Vinete coapte cu sos de sofran
Pe cat de mult iubesc sa mananc de sezon, pe atat de tare ma frustreaza ca unele ingrediente au dispar rapid de pe tarabe. Prin urmare imi petrec 10 luni pe an plangand dupa cirese.
Dar de data asta vroiam sa bat putin campii despre versatilitatea vinetelor – sunt minunate in atat de multe mancaruri – supe, salate, crochete, omlete, tarte. Pot fi gatite in nenumarate feluri: la gratar, la cuptor, pe plita, la abur, umplute, fripte, prajite. Bottom line, nu cred ca am dat peste o vanata care sa nu-mi placa. Iar cele de mai jos nu fac exceptie.
INGREDIENTE
30-40 de minute, 3-4 portii
- 2-3 vinete medii taiate felii
- 4-5 linguri ulei de masline
- cateva fire de sofran
- 2 linguri de apa fierbinte
- 2 catei de usturoi, tocati marunt
- 250ml iaurt grecesc
- 1 legatura de patrunjel
- 2-3 ardei iuti rosii
- sare si piper proaspat rasnit
Incalzeste cuptorul la 200°C.
Amesteca vinetele cu uleiul de masline, presara sare si piper proaspat rasnit si asaza-le intr-o tava de cuptor. Da-le la cuptor 30-40 de minute, dar la jumatatea intervalului de timp scoate tava si amesteca, intocandu-le de pe o parte pe alta.
Intre timp, pregateste sosul. Pune firele de sofran intr-un pahar, toarna deasupra apa fierbinte si acopera cu o farfuriuta. Lasa sofranul sa se infuzeze timp de 10-15 minute. Pune iaurtul intr-un castron si torna deasupra apa infuzata cu sofran, adauga usturoiul tocat marunt si putina sare. Amesteca. Daca iti doresti un sos mai putin dens, mai poti adauga cateva linguri de apa.
Cand vinetele sunt gata, asaza-le pe o farfurie intinsa, toarna deasupra sosul de iaurt cu sofran si presara patrunjelul si ardeiul iute tocat.
In functie de chef si de ce ai in frigider, poti schimba toppingul vinetelor. Incearca:
- seminte de rodii
- menta proaspata
- seminte de negrilica (nigella seeds)
- frunze de coriandru
- fulgi de migdale