Tot ce trebuie să știi pentru un city break în Viena

19 Apr 2019, Cristina Mazilu

Colega mea Misha m-a întrebat vineri daca pot să-i recomand o cazare în Viena.

Guuuurl, pot să-ți recomand mai mult decât atât!”, i-am spus eu.

Nu că vreau să-i deturnez planurile de vacanță, dar cumva s-a întâmplat ca în ultimii 12 ani să ajung la Viena cel puțin o dată pe an, dar în general mai des. Așa că am strâns aproape vreo 30j de vizite acolo și tot atâtea povești.

Pe blog am mai strecurat câte ceva, dar niciodată suficient, așa că am decis să mă așez în fața laptopului și să vărs aici tot ce știu eu interesant despre orașul ăsta care mi-a devenit între timp atât de drag și familiar. Evident, am rămas totuși doar un turist acolo, cu obiceiurile și tabieturile sale foarte subiective, așa că feel free să vă aventurați dincolo de ceea ce am văzut și experimentat eu. Iar dacă știți pe cineva care locuiește acolo, întrebați-l tot ce știe, sigur are multe recomandări mult mai interesante. (După care lăsa-ți-mi și mie un mesaj ca să știu ce să mai fac pe acolo. Nu de alta, dar între momentul la care m-am apucat să scriu articolul ăsta și cel în care i-am dat publish am mai pus-o de-o vacanță la Viena și plec în câteva zile)

 

Cum ajungi acolo

 

Cu avionul, de la București faci 1 oră și 40-45 de minute. Există trei companii aeriene care operează zboruri către Viena (Austrian Airlines, Tarom, Ryanair) și găsești foarte multe variante, inclusiv foarte ieftine. De la aeroport și până în oraș poți lua un taxi sau un Uber, dar și CAT-ul (City Airport Train) – un tren super rapid, care circulă non stop și care te lasă în 16 minute la Wien Mitte. Costă 19 euro dus-întors sau 11 euro/ segment.

Desigur, poți lua și un tren rapid ÖBB Railjet care circulă zilnic între orele 6:33 și 23:03 la o frecvență de 30 de minute și care te poate lăsa la Gara Centrală din Viena (Wien Hauptbahnhof) sau la gara Wien Meidling. Durează 15 minute și costă 4,20 euro.

O altă variantă este să iei trenul urban S7, care pleacă de la aeroport tot odată la 30 de minute și oprește în stațiile centrale Wien Mitte și Wien Praterstern. Circulă zilnic de la aeroport spre oraș începând cu 5:18 și până la 0:18. Durează 25, respectiv 30 de minute și costă 4,20 de euro.

Cu autobuzul de la aeroport și până în centru faci 40 de minute, iar un bilet este 8 euro și 13 euro pentru varianta dus-întors.

Toate biletele, indiferent de opțiunea aleasă, pot fi cumpărate de la automatele din aeroport cu cash sau card.

Cu mașina ai de mers, tot din București (iau reperul ăsta pentru că eu aici sunt parcată, dar feel free să vă căutați și voi traseul pe Google Maps sau ceva) ai de arat vreo 1.070 de kilometri. Ceea ce să zicem că s-ar putea întâmpla în vreo 12 ore (sau mai puțin dacă mergi cu un șofer puțin mai turbat, cum e The Boy). Dacă nu ai de gând să faci un road trip mai lung, vezi totuși dacă nu poți lua unul din avioanele despre care ziceam mai sus, ca să nu pierzi totuși 2 zile pe drum și să dai o grămadă de bani pe parcări.

Cu trenul ai de mers (din București) 18 ore și costă vreo 39 euro la clasa a II-a, 59 euro – cușeta cu patru paturi pe cabina și 89 de euro la cușetă cu două paturi pe cabină. Trenul pleacă zilnic de la ora 14.00 și ajunge dimineața la 8.00.

 

Cazare

 

Odată ajuns acolo, sunt sigură că între Booking, TripAdvisor, Airbnb și ce alte variante îți mai oferă internetul, te învârți de-o cazare. În toate vacanțele mele la Viena de până acum am stat în hoteluri super-maga-cheap de langă autostradă, în hoteluri istorice din Stephansplatz, în hoteluri nou ridicate pe malul Dunării, la oameni acasă (ba o dată am dormit un pic chiar și în aeroport, dar n-o să intru acum în detaliile tinereții mele zbuciumate, când mergeam la concerte The Cure și Arctic Monkeys).

