Despre aplicatiile pe care le folosesc ca sa castig timp

09 Jun 2016, Cristina Mazilu

Vorbeam acum vreo zece zile de calatorii si de dorul meu de duca. Chiar daca in ultimii ani mi-am facut bagajele de foarte multe ori, dar cu foarte putin spor (I’m a horrible packer, nu stiu decat varianta “iau tot, mai bine sa ramana decat sa nu ajunga” sau “sa-mi bag picioarele, nu mai iau nimic, ma descurc eu cand ajung acolo”), am reusit totusi sa le fac ceva mai usoare. Nu pentru ca imi iau mai putine camasi albe, ci pentru ca nu-mi mai iau laptopul.

Asa ca nu doar bagajul e mai light, ci si vacanta. Nu mai stau cu nasul lipit de ecran si cu degetele tocind tastatura, reusind astfel sa fac un shift care chiar sa-mi creasca calitatea timpului petrecut oriunde altundeva decat acasa sau la birou.

Ba chiar mi-am cumparat un laptop de 15”, ca sa nu mai fiu tentata sa-l iau cu mine peste tot. Iar pentru tot restul – exista telefonul. Si mai ales aplicatiile.

  • folosesc Skyscanner ca sa imi gasesc zborurile
  • Booking ca sa iau cazarea
  • Google Now ma atentioneaza cat timp mai am pana ajung la aeroport si imi spune cand ar trebui sa plec, in functie de traficul inregistrat
  • odata ajunsa acolo, e clar ce fac cu aplicatia de Maps
  • am o gasca de aplicatii de fotografie pentru editare: Snapseed, Google Photos, VSCO, ba chiar si Instagram pentru unele filtre si Adobe Photoshop Lightroom for some serious stuff
  • ca sa-i trimit poze tampite lu’ Titică folosesc Meme Creator sau Meme Generator
  • in Google Keep imi tin listele – de cumparaturi, de locuri de vizitat, de carciumi de mancat, de de toate (si Wunderlist e simpatica)
  • cand ajung intr-un loc nou si habar n-am ce-s cu vinurile din zona, mai consult Vivino scanand toate etichetele care-mi cad in mana
  • si daca trebuie sa ma apuc de treaba, nu scap pentru ca am un inbox de Gmail care se umple foarte repede de chestii urgente (pe care incerc tot mai des sa le ignor in vacante. la implementare mai am de lucrat)
  • toate actele, fisierele, fotografiile, prezentarile si proiectele importante si ongoing pe pastrez in cloud-ul de Drive (btw – voi unde le tineti? aveti niste idei sau solutii mai bune? ca sunt sigura ca I could do better)
  • daca e ceva urgent de semnat, am CamScanner pentru – doh – scanare
  • daca trebuie sa public ceva pe blog – WordPress, desigur
  • si daca ma enervez ca totusi trebuie sa lucrez in vacanta, am aplicatia Calm. I kid you not, e o aplicatie de meditatie, care cred ca mi-ar prinde bine s-o folosesc mai des, dar mi-a prins bine mai ales asta iarna, cand noptile ma distram cu niste insomnia
  • si pentru chestiile administrative money-related, cu care de altfel urasc sa am de-a face (seriously now, pe cine amuza sa plateasca facturi?!) folosesc aplicatia CEC Bank

 

Ca sa explic putin procesul meu – mie mi-e super lene sa fac orice, mai ales in cazul in care ma plictiseste fie cat de putin. Iar de fiecare data cand am de facut un transfer bancar, ma duc sa tai o ceapa, sa prajesc niste bacon, sa toc niste patrunjel. I’m a great procrastinator like that, si facturile mele nu sunt platite decat in ultimul – da’ ultimul! – moment (daca ati locui in acelasi bloc cu mine, eu as fi vecina aia enervanta cu datoria nesimtita de la intretinere, pentru ca i-a fost lene sa treaca pe la administratie).

Asa ca acum o luna am inceput sa folosesc noua aplicatie CEC Bank Mobile Banking. Ce mi s-a parut cel mai misto in toata economia lucrurilor e ca nu am nevoie decat de telefonul mobil si de o conexiune la Internet.

