Rafting si wakeboarding la Area 47, in Austria

Anul asta, la inceput de iunie am fost in ceea ce s-ar putea numi o mini-vacanta in Austria (s-ar putea numi, dar nu o s-o facem, pentru ca totusi am fost cu treaba) (de mare angajament, pentru ca treaba mea de multe ori inseamna sa vad cat de multe snitele pot sa mananc la o singura masa) (stiu, numai probleme am pe cap, am remarcat si eu).

Cand am primit programul pentru aceasta mini-vacanta si am vazut ca ultimele zile ni le petrecem la Area 47 – un parc in care poti practica tot felul de sporturi, care mai ude, care mai extreme – am zis: “E clar, aici e momentul in care eu stau cu o bere pe terasa si va fac cu mana in timp ce voi va rupeti capul facand cliff diving, rafting, motor cross si alte nenorociri. Ok? Ok!”

Habar nu aveam – si nimeni ar fi putut prezice – ca odata ajunsa acolo o sa-mi pun un wet suit pe care apoi aproape n-am mai vrut sa-l dau jos. Si asta nu pentru ca ar fi fost very flattering for my not-so-beach-body (schema cu snitele de care vorbeam mai sus, plus alte excese culinare care mi s-au intamplat in cele cateva zile care au precedat descalecarea mea la Area 47 n-au fost in zadar), ci pentru ca am descoperit ceea ce s-a dovedit a fi noua mea pasiune.

Lucrurile s-au intamplat in felul urmator: am ajuns seara, am parcat valiza-n camera si apoi m-am infipt in Steakhouse-ul pe care-l ochisem inca de cand am ajuns, fix la intrarea in Area 47. M-am bucurat ca am gasit pisco sour (ceva cocktail peruvian), pimientos de Padrón…

…si mai ales un rib eye in sange (plus vin rosu argentinian, desigur).

In drum spre cazare, pe podul ce trecea peste raul Inn, mi-ar aruncat ochii in jos spre valtoare si, cu toate ca situatia era agitata, potrivit dovezilor lasate pe Instagram, eu revenisem la sentimente mai bune ref ce urma sa mi se intample in urmatoarele zile, si eram cumva mai impacata cu soarta.

A doua zi dimineata, cu infamul wetsuit care se lipise de mine ca tipla pe rulada de porc (exista niste dovezi foto, dar n-o sa insistam pe asta), mi-am abandonat toata strategia de exit la care lucrasem cateva saptamani inainte sa ajung in Austria, in asteaptarea momentului in care cineva avea sa ma urce intr-o barca si o sa ma impinga la vale. Odata aflata in situatia asta, tot ce-am facut a fost sa ascult (relativ) cuminte instructiunile “capitanului”. Nu m-am rasturnat, n-am fost luata de curent si purtata pe un alt afluent in aval, n-am vrut sa se termine mai repede ca sa ma intorc la snitel. A fost una dintre cele mai misto experiente a anului asta.

Prin urmare, odata intoarsa pe uscat, nu mi-am gasit locul prea curand si m-am repliat catre zona de wakeboarding. Cu experienta zero dar cu chef maxim de incercat lucruri noi, am inceput sa fac tumbe prin apa pana ce, intr-un final am reusit sa imi pastrez pozitia verticala pe placa in timp ce alunecam pe apa. N-a fost o magie, cat o dovada de rabdare si profesionalism din partea instructorului de la Area 47, care mi-a explicat tot timpul cum sa-mi imbunatatesc tehnica (mai exact cum sa-mi dezvolt una, in lipsa de altceva).

Pe langa aceste doua situatii care s-au dovedit super fun, la Area 47 mai sunt multe alte lucruri de facut si suficiente experiente noi de incercat, cat sa nu te plictisesti  – fie ca vrei sa te distrezi in zona toboganelor cu apa (unele chiar cu inclinatii de aproape 80 de grade) sau sa faci sarituri de pe o platforma aflata la 27 de metri inaltime, sigur gasesti ceva.

Tot aici poti incerca catarari, motorcross, volei, mountain bike, caving, plus o gramada de alte chestii care nu stiu ce inseamna, dar va puteti lamuri voi aici, pe site-ul de la Area 47. Tot ce stiu eu e ca

1/ wet hair nu e cel mai rau lucru

2/ helmet head putea fi mai rau de atat

3/ vreau sa ma intorc la Area 47

Asa ca, primul lucru pe care l-am facut odata intoarsa la Bucuresti? Am cautat bilete de avion inapoi, pentru sfarsitul verii, cand sigur turele mele pe wakeboard vor fi mai lungi si mai sustinute. Al doilea lucru care s-a intamplat? Pai tocmai ce am facut o entorsa la glezna, asa ca viitoarea mea cariera fulminanta in sporturi extreme a fost putin amanata pentru la iarna (sau hopefully toamna tarzie), cand sper sa nu-mi busesc (iar) genunchiul pe skiuri. Apoi in primavara, trag sperante ca Titica se va lasa foarte usor convinsa sa ne intoarcem la Area 47. Dupa cum a scris aici, pare ca nu i-a displacut total. Dar voi inca mai puteti ajunge acolo, chiar luni incepe un Girls Camp de wakeboarding si rafting (sorry guys, you’re on your own).

(In alta ordine de idei, stay tuned, pentru ca cel mai probabil maine o sa postez o serie de episoade destul de idioate din seria Mazilu si Titica in Austria)