Convivial / Cum și de ce gătesc

20 Sep 2019, Cristina Mazilu

Convivial Dinner e o serie de evenimente care se întâmplă la Mazilique Studio Adică o dată la ceva vreme, mă gândesc la un meniu și, dacă cuiva îi place – ne dă un semn și vine la cină.

Meniurile sunt cam lungi, de fiecare dată înghesui cam 8-12 feluri într-o cină. (Vorba aia – în caz că nu-s bune, măcar sunt multe.)

Lăsând miștourile self-depricating la o parte, pentru mine, cina asta e un fel de a-mi complica existența ieșind din zona mea de confort. Dar chiar dacă de fiecare dată încerc să fac ceva nou (cel puțin pentru mine), nu asta e miza.

Am pornit de la motivul pentru care m-am apucat de gătit in the first place, acum zece ani – pentru că mi-a adus niște bucurie în viață. Am continuat pentru că mi-a plăcut tot ce se întâmpla în jurul mesei odată ce mâncarea era acolo. Iar acum că există Mazilique Studio, pot să fac asta și pentru alți oameni.

Dar Convivial nu este despre fine dining (și nici nu cred că va fi vreodată). Cred că mâncarea e mai mult despre onestitate decât decat despre creativitate (mai exact, creativitate de dragul creativității). Îmi doresc să ne bucurăm de mâncare într-un fel relaxat și casual, dar care cu toate acestea poate fi un moment special.

Iar pentru asta, nu cred că mâncarea trebuie să fie complicată, cât trebuie să fie în primul rând pentru oameni. Un pui copt, o plăcintă caldă, feluri simple care aduc oamenii împreună – asta m-am atras prima data în bucătărie și asta m-am făcut să rămân.

De cele mai multe ori, mâncarea perfectă e mai simplă decât te aștepți. N-aș vrea să uităm că nu e vorba doar despre a impresiona oamenii, cât despre a-i face să se simtă confortabil, poate uneori chiar fericiți. 

Mesele speciale nu trebuie să fie neapărat un super glossy affair – ale mele sunt deseori stângace, rustice, aglomerate, dezechilibrate. Perfecte în ceea ce mă privește.

Nu vreau ca lumea să plece de la masă gândindu-se ce complicat a fost un anume fel de mâncare, să mă admire pentru faptul că pot să jonglez o cacofonie de 20 de ingrediente într-o farfurie. Aș vrea să plece gândindu-se că a fost bun. Mâncarea e tot un fel de a spune povești. 

Food is the story of what it is to be human: it’s not just about what we eat, but how we live.

Următoarea cină are loc vineri, pe 27 septembrie, iar detalii despre rezervări, meniu & co se găsesc aici.

S-AR PUTEA SĂ-ȚI MAI PLACĂ
Comentarii (0)
Comenteaza
Follow on Instagram