Gentle storm sau un sms mai lung

– undeva intre Universitate si Cotroceni –

Am stat pe terasa de pe acoperis cat a fost vijelia (terasa e acoperita, iar eu nu mai sunt de mult un personaj asa dramatic incat sa stau ca gasca-n ploaie). Furtunile imi dau un sentiment puternic de confort si siguranta, in mare parte din cauza unei carti pe care-am citit-o cand eram copil. Intr-un sfarsit am coborat si am urcat in masina, unde mi-au trebuit vreo doua tigari sa-mi dau seama ca m-am autosabotat magistral si ca ma aflu intr-o situatie creata de mine singurica-singurica. Ca un magician infatuat care s-a inchis intr-o cabina ermetica, clasic scufundata in apa si ferecata sub cateva randuri de lacate, si care – oops – isi da seama ca nu mai are cum sa iasa. O situatie in care aveam the upper hand, that somehow got twisted. Anyway, am pornit motorul si am plecat spre Petit Matrioshka, these days supapa mea de luciditate. Am sase pachete de tigari in masina asta si toate goale. iPodul, the lovely gadget that i hate to bits, imi serveste exclusiv music for damaged people. Nu stiu de unde, si mai ales de ce, atata empatie pentru versurile inmuiate in sirop. In urma cu doar o saptamana urlam ca vreau sa fiu crutzata de orice accese si manifestari romantice, ca I’m so far beyond and passed that silly, sugar coated crap, si uite-ma acum bantuind orasul dupa liliac de mai, butterflies and hurricanes. Si furtuna asta decadenta, perversa, incantatoare, m-a aruncat intr-o introspectie redundanta si sterila, de care nu cred ca scap pana nu se decongestioneaza traficul. Stream of consciousness era ok doar in clasa a X-a, cand scriam cate o scrisoare de dragoste pe seara – acum e pur si simplu ridicol. Being inside my head is not a pretty ride, nici macar pentru mine. Oare daca deschid geamul si zambesc frumos, imi da cineva o tigara? E 20.35 si parca ar fi noapte. In zare, spre Cotroceni, plutesc cativa nori aurii. O fi un silver lining in disguise.*

“Mazzete, ai facut 80 de minute!”

*netrimis