Mancarea de la Londra – ziua 5 // Ottolenghi
Vine ziua mea si daca cineva nu stie ce cadou sa-mi faca, eu m-am gandit ca tare mi-ar placea un Ottolenghi al meu, doar sa se cheme Chez Mazilique si sa fie-n Bucuresti, ca Londra e cam aglomerata.
Ottolenghi e un deli-cofetarie-restaurant-take-away cu niste vitrine de-ti ia mintile. Dupa cum se vede…
Pe langa muntele de prajituri, torturi, cupcakes, tarte, cookies si alte nenorociri zaharoase, Ottolenghi are si un salad bar impresionant. Eu n-am mancat niciodata salate mai bune, cu gust proaspat, cu asocieri de ingrediente mai surprinzatoare.
Mai poti cumpara de acolo si cateva mixuri de ingrediente facute de ei, niste gemuri, ciocolata si alte goodies.
Eu am fost la Ottolenghi Belgravia (usa-n usa cu Petrus a lu’ Ramsay), unde aveau o masa comuna, rotunda, de vreo 6 locuri si inca vreo doua masute afara, pe terasa.
Am comandat un meniu mic, cu un fel principal (ton cu crusta de susan alb si negru & sos miso) si doua salate (un amestec de varza rosie, sfecla, mere si naiba mai stie ce si cartofi copti cu bacon, lamaie si anghinare – in viata mea n-am mancat cartofi copti care sa mai fie buni si reci, dar astia erau freakin’ amazing!) – 13,70 lire.
Iv s-a infipt intr-un carrot cake. La el isteria era ceva mai mica, pentru ca la toate sedintele la care a fost cateringul a venit de la Ottolenghi (si-l invidiez rau pentru asta, ba-l si urasc putin ca nu mi-a adus la pachet, pe modelul pateistilor :p).
Ca sa inchei, au trecut vreo doua saptamani de cand am fost la Ottolenghi si eu inca ma gandesc la asta in fiecare zi, si nu doar o data. Deci daca cineva n-are ce face cu un faras de bani, sugerez sa mi-l dea pe mana ca sa-mi fac un Ottolenghi la un colt de strada <3
(And btw, stiti care-i povestea lui Yotam Ottolenghi, baiatu’ care a facut treaba asta frumoasa? Pai el era jurnalist in Israel si la 30 de ani – in 1997 – s-a pus de-a curmezisu’ si-a plecat la Londra unde a facut cursul de pastry de la Cordon Bleu. In 2002 a deschis prima carciuma. Acum sunt patru Ottolenghi in Londra si din februarie au pus-o si de un restaurant in toata regula – Nopi.)
Later edit: Citeste aici mai multe despre Ottolenghi, la cea de-a doua mea vizita.
conditii ar fi,esti si tu ziarista,te pricepi,ai vointa;
eu iti doresc noroc !
Deci it’s a must! trebuie sa ne vedem :**
ah, inca un motiv in plus sa revad londra:D
Deja mi s-a facut foame.