Londra: retrospectiva Mira Schendel

Fragila si eterica, abstracta, minimalista, cu instalatii incredibil de frumoase si altele ireal de delicate. Cam atat stiu sa spun despre expozitia retrospectiva Mira Schendel de la Tate Modern. (Au trecut cam opt ani de ultima data de cand am scris incercat sa scriu un review de expozitie, dar pe vremea aia nu prea aveam cuvintele la mine si mai si bateam campii cu eleganta unui hipopotam). Asa ca daca pana pe 19 ianuarie vi se intampla Londra, poate mergeti sa va lamuriti singuri si petreceti o ora acolo, ca nu dureaza mai mult.

O sa cititi poezii pe hartii de orez captive in prespex, o sa vedeti desene pe aceleasi hartii, atat de transparente, incat imaginile de pe fata si verso pot fi privite in acelasi timp (am I making any sense? nu prea, nu?). Ma rog, o sa treceti prin 14 galerii minunate (250 de lucrari) si aproape de final o sa ramaneti fara cuvinte intr-o padure de fire de nailon care atarna din tavan si matura podeaua. E putina magie acolo, intr-o instalatie care pare ca se va destrama la o simpla atingere. Cineva (muuuuuuult) mai elocvent decat mine, Laura Cumming de la The Guardian (critic de arta, nu pafarista ca yours truly) a spus ca:

“A great deluge of nylon threads drops down from the ceiling, splashing on the floor like the waves of an ocean, a girl’s soft curls, or the upward spatter of pouring rain. The vision is perfectly simple and completly mesmerising. One cannot see the threads, precisely, and yet somehow the vision appears – the visibility of the invisible”.

Still Waves of Probability (1969), Mira Schendel

Foto deschidere: Untitled (1966), Mira Schendel. Ecoline and oil pastel stick on paper