Salata de dovlecei

07 Apr 2009, Cristina Mazilu

In incercarea de a impaca si capra si varza – adica si bun si healthy – am facut o ceva care nu pot sa-i spun altfel decat salata de dovlecei.

In the 1st place am taiat dovleceii pe lung, cu un peeler de legume.

Dupa care i-am pus in tava de la cuptor (pe care am pus o folie de pergament ca sa nu se lipeasca) si i-am presarat cu sare grunjoasa mmm. Rezultatul a fost un fel de chipsuri de dovlecei – fasii uscatzele si saratzele pe care m-am apucat sa mananc direct din tava yumm :)) Asa ca a trebuit sa peeluiesc vreo trei dovlecei in vreo patru ture, cat sa-mi iasa in final de-o salata, ca tare aveam spor la mancat direct din troaca :DDupa ce in final am adunat o gramajoara de fasii coapte de dovlecel, am taiat un ardei iute……si o mana de frunze proaspete de busuioc. JO spunea ca dovleceii s-ar fi imprietenit minunat cu menta, dar cum nu aveam proaspata, am inlocuit. Probabil ca daca nu aveam nici busuioc, puneam patrunjel si tot bine iesea :)

Asa ca am amestecat dovleceii cu ardeiul iute si cu busuiocul, am stropit cu ulei de masline si otet balsamic si am obtinut o frumoasa salata.
Dar pentru ca asta a fost prima data cand am incercat combinatia asta, pe la jumatatea farfurii m-am gandit sa mai incerc o varianta si am adaugat germeni de soia si rucola. N-am avut de ce sa ma plang :)

S-AR PUTEA SĂ-ȚI MAI PLACĂ
Comentarii (14)
  1. Rin Tin Tin says:

    Mazi, care e blogul tau? Chez Mazilique sau Mazilique pur si simplu @ blogspot?

  2. Mazilique says:

    pai amandoua-s ale mele :)
    pentru detalii consultati sectiunea FYI :P

  3. Irina says:

    Ai impacat foarte bine capra si varza!

  4. Cristina says:

    e minunat blogul tau…

    Am insa o recomandare. Cand mai faci salata, mai ales de spanac, rupe frunzele cu degetele. Nu iese la fel de marunt ca taiat cu cutitul, dar parca isi pastreaa mai bine fragezimea si nu se “tuflesc”.

    Multumesc ca mi-ai restarnit pofta de gatit!

  5. Mazilique says:

    thx for the tip si ma bucur tare tare ca am putut sa-ti fac umpic de chef de bucatareala ;)

  6. dana says:

    esti extraordinara…o adevarata sursa de inspiratie pentru mine cel putin…iti citesc retetele si aplic…yammy…iti multumesc ca existi:)

  7. Mazilique says:

    @dana – eu iti multumesc ca ma citesti :x

  8. dana says:

    mazi…am facut ieri tarta de lamaie…yamy super…

  9. dana says:

    azi ciupercile cu vin:)
    intr-o zi incerc si rata aceea umpluta cu portocala:)

  10. Alina Ana says:

    Draga Mazilique, azi am descoperit blogul tau (te stiam insa de mult din glossies) dar intrucat dragul meu de bucatareala e asaaa de mare…:-( bref, m-am apucat rapidos de salata de dovlecei si guess ce mai am la cuptor: puiul culegume, yess! Abia astept, sunt sigura ca vor iesi yummy! Promit sa te consult de acum inainte.

    Alina

  11. Mazilique says:

    buna alina, bine-ai venit pe aici. hope you’ll have fun ;)

  12. Anonymous says:

    Nu se vad pozele din articolul asta – de asemenea si alte articole mai vechi

  13. TeaSlabeste says:

    Eu le vad (pozele).. iii, ce fain sa look back la articole de acum 1 secol, zici ca redescoperi un jurnal. Mie mi se pare ok (pozele) si mai ales reteta, good stuff! Mi-ai facut o poftaaaa…

Raspunde la Alina Ana
Follow on Instagram