Ultima dată când am fost (adică în septembrie) am stat la So Vienna și n-a fost rău deloc. Camerele arată absolut impecabil (unele, cum e cea în care am stat eu, sunt de un alb imaculat…

…altele sunt jet black, iar altele – complet gri), iar geamurile imense îți oferă o vedere panoramică asupra orașului.

 

Micul dejun este servit în fiecare dimineață în Das Loft, restaurantul hotelului care se află la etajul 18 (și ultimul), posesor de o stea Michelin.

La vizita care urmează în vreo săptămână urmează să stau la 25hrs Hotel, un loc care era de ceva vreme pe listă datorită combinației de amplasare (e fix lângă MuseumsQuartier) și circ (ei au zis-o, nu eu!). Combinația de culori, elemente vintage, tapetul semnat de ilustratorul Olaf Hayek – toate creează o atmosferă ușor suprarealistă.

Iar una dintre cele mai mișto zone este barul de pe acoperiș – Attic Bar (Dachboden-Bar) unde ți se întâmplă nu doar un view minunat asupra orașului, dar și niște cocktailuri interesante. 

 

Transport

 

Lăsând la o parte faptul că Viena e un oraș perfect de luat la picior în ritm de plimbare (nu puteam să zic vals, ar fi fost prea cheesy), rețeaua de transport în comun e foarte bine pusă la punct.

În funcție de câte zile vei petrece în oraș poți cumpăra Vienna City Card, care este valabil pentru 24, 48 sau 72 de ore. Cu acest card ai acces liber la toate liniile de transport din Viena, plus autobuzul Hop-On Hop-Off if you’re into that. În plus, cardul îți oferă discount-uri la 210 muzee și atracții turistice din Viena, deci merită să arunci un ochi (găsești detaliile aici). Cardul costă 17 euro (24 de ore), 25 euro (48 ore) sau 29 euro (72 ore) și poate fi cumpărat dintr-o serie de hoteluri, de la punctul Tourist Info din Albertinaplatz, de la Gara Centrală și de la punctele de informație ale Wiener Linien (Stephansplats, Karlsplatz, Westbahnhof, Landstrasse/Wien Mitte), dar cel mai simplu e din aplicația Vienna City Card sau din shop-ul online.

Dacă nu optezi pentru card (eu una nu-l mai cumpăr acum, pentru că de cele mai multe ori nu plec cu un plan care trebuie bifat și mă plimb mai mult pe jos, intrând la muzee după chef sau după cum îmi ies în cale), e bine de știut că biletele pentru transportul în comun sunt aceleași, indiferent că le folosești la metrou, autobuz sau tramvai.

Un bilet pentru o călătorie unică costă 2,40 euro (1,20 euro pentru copii), o cartelă de 24 de ore – 8 euro, una de 48 de ore – 14,10 euro, 72 de ore – 17,10 euro, iar o cartelă de o săptămână (valabilă de luni până luni la ora 9.00) – 17,10 euro. Good to know: copiii până în 6 ani circulă gratuit.

Pentru tot restul (adică după o zi lungă de plimbat prin oraș, plus câteva beri și pahare de vin) există Uber.

 

Muzee

 

Hai să vorbim despre asta ca să ne luăm de-o grijă (și să trecem la un moment dat și la mâncare, desigur).

În Viena există peste 100 de muzee, iar împreună au peste 4 milioane de exponate. În atâtea vizite m-aș fi gândit că le-am văzut pe toate, dar e bine că am lăsat ceva și pentru data viitoare.

Există însă câteva muzee care mi-au devenit preferate, cărora le trec pragul de fiecare dată când apuc.

