Anul trecut pe vremea asta

Stiti cum sunt episoadele alea din seriale, cand echipa de productie e lenesa/ intra in concediu/ e in pana de idei si face cate un episod cu tot felul de flashback-uri – bucati lipite din episoade trecute? Well, cam asa e situatia acum – am o problema cu laptopul & editorul de poze. Dar pentru ca sambata se anunta un ospat pantagruelic deghizat sub forma unei petreceri de 1 an Chez Moi, iar eu sunt busy cu elaborarea unui meniu fit for the ocassion, mi-am amintit alaturi de Cookie how it all started. Si cum povestea cu my first real dinner for friends nu a aparut niciodata pe blogul asta, I thought I’d share with the group:

[mazilique] Gospo’s dinner

Recunosc, am gatit.
Si pentru cine a ajuns aici din greseala si nu intelege despre ce-i vorba, ei bine, e un eveniment special, ce se produce la fel de rar ca o eclipsa.

Ca sa nu-mi ridic singura statuia, I’ll stick to the facts.

Belshugarii Raluca, Alin, Ioana, George si Easy-Peasy-ii (adica Cookie si Mishu si Bursucu’) au fost convocati sambata, la ora 20.00, la Casa di Mazi.

La ora 13.00 eu eram inca la birou. Începand cu 13.30 am alergat sa fac cumparaturile. Tip for the readers: mergeti la cumparaturi din timp, altfel riscati sa va imbolnaviti de nervi. Patru supermarketuri, o bacanie, trei mini-marketuri si doua chioscuri mai tarziu, eu nu gasisem creveti decorticati. Asa ca s-au luat fructe de mare la inghesuiala, belshug sa fie.

Apropo, stiti ca biscuitii populari nu sunt de fapt asa de… populari? Am gasit abia in ultimul loc in care am intrat..

Ma rog. Si ajung acasa. Si aveam de executat urmatoarele: salata, prosciutto cu pere si rucolla, penne arrabiata, cartofi taranesti cu bacon, ceapa si boia de ardei, fructe de mare la cuptor, carnaciori prajiti. Si ma pun pe zdrobit biscuiti, prajit nuca, curatzat ceapa, usturoi, ardei, ras parmesan, totul tocat, amestecat, condimentat.

Cam la momentul in care The Easy Peasies parcau in fata blocului, eu eram deja stropita din cap pana-n picioare de ulei incins si suc de rosii, aveam doua degete taiate si un sos dubios mi se scurgea din tigaie pe aragaz, pe cuptor, pe jos…

Dar situatia a fost pusa sub control, farfuriile umplute, paharele la fel.

Si ca tot am adus vorba de pahare, are domnu’ tata un’ vin… mmmm. Merita o poveste separata. Si vinul asta, s-a baut ce s-a baut, pana ce s-a terminat. Apoi am trecut la alta sticla, dar care – surpriza – era mai negru si mai tare. Iata unde zacea blestemul parintesc :)) Seria a doua de vin a fost cea care m-a trimis la culcare inopinat, tzac-pac.

Asa ca, dupa tricoul cu “sunt o betziva ordinara” (dublat de cadoul de la Ceausescu :X), urmeaza cel cu “sunt o gazda nesimtzita“.

Eh, dar una peste alta, dupa ce mai invatz niste maniere, va mai chem pe la mine :))

P.S. – restul belshugarilor si a prietenilor care nu au apucat prima tura, sa stiti ca vor fi si altele. I love cooking for friends si imi pare rau ca nu am un living suficient de mare cat sa va strang pe toti :) asa ca astept in continuare inscrieri, precum si cooking dares & requests :)

The rest is history – cateva zile mai tarziu am deschis Chez Mazilique.