Broccoli in 5 feluri
Daca oamenii s-ar imparti in doua parti – cei carora le place broccoli si cei carora nu – cred ca e clar unde ma incadrez. Motiv pentru care, am produs aceasta broccoli extravaganza, cu cinci dintre combinatiile mele preferate.
Broccoli pane
INGREDIENTE
15 minute, 4 portii
- 1 capatana de broccoli
- 3 linguri de faina
- 3 linguri de pesmet
- 2 oua, batute
- 1 lingurita de sare
- ulei de floarea soarelui, pentru prajit
Taie capatana de broccoli in buchetele mici, spala-le si usuca-le bine pe un servet de hartie.
Pune faina, pesmetul si ouale batute impreuna cu sarea in cate un bol. Pune o tigaie incapatoare pe foc si incinge uleiul pe foc mediu spre mare.
Trece fiecare buchetel de broccoli prin faina, apoi prin ou si – la final – prin pesmet, apoi pune-le la prajit in tigaia cu ulei si lasa-le 1-2 minute, pana ce se rumenesc. Scoate-le pe o farfurie, pe care ai pus un servet de hartie, pentru a absorbi uleiul.
Poti sa le servesti impreuna cu putina zeama de lamaie picurata deasupra.
Broccoli cu branza feta si menta
INGREDIENTE
15 minute, 4 portii
- 1 capatana de broccoli
- 200g branza feta
- frunze de menta proaspata
- 2-3 linguri de ulei de masline
- boabe de piper rosu
- sare de mare
Taie capatana de broccoli in buchetele mici, spala-le si usuca-le bine pe un servet de hartie.
Intr-o tigaie incapatoare, incinge uleiul de masline si adauga floretele de broccoli. Gateste-le timp de cateva minute, pana ce se rumenesc putin. Pune-le apoi pe o farfurie si presara deasupra putina sare, branza feta sfaramitata, frunzele de menta si boabele de piper rosu.
Broccoli cu ceapa rosie, masline si fulgi de ardei iute
INGREDIENTE
15 minute, 4 portii
- 1 capatana de broccoli
- 1 ceapa rosie
- 1 mana de masline kalamata
- 1 lingurita de fulgi de ardei iute (sau dupa gust)
- 2-3 linguri de ulei de masline
- sare si piper proaspat rasnit
Taie capatana de broccoli in buchetele mici, spala-le si usuca-le bine pe un servet de hartie. Taie ceapa in felii subtiri si rupe maslinele in bucati, inlaturand samburele.
Intr-o tigaie incapatoare, incinge uleiul de masline si adauga floretele de broccoli impreuna cu ceapa. Gateste-le timp de cateva minute, pana ce broccoliul se rumeneste putin, iar ceapa se inmoaie. Pune-le apoi pe o farfurie, amesteca-le impreuna cu maslinele si presara deasupra sare, piper si fulgii de ardei iute.
Broccoli cu capere, usturoi si rosii cherry
INGREDIENTE
15 minute, 4 portii
- 1 capatana de broccoli
- 3 catei de usturoi, tocati (dupa gust, dar – dupa cum poate ati aflat – eu folosesc intotdeauna prea mult :-))
- 2-3 linguri de capere
- 1 lingura de otet de vin rosu
- 1 mana de rosii cherry
- 2-3 linguri de ulei de masline
- sare si piper proaspat rasnit
Taie capatana de broccoli in buchetele mici, spala-le si usuca-le bine pe un servet de hartie.
Intr-o tigaie incapatoare, incinge uleiul de masline si adauga floretele de broccoli. Gateste-le timp de cateva minute, pana ce broccoliul se rumeneste putin. Adauga otetul, usturoiul si caperele si mai gateste 2-3 minute, pana cand o parte din lichid s-a evaporat. Pune-le apoi pe o farfurie si amesteca-le cu rosiile cherry, taiate in jumatati sau sferturi.
Broccoli cu stafide si migdale
INGREDIENTE
15 minute, 4 portii
- 1 capatana de broccoli
- 4 linguri de stafide aurii
- 70g de migdale, taiate grosier
- 2-3 linguri de ulei de masline
- sare si piper proaspat rasnit
Taie capatana de broccoli in buchetele mici, spala-le si usuca-le bine pe un servet de hartie.
Intr-o tigaie incapatoare, incinge uleiul de masline si adauga floretele de broccoli, impreuna cu stafidele si migdalele. Gateste-le timp de cateva minute, pana cand toate ingredientele se rumenesc, apoi transfera-le pe o farfurie.
//
Daca va hotarati sa le incercati sau sa experimentati cu orice alte combinatii vi se par voua misto – lasati un rand mai jos, sa stiu cum a iesit :-)
Eu merg pe basisc: un sos cu iaurt grecesc scurs, menta, alte ierburi care mai exista prin frigider si un overdose de usturoi. Acum nu stiu daca ce mananc eu este broccoli cu sos de iaurt sau iaurt cu un varf de broccoli :D
Eu il fierb 3 min si deasupra pun un sos de gorgonzola (gorgonzola cu un cubulet de unt si smantana lichida)
❤️❤️❤️
Eu il fac gratinat la caserola, impreuna cu fasii din piept de pui, unt, usturoi, piper negru proaspat macinat, putin marar si mult roquefort faramitat pe deasupra. Iese un deliciu ?
O alta varianta care imi place maxim este supa crema de broccoli (da, iese extrem de verde) asexonata din olin cu frunze de menta proaspata. ?
suna bine :D
Eu il fac cu ceapa si ghimbir la wok, calesc ceapa si ghimbirul, apoi pun broccoli, arunc un pic de apa peste, acopar pt 1-2 minute, si e gata :D merge de minune cu carne de pui si un pic de orez salbatic!!! As putea manca asta zilnic ;)
daca iti place mai crocant, sa incerci si fara apa :-)