Toscana: Intre vii si maslini

Nu mai fusesem niciodata in Toscana, asa ca nu stiam la ce sa ma astept dincolo de filmele pe care le vazusem si de pozele la care visasem.

Am aterizat la Florenta intr-o duminica noapte, la ora 23:00, fix in saptamana de dupa relansarea blogului. Eram deja stoarsa de oboaseala cand am ajuns in Greve in Chianti, undeva pe la miezul noptii. La Villa Vignamaggio, unde urma sa stau, era intuneric bezna si tot ce puteam deslusi era parfumul chiparosilor. Dar am lasat la o parte poezia si am dormit bustean pana luni dimineata.

Villa Vignamaggio a fost construita in perioada Renasterii (ultima renovare majora a fost prin ’88), si n-a fost binecuvantata cu ferestre prea mari sau prea multe. Asa ca luni dimineata, cand m-am trezit, habar nu aveam ce avea sa ma astepte afara.

Cand am iesit, de jur imprejur vedeam doar dealuri impodgorite (cuvant inventat acum un an, cand am facut un Tuscan brunch dupa cum imi imaginam eu atunci ca fi cand vreodata ajung pe acolo), cu cate o casa din piatra rasarind de printre randurile de vie, totul invaluit in lumina calda de septembrie (da, da, imi dau seama cat de corny & cheesy a sunat, dar era frumos de-mi tremurau genunchii).

Am luat-o pe-o alee care trecea prin livezile de maslini si am coborat in gradina unde se lua micul dejun. Pe drum am gasit cele mai mari tufe de rozmarin pe care le-am vazut vreodata . M-am asezat apoi la masa si am privit in jur. Urma sa petrec 30 de ore minunate in Toscana.