Adrenalina noilor începuturi (și pauzele dintre ele)
Dacă ați văzut deja pe Instagram – știți. Dacă nu, vă spun eu acum – săptămâna trecută am mutat Mazilique Studio. L-am împachetat în 104 cutii, enshpe saci și coșuri, l-am urcat în două camioane și o platformă și absolut tot – de la scaune, la plante, la lingurițe, la cuptoare, la mese, scaune, șervețele, șurubele – a fost mutat în noul spațiu.
Abia aștept să vă arăt, da’ o să mai dureze puțin (that’s an obvious understatement). Dacă să împachetăm totul a durat o săptămână – să punem totul înapoi la loc se pare că va dura cam o lună. Nu pentru că m-a luat lenea, dar și pentru că în noul spațiu mai sunt încă diverse chestii de pus la punct – de pus azulejos înapoi pe peretele din bucătărie, de tras o priză, o lampă, un întrerupător ici-colo pe unde mai e nevoie, de modificat corpurile de iluminat care înainte atârnau de un tavan mansardat (deci oblic), iar acum trebuie potrivite pe un tavan drept. Mă rog, diverse chestii tehnice.
Plus că, toată săptămâna asta, în fiecare zi am încercat să despachetez din cutii, și tot ce reușeam să fac este să le mut dintr-un loc în altul. La finalul zilei eram obosită, dar noul studio arăta la fel de burdușit de cartoane, doar că puse într-o altă ordine.
Tot ce am reușit să fac a fost să umplu un raft cu plante. (Ce priorități am și eu :))
Nu doar că puzzle-ul ăsta cu cutii pline s-a dovedit a fi foarte time consuming, dar e și foarte obositor. Din fericire, se compensează cu adrenalina noilor începuturi. Trebuie să recunosc, I thrive on that. Mă alimentează cu o energie pe care cu greu reușesc să o accesez în alte momente. Nimic nu mă umple de mai mult entuziasm decât ideile și planurile noi.
Dar (evident că există un “dar”) imediat după acestă frenezie, vine partea aia ceva mai puțin distractivă și ceva mai mult anxioasă. În care eu una mă întreb cum naiba o s-o scot la capăt, cât o să mai dureze, cum o să iasă. (Și pe lângă toate astea mai este și Arzu, dar despre asta vorbim într-un episod următor – până atunci urmăriți și voi contul de Instagram).
Una dintre cele mai simple metode de a mă mai liniști în perioade de genul ăsta este și cea mai evidentă – să iau o pauză. Asta nu înseamnă o vacanță în Maldive (I wish :)), ci ceva mult mai accesibil și mai ușor de implementat, atât ca timp, cât și ca buget. O clasică pauză de măcar 10 minute în care să fac altceva decât să caut într-un spreadsheet (făcut de colega mea Misha – mama și tata organizării – doar nu de mine) oare ce este în cutia 53 din 104?
Și dacă în pauzele astea reușesc nu doar să mă deconectez puțin, dar și să strecor un moment de răsfăț, deja mi se pare că încep să mă pricep la jocul ăsta de-a adulthood-ul. (I don’t really, but I’ll fake it till I’ll make it :))
Acum zece ani pe vremea asta, când eram în redacție la BBC Good Food și încercam să predăm la timp revista la tipar, în timp ce deadline-urile ne suflau în ceafă, făceam la fel. Furam mici pauze în care mâncam câte un Kinder Country. Era o mică tradiție în deadline, așa că aveam un stash consistent ascuns sub birou, fix pentru astfel de momente stresante.
Acum I’ve graduated la Kinder Bueno (varianta cu ciocolată albă e preferata mea, în caz că vreți să-mi faceți o surpriză și să-mi luați un bax) și am un sertar în care plasez strategic câteva, să am la îndemână când e cazul.
Prin urmare, zilele astea o să accesez cu succes ori de câte ori am nevoie de o pauză și de un răsfăț între despachetatul de la la Mazilique Studio și șantierul de la Arzu.
//
Iar în perioada 1 martie – 15 aprilie, orice baton Kinder Bueno te inscrie în tragerea la sorți a zeci de premii care te vor purta în jurul lumii – ceasuri elvețiene, parfumuri franțuzești, bijuterii cu design american, cosmetice de spa asiatic, îmbrăcăminte de design Italian. Intră pe site-ul Kinder și găsește răsfățul care ți se potrivește.
Și preferatul meu este tot cel cu ciocolată albă! Mamăăă, ce pofta mi-a venit de unul! Dar țin post de luni…?
Spor la despachetat! Și eu m-am mutat în vară la casă nouă și, oricât de mare și de așteptată a fost bucuria acestei mutări, cutiile care nu se mai terminau au fost un coșmarul…Și acum mai așteaptă una cumințică într-un colț de magazie…
Nu ai tu gusturi rele ;)