Albertina e cu siguranță muzeul meu preferat. E primul la care am ajuns atunci când am fost la Viena prima dată și apoi, cu fiecare vizită, am revenit. Asta pentru că, de fiecare dată, pe lângă colecția permanentă, întotdeauna am descoperit acolo expoziții temporare minunate. Așa am văzut lucrări de Andy Warhol, Picasso, Michelangelo, Roy Lichtenstein, Magritte, Lee Miller, Keith Haring. În prezent (mă rog, până pe 22 aprilie 2019) este expoziția temporară Warhol to Richter (caz în care ar trebui să te grăbești, eu una n-o mai prind).

Ce-mi place cel mai mult în Albertina nu este Iepurele lui Dürer (probabil cea mai celebră emblematică lucrare din muzeu), ci colecția Batliner, care din 2007 se află aici sub un împrumut permanent. Astfel, muzeul include acum una dintre cele mai importante colecții private europene de pictură clasică modernistă – sunt peste 500 de lucrări care se întind pe o perioadă de 130 de ani, de la impresioniști francezi și până în prezent. Tocmai pentru că această colecție este atât de mare, multe dintre lucrări se află în rotație, astfel că de fiecare dată când merg găsesc ceva nou. Și tot de fiecare mă uit fermecată la o Pasăre Măiastră a lui Brâncuși, la un Lac cu nuferi a lui Monet, la Dansatoarele lui Degas, la Femeia dormind a lui Chagall, la Venetia lui Signac, la Femeia în pălărie verde a lui Picasso. Și m-aș lungi cu lista, dar mai bine descoperi tu.

Preț bilet – 16 euro

Belvedere este găzduit în două palate baroce – Obere Belvedere și Untere Belvedere (adică palatul de sus și de jos/ superior și inferior etc).

În Obere Belvedere poți vedea cea mai mare coleție Gustav Klimt din lume, inclusiv Sărutul, probabil cea mai cunoscută operă a artistului austriac. O găsești ușor după aglomerația de oameni care-și fac câte un selfie cu ea. Expoziția a fost complet reamenajată la începutul anului trecut și acum poți vedea 430 de opere în șapte săli tematice, pe trei etaje. Partea mea preferată este la etajul întâi, unde expoziția redă Modernismul Vienez și arta de la 1900. Aici se regăsesc și lucrările semnate de Klimt.

Preț bilet – 22 euro pentru Obere și Untere Belvedere, 16 euro pentru Obere Belvedere

(dacă ești pasionat de de Klimt – eu una sunt -, merită să dai o tură și pe la Secession Haus, unde Friza Beethoven, lungă de 34 de metri și lată de 2, decorează pereții subsolului).

MuseumsQuartier este un loc căruia îi rezerv de fiecare dată când ajung la Viena măcar jumătate de zi. Fostele grajduri regale, aflate peste drum de Hofburg (Palatul Imperial) sunt acum perimetrul pentru Leopold Museum, Mumok și Kunsthalle, plus o serie de terase unde poți să vezi cum stă treaba cu Grüner Veltliner (o să ajungem și la asta ceva mai jos :p).

În Leopold Museum găsești cea mai mare colecție Egon Schiele din lume (42 de picturi și 187 de lucrări de grafică și autografe), dar și lucrări semnate de Klimt.

Preț bilet – 13 euro

Mumok înseamnă Muzeul de Artă Modernă – Museum MOderner Kunst. Odată ajuns în MuseumsQuartier, nu ai cum să ratezi clădirea placată cu piatră neagră. Aici se găsesc în jur de 10.000 de lucrări – de la pictură la instalație, semnate de peste 1.600 de artiști, printre care Andy Warhol, Daniel Spoerri, Yoko Ono, Marcel Duchamp, Picasso, Klee, Mondrian. În ultimii 15 ani, muzeul a adunat o colecție mare de artă vieneză contemporană, cu focus pe fotografie, video și film, dar și pictură, sculptură și instalație.

Preț bilet – 12 euro

Kunstistoriches Museum Wien este muzeul de istorie a artei și a fost construit foarte aproape de Hofburg pentru a adăposti colecțiile casei imperiale. Aici recordul e bătut de cea mai mare colecție Bruegel din lume. De asemenea, se găsesc și lucrări de Raphael, Vermeer, Velasquez, Rubens, Rembrandt, Titian și Tintoretto.

Kunstkammer Vienna (Camera artei) cuprinde lucrări foarte valoroase din Evul Mediu, dar și din perioada Renașterii și era barocă.

