Tartă de ciocolată și caise

10 Jul 2018, Cristina Mazilu

Înainte să citiți rețeta și să aveți impresia că e complicat, vreau să vă spun că vi se pare :))). Dacă ați mai făcut vreodată tartă sau quiche, n-o să fie nicio problemă și orice efort depus va merita în final. Mai ales că, după cum a zis colega mea Simona, tarta asta e cel mai bun desert pe care l-a mâncat până acum la noi în studio (primul e ăsta!)

INGREDIENTE
6-8 porții, 2 ore

        • PENTRU CRUSTA DE TARTA
        • 240g făină
        • 60g cacao
        • 60g zahăr pudră
        • 75g unt
        • 2 gălbenușuri

    PENTRU UMPLUTURA

        • 4 linguri gem de caise
        • 200g unt rece
        • 220g ciocolată neagră
        • 3 ouă
        • 100g zahăr
        • zahăr pudră, pentru decor

    PENTRU CAISELE BLANSATE

      • 5 caise proaspete fără sâmburi
      • 800ml apă
      • 1 lingură extract de vanilie

    Încinge cuptorul la 180ºC.

    Într-un bol cerne făina, zahărul pudră și cacaua, apoi adaugă untul rece tăiat cuburi și începe să amesteci (cu mâna sau cu ajutorul unui robot de bucătărie), până se formează firimituri. Adaugă gălbenușurile, amestecă, iar dacă aluatul este prea uscat și nu se încheagă ușor, adaugă câteva lingurițe de lapte (sau apă). Răstoarnă aluatul pe o planșetă, modelează-l în formă de disc, împachetează-l în folie alimentară și dă-l la congelator pentru 15 de minute (sau la frigider pentru 30 de minute).

    Cât timp aluatul stă la rece, pune 800ml de apă într-o crăticioară și pune-o la fiert împreună cu 1 lingură de extract de vanilie. Taie caisele în jumătate, scoate-le sâmburii și când apa a dat în clocot, adaugă-le în crăticioară și lasă-le la fiert 2 minute. Apoi scoate-le, lasă-le să se scurgă și, după ce se răcesc puțin, decojește-le. Lasă-le deoparte pentru mai târziu.

    După ce aluatul s-a răcit, scoate-l din frigider și, folosind un sucitor, întinde-l pe o planșetă pudrată cu puțină faină, apoi așază-l în forma de tartă (eu am folosit una cu baza detașabilă și cu diametrul de 25cm), presând bine pe baza și pereții acesteia. Înțeapă cu o furculiță baza aluatului, de câteva ori. Găurile astfel formate vor lăsa să iasă ușor și uniform, împiedicând baza tartei să se umfle (și chiar să se crape la copt). Ca să fii sigur că își păstrează forma cât mai bine la cuptor, mai dă tava cu aluat la congelator timp de 10 minute.

    După care, așază deasupra o foaie de copt și toarnă în tartă câteva mâini de boabe de fasole – suficient de multe cât să acopere și înălțimea pereților tăvii. Dă tava la cuptorul încins la 180Cº timp de 15 minute, apoi scoate-o și înlătură boabele de fasole și foaia de copt. (Ce-ai făcut acum se cheamă că ai copt tarta “în orb”. Ai facut asta pentru a te asigura că aluatul își va menține forma pe durata coacerii). Dă tarta din nou la cuptor încă 10 minute.

    Între timp, pregătește crema – într-o crăticioară pune untul împreună cu ciocolata și amestecă la foc mic până când se topesc.

    Într-un bol, amestecă ouăle împreună cu zahărul până se omogenizează, iar culoarea lor devine pală. Toarnă ciocolata și untul topit în mixul cu zahăr și ou, apoi amestecă cu o lingură până când obții o culoare ciocolatie, uniformă.

    După ce scoți crusta de tartă din cuptor, întinde pe baza acesteia gemul de caise, apoi toarnă deasupra crema de ciocolată și dă tarta la cuptor pentru 10 minute. Când timpul s-a scurs, scoate tarta, așază jumătățile de caise (blanșate și curățate de coajă) peste cremă și mai dă-o la copt pentru ultimele 15 minute.

    Lasă tarta să se răcească, pudreaz-o cu zahăr și bucură-te de un desert dulce-acrișor.

    S-AR PUTEA SĂ-ȚI MAI PLACĂ
    Comentarii (11)
    1. Diana says:

      Buna – tocmai ce am început sa o fac. Întrebări 1. Pt ce e zaharul pudra trecut la blanchat cauzele? In descriere nu mai apare . 2 sucul de lămâie – in crema , la final ? Thanks !

    2. Diana says:

      Cauzele – caisele :-))

    3. Cristina Mazilu says:

      Hello,
      E o mica greseala :p – zaharul pudra nu e pentru oparit caisele, e pentru pudrat tarta, la final :p
      Zeama de lamaie o poti folosi doar daca gemul de caise ti se pare prea dulce si vrei sa echilibrezi gustul :-)

    4. Alina says:

      Bună! Ai idee daca pot înlocui caisele cu smochine? Am muuulte smochine și n-am ce sa fac cu ele. De dulceață nu se pune problema, pentru că am deja mai multa decât îmi trebuie. Mulțumesc!

      • Cristina Mazilu says:

        eu zic sa incerci. de asemenea, merge si cu pere daca te trezesti cu vreun excedent in acest sens :-)

    5. Diana says:

      Buna! Pentru sezonul rece, ceva sugestii de înlocuit caisele? :-)
      Merci!

    6. Diana says:

      Da, pere suna interesant :-) voi încerca cu siguranța!

    7. Ionela says:

      Am incercat-o si eu, insa la final dupa ce am pus caisele si am lasat-0 pentru inca 15 minute, crema nu se intareste, e moale..asa trebuie sa fie, se mai ingroasa dupa ce se raceste? Multumesc!

      • Cristina Mazilu says:

        doua intrebari:
        1/ ai folosit caise din compot? le-ai scurs bine?
        2/ ai lasat-o sa se raceasca inainte sa o tai? pentru ca da, crema se mai intareste pe masura ce se raceste :-)

    Raspunde la Alina
    Follow on Instagram