Thank You * Thank You * Thank You

Remember Kiz? E un zeu! (regele soselelor, practic) Ca daca nu era, aceasta ar fi fost yet another funny story despre cum a pierdut Mazi avionul. Nu de alta, dar am suficiente povesti despre cum a pierdut Mazi numeroase trenuri, masini samd. Problema e de data asta ca nu puteam ajunge la Paris cu taxiul.

Anyway, nu am auzit telefonul dimineata. Adica l-am auzit, dar l-am inchis. Dupa care m-am trezit in momentul in care trebuia defapt sa fiu jos si chiar daca m-am echipat repede, tot am pierdut un sfert de ora potrivindu-mi bereta, ca doar mergeam Franta si asa am vazut eu in filme :)) Iar susnumitul, care a fost an angel si s-a oferit sa ma duca la aeroport ca sa ma scuteasca de nervii de tip of-ul taxiurilor, era in fata blocului si astepta. Cand in sfarsit am binevoit sa-mi fac si eu aparitia, mi-am dat seama ca uitasem telefonul in casa. Deci m-am intors din drum :)) Iar apoi, cu fix o ora de inchiderea check in-ului, noi eram blocati in pasajul de la Obor. Quite a trip that was in care eu mai aveam un pic si aruncam cu cutia de Red Bull in luneta alora care nu se dadeau draq la o parte.

“Daca reusim sa ajungem, this will make a funny story to tell“”, ii zic eu. “Daca nu…“. Dar am ajuns. Thank you, thank you, thank you.

Dau un semn daca il gasesc pe Johnny Depp la Paris. Bisous (cred).

Later edit: plecarea s-a amanat cu jumatate de ora :-/