În noiembrie anul trecut, muzeul a inaugurat expoziția Spitzmaus Mummy in a Coffin and Other Treasures, care a fost curatoriată de regizorul Wes Anderson împreună cu soția sa, scriitoarea și designerul Juman Malouf.

Practic, li s-a dat mână liberă să aleagă din vasta colecție a muzeului – 4,5 milioane de exponate (!!!) (care, din motive evidente de spațiu, nu are cum să fie niciodată în totalitate expusă publicului) – obiectele care le-a suscitat interesul. Au ales, în final 430 de exponate, din care jumătate nu mai fuseseră niciodată expuse.

Când am fost ultima dată la Viena, în septembrie anul trecut, am discutat cu Jasper Sharp, curatorul adjunct al departamentului de artă modernă și contemporană al muzeului. La momentul acela îmi povestea prin ce emoții trece cu privire la expoziția care urma să fie lansată în mai puțin de două luni. Nu m-a mirat deloc când expoziția s-a dovedit a fi un succes – viziunea lui Anderson și Malouf a fost una total diferită de abordarea tradițională a curatorilor. Cei doi au scos din depozitele cele mai întunecate și prăfuite obiecte ale muzeului, care nici măcar nu aveau număr de inventar, au aranjat exponatele după reguli inventate de ei, și-au asumat riscuri pe care muzeografii nu ar fi avut curajul.

Poți vizita expoziția până pe 28 aprilie 2019 (pe asta o prind și eu!). Iar în toamnă, aceasta va fi prezentată la Fondazione Prada, în Milano.

Preț bilet – 16 euro

 

Plimbări & Co

 

Dacă ai terminat cu muzeele, dar tot mai vrei să caști gura prin oraș, recomandarea mea e să iei în calcul aceste opțiuni:

Fă o plimbare pe Ringstrasse. Bulevardul construit la dorința împăratului Franz Joseph are 5,3 kilometri și te va purta pe lângă cele mai iconice și somptuoase clădiri  – Opera de Stat (construită în stil neo-renascentist), primăria (gotic), Parlamentul, Burgtheater (neo-baroc), Universitatea (neo-renascentist). Dacă nu ai chef să bați orașul la pas, poți lua tramvaiul galben care pleacă din Schwedenplatz din jumătate în jumătate de oră, iar o tură completă durează 25 de minute.

O altă temă recurentă a plimbărilor prin Viena este curentul Art Nouveau în arhitectură. Îl întâlnești la aproape fiecare pas, pentru că arhitectul Otto Wagner și-a pus amprenta asupra orașului – de la fosta gara care acum este Pavilionul Otto Wagner din Karlsplatz, stația Stadtpark, Schutzenhaus (acum un restaurant) sau clădirea Majolikahaus.

Și tot din seria clădirilor iconice din Viena, trebuie neapărat să vezi fațada casei Hundertwasser (nu poți intra, pentru că e o clădire rezidențială).

 

Cafenele

 

Până să ajungem la mâncare, trebuie să vă plimb puțin prin cafenelele vieneze. Nu de alta, dar Viennese Coffee House Culture este inclusă, din octombrie 2011, în Patrimoniul Cultural UNESCO – trebuie doar să le treci pragul și ai să înțelegi de ce.

Mesele din marmură, scaunele Thonet și ziarele sunt câteva dintre elementele reprezentative pentru cafenelele clasice vieneze, iar muzica de pian e foarte posibil să te acompanieze odată ce le treci pragul.

Demel este prima în care am ajuns eu, în 2007. Știți cum treaba asta cu fotografiatul mâncării, a cafelei, a sandwich-ului, a *insert aici orice îți trece prin cap* a devenit aceast obicei tot mai enervant? Se pare că am fost precoce, cautând poze prin harduri pentru acest articol, am găsit niște poze de acum 12 ani, când pozam cești de porțelan și prăjiturele cu o săpunieră de aparat foto point & shoot. Habar n-aveam pe atunci ce urmează să mi se întâmple :-))

Demel este fosta cofetărie imperială, aflată la doi pași de Hofburg. Acum 200 de ani, Herr Demel îi făcea livrări personale împărătesei Sisi, căreia îi ducea violete cristalizate. Se găsesc și acum în magazinul cafenelei (12,50 euro cutiuța).

