Cheesecake cu cireșe galbene
Pentru că anul ăsta mi-am propus nu doar să mănânc cireșe cu ligheanu’, ci să mai și gătesc cu ele, s-a întâmplat următoarea chestie – un desert pe care o să-l repet în multe ocazii vara asta, pentru că sunt sigură că se va potrivi la fel de bine și cu afine, zmeură, mure, prune, nectarine, caise (ați prins ideea, da?).
INGREDIENTE
8-10 porții, 1h și 20 minute
- PENTRU BAZĂ
- 160g biscuiți digestivi (eu am folosit McVities)
- 60g unt
PENTRU UMPLUTURĂ
- 400g cremă de brânză (eu am folosit Philadelphia)
- 120g zahăr brun
- 1 linguriță extract de vanilie
- 2 linguri făină
- 2 ouă
PENTRU TOPPING
- 400g cireșe
- 40g zahăr
- 1 linguriță de suc de lămâie
Încinge cuptorul la 160C.
Pune biscuiții într-o pungă (eu am folosit un zip lock), iar cu ajutorul unui sucitor zdrobește-i până când obții firimituri mici. Pune biscuiții într-un castron.
Într-o crăticioară, topește untul și apoi toarnă-l treptat peste biscuiți, amestecând până când aceștia capătă o textură de nisip umed.
Într-o tavă dreptunghiulară (eu am folosit o tava de chec de 25cm x 12cm) tapetată cu hârtie de copt, pune amestecul de biscuiți și unt presează-i bine pe bază, într-un strat cât mai uniform.
În bolul unui robot de bucătarie (sau într-un castron) pune crema de brânză, zahărul, extractul de vanilie și amestecă până la omogenizare. Imediat după, adaugă făina, ouăle și mai amestecă până când totul s-a incorporat.
Toarnă umplutura în forma de chec și întinde-o cât să acoperi bine toată suprafața bazei de biscuiți. Dă prăjitura la cuptor pentru 1 oră.
După ce timpul s-a scurs, scoate prăjitura și las-o să ajungă la temperatura camerei, apoi dă-o la frigider pentru minim o oră.
Între timp, spală cireșele și scoate-le sâmburii.
Într-o tigaie de inox, pune zahărul și topește-l la foc mare. Când acesta s-a topit, scade temperatura, adaugă cireșele și amestecă în mod constant pentru 3-4 minute, până când acestea eliberează din sucul lor, apoi adaugă zeama de lămâie și mai amesteca pentru 1 minut.
Folosindu-te de o spumieră, scoate doar cireșele din tigaie și pune-le deoparte într-un castron. Sosul rămas în tigaie mai lasă-l pe foc 1-2 minute, până ce se mai se îngroașă puțin.
Toarnă sosul într-o cremieră (sau intr-un recipient cu buză) și lasă totul la răcit (în cazul în care sosul se îngroașă prea mult îl poți lichefia cu câteva picături de suc de lămâie).
Chiar înainte să servești prăjitura, scoate-o din formă, îndepartează hârtia de copt apoi așaz-o pe un platou sau o fafurie. Cu ajutorul unei linguri, pune cireșele deasupra apoi toarnă puțin sos (restul îl poți păstra separat și fiecare să-și toarne în farfurie cât are chef).
Cheescake-ul ăsta este usor de facut, light, răcoros, văratic și este potrivit ca desert pentru o masă cu familia, prietenii, bun și de luat la birou și de împărțit cu colegii când vrei să te lauzi cu ce ai mai gătit ;-)