Ca o paranteza, daca vreti sa folositi internet banking, CEC Bank are cel mai misto token, care are fix dimensiunile unui card bancar, asa ca mi-a fost mult mai simplu sa il am tot timpul la indemana, in portofel. Cea mai user friendly chestie ever, imho.

Altfel, in aplicatia de mobile banking pot sa:

  • imi verific conturile in timp real – de fiecare data cand ma intreb “Am I broke yet?” primesc raspunsul poate mai repede decat as vrea sa-l aflu :p
  • programez plati periodice – adica pentru tot ce inseamna plati recurente (telefon, internet, chirii, serviciul de securitate and such) le programez o data si apoi nu mai pierd timpul cu ele ever again
  • pot sa platesc facturile de utilitati inclusiv scanand codul de bare
  • si, evident, pot sa fac transferuri intre conturile proprii, in conturile altora (de preferat mai rar :p), intra si interbancare si cam tot ce ai nevoie in general la banca. dar de la distanta si de pe telefon

 

Acum urmeaza sa spun o chestie super redundanta, but oh, so true – cu cat am mai putin timp, cu atat il pretuiesc mai mult. Cu cat numar mai multe vacante pe care mi le-am stricat lucrand, cu atat apreciez mai mult solutiile simple si mobile.

Si, in situatia de fata, avantajul oamenilor lenesi e ca vor gasi intotdeauna cea mai buna solutie ca sa faca lucrurile mai bine, mai repede si mai eficient. Deci macar de asta ma pot bucura.

 

Giveaway

Voi ce aplicatii destepte folositi? Hai ca mai vreau sa fac rost de o extra ora pe zi si vreau sa stiu cum si de unde o scot. Am de dat 3 invitatii duble la orice film vreti voi din reteaua Cinema City, iar castigatorii ii aleg prin tragere la sorti. Concursul se termina pe 16 iunie.

Update – invitatiile merg la:

Captura_ de ecran din 2016.06.21 la 13.00.07

Captura_ de ecran din 2016.06.21 la 12.59.41

Captura_ de ecran din 2016.06.21 la 12.59.55

S-AR PUTEA SĂ-ȚI MAI PLACĂ
Comentarii (28)
  1. Gabriela says:

    Folosesc telefonul în mod asemănător, cu tone de aplicații. Aplicația de la bancă (alta decât a ta:) ) mi-a fost utilă în excursia la Roma, când a dat eroare plata cu cardul la cazare, deci e bine de avut acolo :) Altfel, ador Wunderlist, iar ca înlocuitor pentru Drive, recomand Dropbox, care se sincronizează automat și în browser, și în versiunea de desktop din laptopul tău.

  2. Ana says:

    Pentru poze Instagram, VSCO si Instasize; Duolingo pentru limbi straine; Headspace foarte buna pentru meditatie; TV Show Time sa fiu la curent cu serialele; Wattpad si Goodreads pentru carti Si nelipsitul Pinterest bun pentru orice idee ai avea.

  3. Alexa says:

    Uber si Clever Taxi to get around, Sticky Notes for…notes :)), iabilet.ro pt bilete la concerte, Dezzer pentru muzica, Adioso pentru bilete de avion, Rome2Rio pentru legaturi de transport intre orice orase de pe planeta, Waze pentru driving around (au alerte bune in trafic) si Bucharest City App pentru evenimentele din urbe.

  4. Oana says:

    pe al meu windows phone, care n-are prea multe aplicatii, tin mereu la indemana:
    un adobe reader pentru orice pdf care imi apare in mail,
    un one note, care face fix acelasi lucru ca google keep,
    toate aplicatiile de online storage (dropbox/onedrive/google drive – prefer onedrive si google drive),
    bookviser reader (pentru momentele cand vreau sa citesc un ebook si n-am altceva la indemana),
    accuweather pentru a sti cum sa ma imbrac atunci cand ies din casa/oras/tara,
    office (daca trebuie sa editez sau sa creez vreun word, excel, ppt)
    un shazam, sa aflu ce melodie misto e la radio/la club/in terasa
    whatsapp, ca e simplu de trimis mesaje/fisiere/whatever la prieteni