Ce-i drept, cafeneaua e teribil de overpriced, dar pe lângă o cană de Franziskaner (espresso cu lapte cald și frișcă), primești și o felie de istorie.

Cafe Central este un al loc legendar, deschis în 1876, care i-a avut clienți de la Freud la Trotsky, la Hitler.

Cafe Sacher, care se află chiar lângă Operă, este locul unde poți să încerci faimosul Sacher Torte –  asta, desigur, dacă-ți plac prăjiturile uscate și înecăcioase. Eu una nu sunt un fan al prăjiturii cu rețeta atât de disputată, dar asta nu înseamnă că nu i-am călcat pragul cât să-mi fac o idee la prima mână. În final, a fost o experiență, la fel cum și o cină la Capșa sau la Carul cu Bere ar putea fi, într-un anume context.

Dar pe lângă aceste monumente ale culturii cafenelelor vieneze, există și niște variante mult mai relaxate – cum ar fi cele aproximativ 2.500 (!!!) de Schanigärten – cafenelele în aer liber, care sunt deschise între 1 martie și 15 noiembrie, în fiecare zi în care vremea o permite. 

 

Mâncare

 

În sfârșit, că și mie mi se lungiseră urechile de foame de când tot povestesc. Deci să începem. Mica mea tradiție, la fiecare descălecare la Viena, este să dau o fugă în Stephanplatz (da, am niște apucături foarte turistice, deal with it) și să mânânc un Scharfe Wurst (un cârnat picant) cu muștar și bere la toneta din capătul străzii Seilergasse. Yes, I’m a very classy broad when in Vienna. (Și am lăsat un pin pe hartă aici, you’re welcome!).

Konstantin Filippou (foodie name-dropping alert incoming), bucătarul care a lucrat la Steirereck, Le Gavroche, Arzak, pentru Gordon Ramsay și care acum conduce două restaurante în Viena, dintre care unul cu două stele Michelin, mi-a zis să-l încerc pe cel cu brânză (Käsekrainer) de la ghereta de lângă Operă (Bitzinger). M-am conformat și am stat la coadă.

Nu era rău, dar rămân loială tradițiilor mele.

Într-o săptămână, în schimb, am să încerc și cârnații de la Zum scharfen Rene (Schwarzenbergplatz 15), care vin alături de o selecție de sosuri picante, de până la 6 milioane de puncte Scoville (nu că aș merge așa de departe, da’ e bine să ai opțiuni).

Pentru că toată lumea când se gândește la mâncare în Viena are în minte șnițelul, hai să ne luăm de-o grijă și cu asta.

Locul cel mai cunoscut unde poți să-l mânânci (cel mai cunoscut pentru că apare în toate ghidurile, recomandările și pozele de pe Instagram) este Figlmuller. Locul e foarte turistic, la locația de pe Wollzeile 5, cea deschisă în 1905, poți să îmbătrânești la coadă. De aceea ar fi bine să încerci după colț, pe Bäckerstrasse 6 (și ideal să încerci să-ți faci o rezervare înainte). Șnițelul e foarte bun, foarte mare, dar cu siguranță sunt alte locuri în care poate să ți se mai întâmple, într-o atmosferă ceva mai puțin scenografiată. Recomandarea mea e să dai o tură și pe la Cafe Anzengruber. Oriunde ai ajunge însă, nu uita să iei și o porție de salată de cartofi lângă șnițel.

