Plăcintă de căpșuni cu crumble de fistic și cardamom

27 Jun 2016, Cristina Mazilu

Asta e cea mai buna placinta pe care am facut-o anul asta. Aluatul e preferatul meu din cele testate pana acum pe diverse tarte si placinte, iar crumble-ul de fistic aromat cu cardamom e un vis spicy. Nu cred ca e pentru toate gusturile, dar daca, ca si mie, iti plac aromele puternice – asta e placinta pe care trebuie sa o incerci.

Necesita putin mai multa munca decat alte tarte de pe aici, dar daca te tii de reteta, n-o sa-ti para rau. Asa ca incearc-o repede, pana nu dispar capsunile din piata. Eu am facut-o prima data in mai, si de atunci am repetat-o de asa multe ori, ca nici n-am mai apucat sa scriu despre ea. (Seriously, I love this blog, but I love pie more)

 

INGREDIENTE

2 ore plus timpul de asteptare, 6 portii

 

        PENTRU ALUAT

      • ½ lingurita de sare
      • ½ lingurita zahar
      • 170g faina, plus extra pentru intins aluatul
      • 120g unt rece, taiat in cuburi, plus extra pentru uns tava
      • 1 lingura otet de mere

 

PENTRU CRUMBLE

      • 50g fistic curd, decojit
      • 60g faina
      • 80g fulgi de ovaz
      • 4 linguri de zahar brun
      • 2 lingurite de seminte de mac
      • ½ lingurita pudra de cardamom
      • 1 lingurita de coaja de lamaie rasa fin
      • 80g unt rece, taiat in cuburi

 

PENTRU UMPLUTURA

    • 1kg capsuni, curatate de codite si taiate in jumatati daca sunt mari
    • 5 linguri amidon
    • 100g zahar (poti folosi mai mult sau mai putin, in functie de cat de dulce vrei sa fie umplutura>
    • 1 lingurita coaja de lamaie rasa fin
    • 2 linguri de zeama de lamaie
    • 1 varf de sare
    • 2 linguri de fistic tocat grosier

 

Pentru aluat: Intr-un robot de bucatarie, amesteca sarea, zaharul si faina. Adauga untul si mixeaza pana ce bucatile de unt ajung de dimensiunea unei boabe de mazare. Pune bolul cu amestecul pentru aluat la congelator timp de 5 minute.

Amesteca otetul cu 3 linguri de apa foarte rece (pune-o inainte intr-un pahar cu 1-2 cuburi de gheata). Scoate bolul de aluat din congelator si presara amestecul de otet deasupra. Amesteca cu o furculita pana se incorporeaza, apoi framanta aluatul pana devine omogen. Formeaza din acesta o bila, turteste-l apoi intr-un disc, inveleste-l in folie alimentara si da-l la frigider timp de cel putin doua ore.

Dupa care, scoate-l si lasa-l la temperatura camerei 5 minute sa se inmoaie putin. Apoi, pe o suprafata pudrata cu putina faina, intinde-l folosind un sucitor, pana obtii o forma rotunda, cu un diametru de aproximativ 30cm.

Asaza-l apoi intr-o forma de placinta cu diametrul de aproximativ 23-24cm, lasand aluatul sa atarne putin peste margini (aproximativ 1 cm in exteriorul peretilor tavii). Modeleaza excesul de aluat de pe margine folosind varfurile degetelor sau o furculita (uite aici un link cu cateva variante), apoi pune forma de placinta la congelator timp de 15 minute.

Intre timp, incinge cuptorul la 220ºC. Scoate apoi forma de placinta din congelator, asaza deasupra o hartie de copt si umple forma cu boabe de fasole uscate pentru a putea coace aluatul in orb, timp de 15-20 de minute, pana ce marginile incep sa devina auriu-pal. Scoate forma de placinta din cuptor, indeparteaza boabele de fasole si hartia de copt si da-o din nou la copt inca 7-12 minute, pana ce capata o culoare aurie, apoi scoate-o din cuptor.

TIPS-amp-TRICKS1

Aluatul poate fi facut cu pana la 3 zile inainte sau congelat pana la 1 luna.

Coaja de tarta/placinta poate fi coapta cu 1 zi inainte si pastrata la temperatura camerei, invelita strans in folie alimentara.

 

Pentru crumble: Incinge cuptorul la 180ºC, pune fisticul intr-o tava si da-o la cuptor 5-8 minute. Lasa fisticul sa se raceasca, apoi toaca-l folosind un cutit.

Intr-un bol, amesteca fisticul tocat cu faina, ovazul, zaharul brun, coaja de lamaie, semintele de mac, cardamomul pudra si sarea. Folosindu-ti degetele, incorporeaza untul pana ce obtii o compozitie sfaramicioasa si relativ omogena. Da-o la frigider cat pregatesti umplutura de capsuni.

Pentru umplutura: Intr-un bol incapator, amesteca capsunile cu amidonul, zaharul, coaja si zeama de lamaie. Pune-le apoi in crusta de placinta si presara deasupra amestecul de crumble, intr-un strat egal, maruntind eventualele bucati mai mari.

Pune forma de placinta pe o tava (in cazul in care sucul de la capsuni va curge, sa nu ti se prelinga prin tot cuptorul) si da-o la cuptor (incins tot la 180ºC) timp de 1 ora si jumatate. (Daca toppingul se rumeneste prea tare, acopera-l cu folie de aluminiu cat timp restul placintei si compozitia se coc).

Scoate placinta din cuptor si las-o sa se raceasca macar 4 ore inainte sa o tai. (Eu nu am rezistat prima data cand am facut-o, dar in datile urmatoare m-am tinut de program – e important ca umplutura sa se raceasca, ca sa o poti taia in felii – altfel o sa curga si o sa se dezintegreze. Nu ca ar fi cel mai rau lucru care se poate intampla, din proprie experienta stiu ca poti manca cu succes direct din tava, eventual fara sa mai imparti cu nimeni).

Inainte de a servi placinta, mai poti presara deasupra niste fistic tocat.

S-AR PUTEA SĂ-ȚI MAI PLACĂ
Comentarii (10)
  1. dush says:

    Senzatie treaba asta! Am mancat ca o servitoare in ziua libera!

  2. Oana says:

    Bună,arata delicioss! Ma apuc azi :D. Întrebare: cat de grav e dacă înlocuiesc fisticul cu nuca măcinată? Mulțumesc frumos

    • Cristina Mazilu says:

      nu e grav, dar sa stii ca nu e acelasi lucru. si as zice mai degraba nuca tocata decat macinata (adica sa nu fie fina)

  3. Oana says:

    M am deplasat sa caut fistic și nu am regretat! Mulțumesc din nou pentru sfat! Oficial devorata :)

  4. Gabriela says:

    Buna,
    Oțetul de mere poate fi înlocuit cu oțet de vin alb?
    O tava cu diametrul 26 e prea mare?

    • Cristina Mazilu says:

      da, poti inlocui.
      si zic sa incerci si cu tava de 26, doar poate faci putin mai mult aluat si umplutura, just in case :-)

  5. Gabriela says:

    Merci frumos! E prima placinta pe care o fac, sper sa iasă buna!
    Te urmăresc de mulți ani…Good Food și voi (echipa de acolo) sunteți motivul pentru care am început sa gătesc la 30 de ani :))) iar acum va citesc pe site-uri etc.
    XX

Comenteaza
Follow on Instagram