  5. Elena says:

    As a matter of fact, Slack e cel mai folosit… So you can work anytime anywhere [sarcastic joy].
    Also, am luat Zombies, run! si il folosesc semi la mișto pentru că bicicleta e mult mai confortabila decat alergatul

  6. Diana says:

    Wunderlist pt maniaca din mine care este obsedata de liste
    Duolingo care m-a invatat suedeza, germana si spaniola
    Runkeeper for obvious reasons
    Sleep better with Runtastic ca sa imi monitorizez somnul (l-am folosit in perioade f stresante cand nu reuseam sa ma odihnesc absolut deloc)
    LoveCycle for feminine stuff :D
    Goodreads & Pinterest

  7. Diana says:

    Goodreads, VSCO, Luminosity- exercitii fainuțe pentru brain, Stop, Breathe & Think (pentru meditație + ceea ce-l face grozav e că primești stickere tari la fiecare milestone. Deci te motivează cumva.)

  8. Adrian says:

    Eu folosesc Google Keep pentru notite si Remember The Milk pentru task management. Iar cand vreau sa ies in oras, fac o rezervare prin aplicatia ialoc.ro, la care si lucrez, hehe.

  9. Mihaela says:

    Waze penru trafic, Strava pentru alergat și DSU, despre care am scris aici: http://mihaelachirac.ro/mi-am-instalat-aplicatia-dsu/. :)

  10. Pamy says:

    Eu sunt foarte incantata de optiunile oferite de Google:

    -Calendarul de la Gmail e foarte bun pentru planificari.
    -Pentru pastrarea fotografiilor si gruparea lor pe albume pentru a fi gasite cat mi usor se poate folosi Google photos. E super ca ti le salveaza automat dupa ce faci poza, astfel incat nimic nu se pierde.

  11. Smo says:

    AirBNB ca e o aplicatie mica si desteapta

  12. Ivona says:

    Eu folosesc la greu Clever Taxi pentru deplasare prin București și Cluj. Bonus points pentru plata cu cardul direct din app și că mergea și pe vechiul telefon cu Winphone.
    Pentru facturi la curent folosesc MyEnel pentru că mă lasă să introduc indexul meu și nu mai am de plătit recalculări sau facturi în avans. Au făcut o aplicație să plătești fix cât consumi. Bonus points iar pentru că pot plăti direct cu cardul în app.
    Moovit mi-a fost foarte utilă pentru transportul în comun când m-am mutat în București.
    Mimechat folosesc mai rar pentru momentele în care vreau să ”fishslap” someone :))) Este o aplicație simpatică de chat făcută de ceva firmă din Cluj care te lasă să-ți faci un avatar și îl pui să facă diverse acțiuni în chat. De exemplu, fish slap someone :)), avatarul tău va lovi avatarul partenerului de conversație :)) foarte fun.

  13. Ioana says:

    I swear by Google Calendar, pe care il folosesc duminica sa imi planific saptamana ce vine, e genial si pentru a seta ‘goals’, iar aplicatia te incurajeaza sa le indeplinesti. Pentru idei, articole, esee la facultate folosesc OneNote, se sincronizeaza si e asemanator cu Google Drive, dar parca mai user-friendly.

    PS: Calm = best app ever pentru oamenii ca mine care se streseaza din orice cand nu trebuie si uneori au nevoie sa revina cu picioarele pe pamant.

  14. Cristian says:

    În mare folosesc aplicațiile Google care acoperă practic orice nevoi, însă când plec din țară aplicația Google Translate mi se pare super utilă . În prezent în limba română sunt traduse peste 50 limbi din toată lumea, unele foarte exotice . Off topic : de curând a început un nou serial ( Feed the Beast ) care promite mult și care cred că o să-ți placă iar ca filme, recomand tuturor filmul Roots ( 2016 ) . Are 4 părți și este super !

