Clafoutis à la liqueur, cu cireșe

05 Jun 2018, Cristina Mazilu

Nu cred că există desert mai simplu de făcut, mai ales vara, decât prăjiturica-omlețica-cremuța asta cu fructe de mai jos. E o rețetă onestă, care la țară în Franța nu lipsește de pe mese atunci când fructele sunt în sezon. Tot ce trebuie să faci e să mixezi câteva ingrediente într-un aluat ca de clătită, să-l torni într-un vas termorezistent, să presari fructe din belșug, să-l dai la cuptor și să-ți vezi de treabă vreo jumătate de oră.

Eu am ales acum să folosesc cireșe (alcoolizate, non the less ;-) (pentru că mai bine cu decât fără, mi-am zis eu), dar vara abia a început așa că nu văd nicio frână prea curând (iar la iarnă, în caz că vă intrebați, puteți face clafoutis și cu fructe din compot sau congelate pe care le dezghețați și le scurgi bine).

INGREDIENTE

40 de minute, 6-8 porții

  • 350g cireșe curățate de codițe și sâmburi
  • 200ml lapte
  • 50g zahăr
  • 3 ouă
  • 70g făină
  • 1 lingură extract de vanilie
  • 1 vârf de sare
  • 30ml cognac sau kirsch și 30g zahăr
  • 1 lingură zahăr pudră, pentru presărat deasupra, opțional

Încinge cuptorul la 180°C.

Dacă vrei să pregătești varianta de clafoutis à la liqueur, stropește cireșele cu cognac-ul (sau alcool-ul pe care vrei să-l folosești), amestecă-le cu cele 30g de zahăr și lasă-le o oră la macerat. Dacă vrei să faci prăjitura alcohol-free, omite această parte și folosește 230ml de lapte în total.

Pentru a pregăti aluatul, cel mai simplu e să pui toate ingredientele (lapte, zahăr, făină, ouă, extract de vanilie și sare) într-un blender și să le mixezi până ce obții o compoziție omogenă. Desigur, poți să-l amesteci și cu un mixer sau un tel.

Toarnă apoi aluatul într-o tavă termorezistentă, în care ai pus hârtie de copt, și dă-l la cuptorul încins timp de 1-2 minute. Scoate apoi vasul și presară deasupra cireșele. Pune înapoi în cuptor și lasă clafoutis-ul la copt timp de aproximativ 30 de minute, până ce e rumen și închegat.

Înainte de a-l servi (cel mai bun e atunci când e cald), presară deasupra zahăr pudră, dacă vrei să folosești.

S-AR PUTEA SĂ-ȚI MAI PLACĂ
Comentarii (10)
  1. Sarina says:

    Asteptam de ieri reteta, dimineata am fost dupa cirese. Tava nu trebuie unsa cu unt inainte? Nu se prinde aluatul de ea?

  2. Ginuca says:

    ciresele alcoolizate se mai pun la scurs?

  3. Daniela says:

    Acum se face dar am avut doar vas de yena .sper sa reusesc

  4. Gabriela says:

    Daca nu folosesc alcool, pun 30 de ml de lapte suplimentar, peste cei 200 deja existenti in reteta sau inlocuiesc alcoolul cu inca 230 ml lapte? Nu e clar…

  5. Marina says:

    Minunata pt mic dejun… a ieșit bine si dacă am înlocuit laptele cu lapte de migdale iar in loc de vanilie am pus lamaie.

  6. Eveline says:

    Buna! Ce inlocuitor ai recomanda pentru varianta fara gluten?

    • Cristina Mazilu says:

      Nu stiu ce sa-ti recomand, din pacate. Pentru ca nu am incercat in varianta asta.

    • Eveline says:

      Am folosit faina de migdale 1:1 (70g) și am adăugat un ou in plus (4 in total) și a ieșit foarte buna.

Comenteaza
Follow on Instagram