Sandwich cu vita, sos crocant si picant

06 Oct 2017, Cristina Mazilu

Dintre toate sandwich-urile care pot sa mi se intample, batalia cea mare se da intre cel cu rata si cel cu vita. Si cum cel cu rata il mananc in 99% din cazuri la Simbio (si in 1% din cazurile norocoase – in Borough Market), cu cel de vita am decis ca ma pot descurca singura.
Dupa cum urmeaza:
 
INGREDIENTE
10-15 minute, 2-3 portii

    • 250g friptura de vita (eu am folosit ceea ce la macelaria mea preferata denumesc “cotlet” de vita)
    • cateva fire de cimbru proaspat
    • 2 catei de usturoi
    • 4 linguri de unt Lurpak Spreadable (eu am folosit varianta Organic)
    • 1 ciabatta
    • 1 rosie mare
    • cateva frunze de salata verde
    • sare si piper
    •  
      PENTRU SOS

      • 50g castraveciori murati
      • 5 linguri de maioneza
      • 1 lingura capere
      • ½ lingurita sos Worcestershire
      • 1 strop de sos Tabasco
      • 1 salota mica
      • 1⁄2 legatura patrunjel

     

    Presara sare si piper pe ambele parti ale bucatii de carne, apoi zdobeste usturoiul si curata-l de coaja.

    Incinge o tigaie (eu am folosit una de fonta), topeste doua linguri de unt si adauga carnea impreuna cu usturoiul si firele de cimbru. Rumeneste friptura cate 3 minute pe fiecare parte, apoi transfera carnea pe o farfurie si las-o sa se odihneasca cat timp prepari restul ingredientelor.

    Pentru sos, toaca marunt castravetii murati, caperele, salota si patrunjelul. Pune- le intr-un bol, adauga peste ele maioneza, sosul Worcestershire si Tabasco. Amesteca bine.

    Taie ciabatta in doua, pe lung, si unge cu cate o lingura de unt fiecare felie. Prajeste-le intr-o tigaie bine incinsa sau in cuptor, pana cand se rumenesc.


    Taie rosia in felii si alege frunzele de salata.

    Feliaza subtire friptura de vita.

    Peste una dintre jumatatile de ciabatta, pune un strat de frunze de salata, apoi feliile de rosie, cele de carne si deasupra presara sosul crocant. La final, asaza deasupra cealalta jumatate de ciabatta. Inainte sa-l mananci, poti sa-l tai totusi in cateva bucati, ca sa fie mai usor de ‘gestionat’.

S-AR PUTEA SĂ-ȚI MAI PLACĂ
Comentarii (2)
  1. Alina says:

    Cu imaginea asta mi-am inceput ziua… asa o pofta mi-ai facut, acum m-as duce sa imi fac si eu unul. Recomanzi si mie macelaria in cauza?

Comenteaza
Follow on Instagram