  15. andressa says:

    Din cele pe care nu le-a enumerat inca nimeni, eu folosesc withbaby, am un gadget destept, un video&audio baby monitor, prin care o spionez pe fata mea. :)

  16. Alexandru says:

    hmm.. articolul tău m-a pus pe gânduri… m-am uitat în telefon și mi-am dat seama că nu prea folosesc aplicații :)) doar Dropbox ca să salvez pozele direct în cloud, Gmail pentru e-mail, Di.fm – radio, S Memo ca să scriu ceva notițe … și cam atât :))) cam puține pentru un băiat, nu?

  17. Roxana says:

    Unele din aplicatiile folosite de tine, plus : cannon camera connect ,pt mutat rapid poze de pe aparat pe tel si inserat in mail/site/fb/whatever , o aplicatie remote control pt ca niciodata nu am la mana telecomanda de la tv/xbox cand am nevoie de ea , Shealth pt tot cr tine de miscare/calorii .

  18. Ama says:

    Clever Taxi, Lidl, My Banking, suită Google

  19. Florina says:

    Am cam jumatate dintre aplicatiile mentionate de voi aici. Nu am CEC bank asta ca nu pot sa il instalez. Zice ca sunt clienta altei banci. Asta e!

  20. Vlad F says:

    Eu fac poze cu Retrica, descopar melodii noi cu SoundHound, notez cu Evernote, platesc cumparaturi/facturi cu mobilPay Wallet si parcarea cu TPark, ma plimb in weekend pe coclauri cu Muntii Nostri si inregistrez traseele cu View Ranger, tin minte pe unde am fost cu Swarm si ma informez cel mai des de pe Twitter.

  21. Cata says:

    lynda.com – pentru pauzele scurte in care pot invata cate ceva util

  22. Andreea says:

    Evernote pentru notițe, OCR (scaneaza cartile de vizita si le transforma in text, apoi mi le salveaza in agenda telefonului), salvez articole pentru mai tarziu, atasamente etc. si o am si pe telefon, si pe PC, si pe laptop – all connected.

  23. tudor says:

    Comand taxi cu Uber, citesc newsfeed-uri cu feedly, gasesc muzica cu Shazam si SoundHound, ma relaxez cu 9Gag, invat lucruri noi cu brighttalk si Duolingo, ascult muzica cu SoundCloud, fac jogging impreuna cu Runstastic, comand pizza cu Jerry’s Pizza, ma orientez in calatorii cu TripAdvisor, folosesc VirtualCards pt carduri de fidelitate.
    In rest multe din cele pe care le-ai mentionat si tu.

  24. Natty says:

    Headspace pentru meditatie, Mapsme pentru drumetiile prin munti, Health pentru pasi, km, scari,kg:)

  25. Dropbox – pt tot ce tine de filesync pc/telefon/tableta
    No crop – pt reformat la unele poze Instagram
    Google Keep – pt liste
    Google Calendar – the obvious
    9292 – transport in Olanda :)

  26. Meli says:

    Imi place sa fac sport cu Runtastic in timp de ascult radio de prin toata lumea, pe TuneIn Radio. Cel mai des utilizat serviciu de mesagerie este WhatsApp. Noutatile din online mi le salvez in Pocket. Am mereu cu mine toate cele aproape 30 de carduri de fidelitate de la diversi comercianti, in aplicatia VirtualCards. Am inlocuit tastatuta clasica a telefonului cu SwiftKey, devenind astfel cea mai utilizata aplicatie din telefon, iar cea mai utila si complexa aplicatie instalata, de care mi-ar fi greu sa ma lipsesc, cred ca este Maps de la Google.

  27. Mada says:

    Duolingo – pt cand ma chef sa-mi imbunatatesc franceza
    Waze – pt ca ma invata scurtaturile
    WeTransfer – se subintelege
    Drumul cetatilor – desi nu e intotdeauna functionala, e utila pt ca ma anunta ce obiective turistice sunt prin preajma mea in peregrinarile mele prin tara
    Google Goggles – pt atunci cand mi-e lene sa tastez ceva pe google, pozez obiectul neindentificat, iar lista de rezultate se afisaza in browser

Raspunde la tudor
Follow on Instagram