el sunt facute; minus o perioada in 2011, cand am descoperit Instagramu’ si Hipstamaticu’ si am exagerat dubios, da’ noroc ca mi-am revenit).

Funny fact 

Niciodata – dar niciodata! – nu mi-am lasat aparatul foto in masina. In 2007, cand l-am luat, conduceam un Tico, iar aparatul era mai scump decat masina. Practic as fi dublat (and then some!) valoarea masinii daca-l lasam acolo, iar eu n-as fi riscat niciodata sa mi-l fure. 

Primele sfaturi 

In prima zi cu aparatul, cand inca-l intorceam de pe-o parte pe alta incercand sa inteleg ce fac cu atatea butoane si rotite, am primit cel mai bun sfat de la Bogdan Baraghin: “Sa tragi intotdeauna pe [modul] manual, asa o sa inveti sa-ti folosesti aparatul“. Si niciodata n-am facut altfel. O luna mai tarziu, cateva dintre pozele pe care le-am facut la niste concerte (Sziget, Stufstock, un concert Killers si alte din astea) (pe vremea aceea scriam la Mediafax, printre altele, si despre muzica), au intrat pe fluxul Mediafax Foto si au fost o mica confirmare ca nu e totul gresit. 

Inspiratie 

Andrei Pungovschi, proaspat intors din SUA, unde studiase fotojurnalism la University of Missouri, a venit cu o viziune fresh, idei noi si un drive molipsitor. De fiecare data cand vorbeam cu el imi facea chef: de scris mai bine, de invatat fotografie, de proiecte misto. Eu nu am avut niciodata talent pentru fotoreportaj (dar cred ca si asta e ceva ce, pana la un anumit punct, poate fi educat), insa aveam pofta de invatat. 

In vara in care-mi luasem dslr-ul, am petrecut cu Andrei o zi intr-un balci, la Costesti, unde amandoi am facut fotografii toata ziua, iar el a avut suficienta rabdare cat sa-mi explice despre compozitie, lumina, sa se uite pe toate pozele pe care le-am facut si sa-mi spune ce si mai ales cum puteam face mai bine. Sapte ani mai tarziu, Andrei si-a pastrat aceeasi motivatie si convingere, asa ca atunci cand ne intersectam, de fiecare data e o placere (si o inspiratie). 

Admiratie

(strict food photography, ca daca intram in alte subiecte, n-o sa mai termin postul asta niciodata) 
David Loftus e preferatul meu so far. Ca sa-l reperati mai usor – e cel care a facut fotografiile pentru toate cartile lui Jamie Oliver (mai putin Ministry of Food). El foloseste doar lumina naturala, iar pozele sunt simple, stylingul e curat, fara prea multe briz-briz-uri, si rezultatul e fantastic. (Anul trecut, cand David mi-a dat like la o poza pe Instagram – prostioara asta cu zambile mov – n-am cuvinte sa spun ce flic-flacuri de bucurie am facut prin birou de bucurie). 

O mentiune speciala merita si David Munns, care a facut multe dintre copertele Good Food si Olive, plus niste pictoriale minunate. (Dar el imi da like la poze mult mai des, deci nu e asa de interesant :)))))))

Echipament 

In prima carte de fotografie pe care am citit-o (printre putinele, de altfel, cuz I’m lazy like that) – o brosurica National Geographic primita de la mama cand inca eram la liceu – un fotograf povestea ca nu foloseste decat un obiectiv fix. “Zoom-ul il fac din picioare“, spunea el. Mai apoi, am aflat ca Bresson folosea un obiectiv de 50mm. Si am ajuns sa-mi aduc aminte de ei de fiecare data cand sa ma intreb daca mi-ar trebui un obiectiv nou, mai larg, sau vreun teleobiectiv. Si nu, nu-mi trebuie. Unless ma duc in vreun safari si mi-e frica sa ma apropii de lei, ma descurc foarte bine cu fixul meu de 50mm.

Dar n-as da niciun sfat in ceea ce echipamentul, pentru ca in final e o alegere personala, care depinde foarte mult de fotografiile pe care vrei sa le faci. Multa lume ma intreaba cu ce obiective trag, daca am lumini de studio sau blitz. Pentru fotografia de mancare n-am folosit niciodata blitz sau lumina continua – si nici n-o s-o fac vreodata. Insa acest lucru nu s-ar mai aplica daca as vrea sa fac fotografie de studio, cum la fel n-as folosi acelasi obiectiv daca as fi fotograf de sport sau de natura.

Oricum, detaliile astea tehnice nu sunt universal valabile, asa ca nu m-as agata prea mult de ele. Daca vezi o poza care-ti place, nu inseamna ca acelasi echipament o sa-ti livreze o serie de imagini similare. Dupa cum mi-a zis un prieten atunci cand vroiam sa-mi upgradez camera la un model mai nou – “It’s not the camera, it’s you“. Asa ca, draga Cristina, pune mana si invata sa-ti folosesti camera la potentialul ei (si al tau, for that matter). 

Ce-am invatat 

• Sa folosesc lumina naturala, sa ma joc cu lumini si umbre (pentru asta se pot folosi cartoane albe, negre, folii de aluminiu pentru a crea tot felul de mici efecte) (sau blende, desigur) 
• Sa nu-mi fac griji pentru echipamentul foto si sa ma concentrez pe tehnica si compozitie 
• Cand fotografiez mancare, pozele trebuie facute imediat ce felul a fost asezat pe farfurie. Chiar atunci trag 4-5 fotografii din unghiuri diferite. Repede, pentru ca altfel pierd momentul: incep sa curga sosurile, frunzele se ofilesc, mancarea isi pierde din culoare
• Sa adaug background-uri pentru a crea un orizont imaginii 
• Fotografia trebuie facuta din acelasi unghi din care a fost gandita/aranjata farfuria, astfel nu voi obtine aceeasi viziune 
• Niciodata sa nu modific mancarea pe care o pozez – cel mult mai picur putin ulei de masline sau mai presar niste frunze. Dar in farfurie nu se intampla niciodata ceva necomestibil. 

Dar cand vad cate mai am de invatat, mi se face rusine si-mi vine sa ma ascund sub o masa. 

Concluzie 

Cred ca as fi un fotograf de mancare ceva mai bun daca nu mi-ar fi foame in mod constant. Niciodata n-am rabadare sa obtin o fotografie buna, pentru ca sunt prea nerabdatoare sa infig o furculita-n farfurie. Oh, dear. Better luck next year (cand, by the way, o sa-mi iau un Canon 6D. Nu ca 30D-ul ar fi patit ceva, it’s working just fine – chiar daca are aluat si praf de ardei iute in locuri in care un aparat foto n-ar trebui sa aiba din astea –, dar e momentul pentru un full frame. Cheers to that!)

P.S. 

Anul acesta, Canon Romania m-a inclus in campania #WeSpeakImage. Flattered? Hell, yeah!