Despre concertul Rolling Stones, fara carcoteli

Nu vreau sa mai aud despre cat slab si uscat e Mick, ce ruginit e Keith si cum Rolling Stones e o trupa de obositi-consumati (!)

Nu cred ca asta a fost concertul secolului, chiar cred ca a avut o sonorizare slaba (chiar proasta pe alocuri), plus ca am murit de sete, courtosy of Events. Dar a fost un eveniment. Unul chiar foarte important, care a atarnat greu mai ales datorita incarcaturii emotionale si energetice.

Cum un concert Rolling Stones acopera un public de mai multe generatii, eu am fost cu tata pe stadion. Mama a stat ca o doamna, in tribune :P Si a fost foarte tare sa ne agitam si ca carcotim in familie (mai ales el). In plus, tata a descoperit recent pozele si filmuletele facute cu telefonul asa a tras tot ce a putut cu “stafiile creponate”, cum i-a numit ei pe Stones :))

Nu sunt fan Stones, le cunosc mai ales repertoriul comercial insa pot sa apreciez un show bine pus la punct. Si cel de la Lia Manoliu a fost impecabil in ceea ce priveste productia concertului. Plus ca a avut momentul acela genial in care scena secundara s-a deplasat cu toata trupa pe niste sine, ajungand fix in mijlocul gazonului. De acolo au cantat “Miss You” si “Satisfaction” de m-am infiorat. Nu pentru muzica, pentru ca nu s-a auzit trupa mai deloc, dar era un stadion de vreo 60.000 de suflete care stia toate versurile pe de rost. Plus ca, silly me, chiar m-am emotionat atunci cand Jagger & Co. au ajuns la doar cativa metri de mine, si se vedea cum dau tot din ei pentru public. Nota bene – intre 60 si 66 de ani.

Si inca ceva, chiar daca stiam care va fi set list-ul concertului, “bluzăritza” de liceu din mine tot a suspinat ca n-a auzit “Angie :))