Probabil că cea mai memorabilă masă de care am avut parte a Viena a fost la restaurantul Steirereck. În acest moment plasat pe un confortabil loc 14 în topul World’s Best 50 Restaurants (când i-am trecut eu pragul prima dată era pe #9), cu o bucătărie condusă de Heinz Reitbauer, Steirereck a devenit exponențial pentru ceea ce înseamnă bucătăria modernă austriacă, fie prin reinterpretare, fie prin inovație. Aici am mâncat unul dintre cele mai rafinate gulșuri pe care le-am încercat vreodată – poate nu a fost cel mai gustos (ăsta îmi amintesc c-a fost la o cârciumă de pe lângă o autostradă din Ungaria, da’ mă rog, poate îmi era și cam foame), dar cu siguranță a fost cel mai tehnic. Am încercat și niște clătite atât de elaborat dantelate încât aproape te intimidau când voiai să înfigi furculița-n ele. În ultimii 5 ani, Reitbauer a abordat o viziune care pune în valoare valoare ingredientele mai mult decât teatrul culinar, iar restaurantul în sine a trecut prin niște renovări care îi dau acum un aer mai relaxat (dar fețele de masă tot teribil de apretate au rămas). Cu ce m-au câștigat din start a fost însă căruciorul în care-ți prezintă cele câteva zeci de feluri de pâine din care poți să-ți alegi la începutul mesei (no worries, la final vine și unul la fel de impresionant cu brânzeturi).

Prețul unei cine cu un meniu de degustare de 6 feluri este de 149 de euro (wine pairing-ul optional este 88 de euro), iar o cină de 7 feluri – 165 de euro cu 98 de euro wine pairing-ul. Desigur, există și opțiunea de a lua masa a la carte.

Pe lângă meniurile de degustare de mai sus, la prânz sunt disponibile și câteva variante mai rapide, mai light (și mai ieftine) – 4 feluri plus desert sau selecție de brânzeturi la 98 de euro sau 5 feluri cu desert și brânzeturi – 115 euro.

Restaurantul lui Konstantin Filippou, care a primit 19 puncte în ghidul Gault&Millau (din 20 posibile), este probabil cea mai caldă recomandare pe care pot să o fac în ceea ce privește restaurantele gastronomice în care ai putea să-ți petreci o seară în Viena. Filippou este un perfecționist, dar farfuriile sale au o notă ludică care fac toată experiența mult mai abordabilă. De asemenea, atmosfera este una fără mari pretenții, care te îndeamnă să mai ceri o sticlă de vin din lista atent selecționată.

Și dacă se întâmplă să nu reușești să faci rezervare, vezi că fix lângă e o altă cârcimă a lui Filippou – O Boufés (cu 16 puncte Gault&Millau), care se remarcă prin selecția de vinuri naturale (și unde ai mult mai multe șanse să găsești un loc fără rezervare în avans).

E un bistro cu un meniu în care vei regăsi multe feluri pe bază de pește (sepie, păstrăv) sau carne (mangalița, obraji de vițel, miel), pâine artizanală bună.

[O să fac o paranteză aici (ca să mă asigur că eu chiar n-o să mai termin articolul ăsta niciodată și dacă totuși o fac, n-o să-l mai citească nimeni :-)) să vă spun câteva din recomandările lui Konstantin – mi-a zis că merită o dată o tură pe la Joseph Bakery]

Pentru variante vegetariene, dar într-un ambalaj gourmet, merită făcută o rezervare la Tian – un restaurant vegetarian cu 1 stea Michelin și 17 puncte Gault&Millau.

Paul Ivić semnează aici un meniu care demonstrează oricărui carnivor că mâncarea vegetariană poate fi nu doar extrem de rafinată, cât și foarte satisfăcătoare (pe verificate – când am ajuns aici prima dată am avut emoții pentru că mi-am târât un prieten care ar fi preferat inițial să rămână la toneta cu cârnați mai sus menționată; din fericire a plecat cu o altă părere). 

Meniul respectă ciclul natural al ingredientelor, se folosesc multe produse organice, dar și ingrediente aproape uitate, de la furnizori locali. La prânz, prețul pentru un meniu de patru feluri este de 89 de euro, șase feluri – 109 euro, opt feluri – 127 euro, iar seara este disponibil doar meniul de opt feluri. Pentru wine sau juice pairing adăugați încă 73 de euro.

Iar pentru o variantă mai budget friendly, există Tian Bistro am Spittelberg – cu un meniu la fel de fresh și de mișto, dar mult mai abordabil.

