City Rush (4): The Perfume Chronicles

Pentru mine, parfumul nu e un accesoriu pe care sa-l schimbi ca pe pantofi – conversi azi, stilettos maine. E ceva mult mai personal, care poate spune despre tine la fel de mult cum o fac si cartile pe care le citesti sau muzica pe care o asculti (yes, I judge people based on that :p).

Primul parfum pe care l-am folosit a fost, evident, al mamei. Era frantuzesc, minimalist si se traducea intr-o aroma puternica de muguet de mai (lacramioare). Pentru ca nu avea atomizor, de fiecare data cand ii deschideam capacul, imi turnam pe incheieturi cel putin o lingura de parfum (classy, I know :))). In continuare, parfumul acela mi se pare absolut genial, doar ca prea unidimensional ca sa ma mai atraga.

Primul meu parfum (prin clasa a V-a?) s-a numit numit Clin d’œil. Avea un miros mult prea dulce ca sa fie suportat, dar ce nume minunat! (I’m still into semantics :p). 

Apoi, prin liceu, cand am inceput sa folosesc parfumuri adevarate, lucrurile s-au complicat. Fiecare “relatie” a tinut in medie trei ani (cam cat dragostea despre care scria Beidbeger).

Intai am folosit un parfum “albastru”, descoperit intr-o vacanta in Grecia. Pentru mine, intotdeauna a mirosit a mare, piele incinsa si seri fierbinti. Dar l-am abandonat pentru ca era prea frivol.

Cativa ani am folosit un parfum pudrat, discret, in care se amestecau seminte de coriandru, flori si bourbon vetvier. Apoi ne-am despartit pentru ca vroiam ceva mai puternic. Asa ca alti trei ani am stors pana la ultima picatura cateva sticle de parfum unisex, cu usoare nuante proaspete de la frunzele si florile de violeta, dar mai ales note de lemn si o baza robusta si amaruie. Am fost indragostita de aromele acelea amarui. Pentru o vreme a fost perfect. Dar si de acesta m-am despartit.

Au urmat apoi mai multi ani in care n-am mai folosit deloc parfum. Ma feream sa aleg ceva prea comun si, oricum, nimic nu-mi mai placea (Sigmund Freud, analyze this :))

Asa ca acum pot spune ca un parfum care chiar sa-ti placa e foarte important. Which brings us to my latest trick – implicarea in campania de lansare a parfumului City Rush (arome de pruna, dalie neagra si note lemnoase). In saptamanile ce-au trecut, in timp ce pe pagina de Facebook Avon Space s-a desfasurat un concurs parfumat, eu am cautat prin oras o gașcă de City Girls. Le-am gasit alergand dintr-un capat la celalalt al orasului, ascunse in between the big city lights/nights/lives

[Pentru ca in cadrul campaniei eu am reprezentat tipologia de “Carierista” am fost intrebata care a fost modelul meu pentru aceasta categorie din care (se pare ca?) fac parte, cine m-a influentat si motivat. Dar ce raspuns coerent si onest pot sa dau atunci cand parcursul meu e un puzzle dubios: voiam sa fiu corespondent international si sa scriu despre global affairs, dar am ajuns sa ma joc cu foie gras, sampanie si sarmale (via 2 ani de radio si vreo 5 ani de jurnalism cultural, care de fapt a fost un maaaare si minunat concert).]

Asa ca inchei cu ce a zis Diana Veerland (Fashion Editor la Harpers Bazaar si apoi Editor in Chief la Vogue), care isi injecta pernele din casa cu parfum via seringi cu ace hipodermice si care, dupa ce a devenit consultant la Costume Institite, a imprastiat parfum prin galeriile de la Met

“Perfume is an extravagance”