De prin crasme
Vorbeam cu fosta pisica mare, actual om mare (si rau, pure evil si variatiuni pe tema despre) despre Carul cu bere – el nu a fost si vrea sa mearga, eu am fost si nu imi mai trebuie.
Duminica seara, intr-o toatala lipsa de insipiratie am tarat-o pe Irina la numita carciuma. Eu nu mai fusesem niciodata acolo insa de cateva ori mi-a atras atentia. Ajunse acolo ne-am uitat roata prin sala si am ales o masa, ne-am asezat si am agatzat un chelner care sa ne ia comanda. Bere “Carul cu bere” nu aveau. Strike one. Cum sa nu ai berea casei? Horror. Am comandat Carlsberg gulas si castraveti murati (gourmet cousine :p). In asteptare ne-am uitat sa vedem mai bine unde am nimerit. Ok, monument istoric, dar asta nu schimba senzatia ciudata data de inaltimea cupolei si de ingramadeala de mese, bine punctata de Irina – “ca de gara”. Stiu ca asta ar fi farmecul locului, combinatia de popular cu grandios, dar nu. Si la Beckerbrau e ca intr-o hala, dar aici cred ca era feng shuiul rau tare, ca nu m-am simtit bine deloc. Plus ca nu era atmosfera, sau ma rog, era una dubioasa. Peste toate astea, gulasul care mi l-au adus era din alt film si castravetii miroseau urat, a butoi cah. Strike two & three.
Ca un fum.
Depinde cum nimeresti si cu cine. Personal am fost la un team-building acolo si am servit vestitii carnati si berea home-made, precum si o salata specifica. Poate era de vina si atmosfera, dar mi s-a parut mancarea buna, localul placut, oamenii “atenti” .. dupa vreo 10 halbe de bere totul era minunat :) vb lui partizan. Tin sa precizez ca am fost acolo acum un an, prin sept 2005. Ce vremuri, ce oameni in viata mea, cate senzatii.. cum au fost, asa au si plecat. Ca un fum. w.
si mie mi-a placut acolo, singura data cand am fost… poate era vibe-ul nasol cand ai nimerit tu?
clar era bad vibe – numai dubiosi pe acolo. brrr
Salut Vlad.:)) Bine te-am regasit Mazi.
n-am mai incercat din armata, de cand eram oarecum innamorat de o fosta colega de clasa si banca, actualmente nevasta de fost coleg de banca si inca prieten (sau asa mai cred eu, caci nu ne-am mai vazut de la una din intalnirile de absolventi de liceu, din 96 cred), plecati din ’90 sau ’91 in austria, careia ii scriam semi-treaz poezele pe coltul mesei, pe servetele, la masa de alaturi, band studenteste, ca si la masa noastra, Jean-Lorin Florescu si cu Cornel Vulpe… era iarna, imediat dupa revelion, ma suisem in tren si facusem blatul pana in bucuresti, si in aceeasi seara (noapte de fapt) ma intorceam inapoi la bacau, ma schimbam in uniforma si plecam la unitate, la roman… ce pusti naiv si plin de fantezii eram… si chiar era aglomerat ca-n gara la caru’ cu bere de pe vremea aceea… si cred ca e pe cale sa moara un vis… sa mai intru acum, dupa 28 de ani, in crasma aia, sa nu mai intru si sa-i pastrez imaginea de-atunci…? sa ezit…? sa nu ezit…? ce de mai dileme…