Probabil restaurantul la care-mi doresc cel mai mult să ajung tura asta la Viena este Mraz & Sohn (două stele Michelin și 18 puncte Gault&Millau). Aici nu ai să găsești un meniu, după cum spun și ei – trebuie doar să te hotărăști dacă vrei să-ți petreci o seară alături de ei. Există în schimb câteva repere orientative – praz, toast, stridii, cod, păstrăv, rubarbă, kimchi, brânză, ciocolată, banană etc. – și pe parcurs te orientezi tu.

Meniul costă 144,44 de euro, iar wine pairing-ul – 85 de euro.

 

Deserturi, piețe, plimbări și muzee

 

Ieșind totuși din sferele înalte, voiam să vă spun că n-e-a-p-ă-r-a-t, indiferent de anotimp, trebuie să ajungeți pe la Eis Greissler, pe Rotenturmstrasse 14, la câțiva pași de Stephanplatz, unde în toamnă am mâncat aceste situații care de mai jos.
 
 

Între timp am văzut că au și înghețată de leurdă (?!?), miere și petale de flori, caramel și covrigei, migdale și afine – dar cert e că sunt foarte curioasă de ce au meșterit pentru primăvara asta.

Despre ștrudele nu mă întrebați nimic, n-am descoperi nicio viziune, din partea mea puteți să vă așezați și la Aida – cofetăria care e fix lângă catedrală și să faceți o încercare dacă suportați zgomotul și forfota. Eu una prefer să mă pierd pe alte străduțe, tot mai departe de centru, astfel încât să descopăr și alte chestii noi. Will report back cu ce mi se întâmplă.

Dacă tot v-ați luat porția desert, dați o tură și prin parc – fie că mergeți la un picnic în Burggarten, fie la o plimbare mai lungă prin Stadtpark (găsiți acolo și un tei al lui Eminescu, dacă sunteți fani sau ceva).

Pentru cumpărături gourmet, eu știu sigur că voi trece pe la Gegenbauer (Waldgasse 3), un producător de oțeturi și uleiuri extrem de pasionat pe care l-am cunoscut în toamnă. În magazinul și în pivnițele lui am gustat unele dintre cele mai bune oțeturi pe care le-am încercat în viața mea și clar vreau să mă întorc cu un stoc serios. Poți alege din zeci de feluri – de la Muscat Ottonel sau Riesling la oțet de prune, soc sau zmeură. 

Și chiar dacă nu reușiți să vă faceți timp pentru magazinul său de pe Waldgasse, o parte din oțeturi se găsesc și la standul 111-112 din Naschmarkt. Și cu această ocazie dați o fugă și prin piața mea preferată (și cea mai mare, de altfel) din Viena.

La fel cum nu ratez niciodată o vizită la muzeul Albertina, la fel nu se întâmplă niciodată să nu ajung pe la Naschmarkt (doar să țineți cont că e închisă duminica). 

E o piață mare, care se întinde de la Karlsplatz pe o distanță de vreo 1,5km. Exista încă din secolul ai XVI-lea, când aici se vindeau mai mult sticle cu lapte. Apoi s-au adunat și niște fructe și legume și pe Dunăre au început să vină tot felul de goodies de prin toată lumea, de la brânzeturi și fructe de mare, la mirodenii și prăjituri. Acum, piața are două artere principale – pe una sunt standuri care vând de la plante aromatice la varză murată și biscuiți florentini, pe cealaltă s-au adunat cârciumi de tot felul (de la tradițional vieneze la vietnameze). Desigur, nu lipsesc nici stridiile și șampania.

And on this bubbly note, mă opresc din povesti și vă las, nu de alta, da’ simt că mi-am dat licența în ‘cum s-o arzi turist la Viena’ (chiar dacă poate am trecut examenu’, sper totuși să mă cheme și-n toamnă la mărire).

PS – nu uita să mergi și la operă!

 

S-AR PUTEA SĂ-ȚI MAI PLACĂ
Comentarii (4)
  1. marius says:

    Pet Nat de la Domaine Bobinet. Cool. Si Viena also :)

  2. Alexandra says:

    Noua ne place sa mancam la: Marco Simonis si Miznon 🙂

  3. Silvia says:

    Excelent articolul, multumesc pentru informatie :)

  4. laura petculet says:

    Bravo! Sa fii sanatoasa si sa mai scrii

Comenteaza
Follow on Instagram