Tarta cu rubarba

Pentru cine nu stie ce-i rubarba – no panic, nici eu nu eram prea informata pana ieri. Rubarba sau reventul e un fel de leguma care are niste tije lungi si rosiatice si-n capat frunze ca de brusture. Eu, in ignoranta mea (it’s bliss, yes) am auzit prima data de rubarba prin 2007, cand s-a organizat la Bucuresti primul targ de slow food, cel al Taranului Roman, unde se gasea gem de rubarba. Eh, si atat a trebuit ca rubarba sa intre brusc in circuitul urbano-trendy-coolistic al mancarurilor. Eu zic totusi sa nu exageram – rubarba e acra cu spume (rosii, ofc). Dar asta am aflat eu de-abia acum, cand Ioana, la insistentele mele curioase, mi-a adus rubarba de la Brasov (in Bucuresti nu prea se gaseste). Dupa ce m-am convins ca ti se face gura punga, am spus sa-i anihilez toate proprietatile antioxidante, antibacateriene, tonice samd intr-o tarta dulce. Ha! Gotcha.

Asa ca, pana sa fac aluatul de tarta, am taiat tulpinile in cubulete, intr-un vas termorezistent le-am amestecat cu zahar, din ochi (sa fi fost vreo 150 de grame), am stors si-o lamaie peste, am acoperit cu folie de aluminiu, si 30 de minute au stat la cuptor,…
…timp in care eu am facut aluatul. Basically, a fost ca cel folosit la placinta cu mere, dar cantitatile injumatatite – juma’ de pachet de unt, amestecat cu zahar si cu-n ou, dupa care cu faina. Sa zicem o cana (175 grame?). Bagat apoi un pic la rece si intins direct in tava pentru tarta, pe care o mânjisem cu unt. Asta pentru ca eu am ajuns la nivelul in care am impresia ca-s asa o meseriasa incat ma pot lipsi de chestii ca sucitorul.. in curand o sa pot sa coc placintele doar cu puterea mintii! Hehe. Not.Dar iata ca am reusit si asta, asa… din poignée. Dupa ce am inţepat-o cu furculita, am bagat-o vreo 20 de minute la cuptor, pana s-a facut aurie.Timp in care am scos rubarba care se facuse considerabil mai prietenoasa – moale si dulcisoara – si am pus-o la scurs (zeama pe care o lasa am pastrat-o). Oook. Deci am ajuns in momentul magic in care atat aluatul de tarta, cat si rubarba erau pregatite. Am luat tarta, am pus rubarba. Simplu. Dar in loc sa ma opresc aici, am zis sa make things intresting.. and so I did (acum rezultatul e interpretabil).

Let me stop you right there, înainte sa va uitati la pozele de mai jos si sa credeti ca am pus carne tocata peste. Ceea ce am incercat eu a fost altceva: am luat cealalta jumatate de pachet de unt din frigider, l-am taiat cubulete, si l-am dat prin 150 de grame de faina, pana s-au facut un fel de firmituri. Pe care – atentie, lovitura de gratie – le-am amestecat cu 100 de grame de zahar muscovado (adica mai nerafinat, mai sticky si very dark brown). Dupa care am intins peste rubarba, ca sa fiu sigura ca nu are nicio sansa sa-mi acreasca seara.10 minute petrecute in cuptor mai tarziu, am pus si niste fulgi de migdale peste. Inca un pic pentru rumenit si tarta a fost gata. Impartita cu contrabandistii Ioana si George – furnizorii mei de rubarba -, tarta a avut parte de mixed reviews. Toti am cazut de acord ca e buna, dar: mie nu mi-a placut deloc (da’ deloc) topingul cu zahar si unt, Ioana a zis ca-i ok, iar George totally loved it. Nu stiu ce sa inteleg din asta :)

La a patra felie insa, am revenit asupra deciziei si am spus ca daca toppingul era intr-un strat mai subtire, ar fi fost mai bine.Acestea fiind zise, eu zic ca esential e ca s-a mancat :))