Orez cu creveți, ghimbir și turmeric

07 Apr 2020, Misha

Prietenii mei știu că sunt 3 lucuri pe care le-aș mânca oricând: creveți (sub orice formă), curry de pui și cartofi prăjiți – știu, și eu mi-aș fi dorit să se afle salata romană sau quinoa pe locul 3, dar asta e.

Deci în momente cu potențial de derapaj emoțional, alerg înspre una dintre variantele de mai sus. Pentru că astăzi nu am reușit să mă hotărăsc dacă vreau creveți sau curry, am făcut această combinație care îmbină și una (creveți), și puțin din cealaltă (arome din curry-ul meu preferat– ghimbir, usturoi, turmeric).

Dacă ai niște creveți în congelator, poți să te organizezi cu rețeta asta chiar pentru cina de azi. E rapidă (practic, durează mai mult să fierbi orezul, decât să gătești propriu zis) și foarte aromată. Poți să înlocuiești orezul cu quinoa, cuscus sau bulgur. Dacă nu ai ghimbir proaspăt, poți să-l înlocuiești cu 2 lingurițe de ghimbir pudră. Iar dacă ești norocos și ai în frigider coriandru verde, atunci pătrunjelul merită înlocuit musai.

INGREDIENTE

2 porții, 25-30 minute

  • 150g orez basmati
  • 1 lingură ulei de măsline
  • 1 ceapă mică, tocată
  • 2 căței usturoi, zdrobiți
  • 1 bucată de ghimbir (cât jumătate de deget), dată prin răzătoare
  • 1 linguriță fulgi de ardei iute
  • 1/4 linguriță de turmeric
  • 1 ardei kapia, tăiat în felii subțiri
  • 300g creveți (eu am folosit prefierți și congelați)
  • frunzele de la 1 legătură de pătrunjel, tocate mărunt
  • sare și piper proaspăt râșnit

Dacă ai creveți congelați, scoate-i din ambalaj și pune-i la dezghețat cu aproximativ 1 oră înainte de a-i găti.

Într-o crăticioară, toarnă orezul, acoperă-l cu suficientă apă, adaugă o lingură de sare, și pune-l la fiert pe foc mediu, până se înmoaie (aproximativ 10-15 minute).

După ce orezul s-a fiert, scurge-l de apă și lasă-l deoparte.

Într-o tigaie, încinge 1 lingură de ulei, pune ceapa și gătește-o timp de câteva minute, până se înmoaie și devine translucidă. Adaugă usturoiul și ghimbirul, amestecă bine și mai gătește timp de 1 minut. Pune acum în tigaie și fulgii de ardei iute și tumericul. Mixează toate condimentele, apoi adaugă creveții. Gătește timp de 5 minute, apoi adaugă ardeii și mai lasă tot amestecul pe foc timp de 2 minute (îți dorești ca ardeii să rămână un pic crocanți). Închide focul, adaugă treptat orezul fiert și pătrunjelul și amestecă până toată cantitatea de orez este uniform colorată de turmeric. Potrivește de sare și piper.

Servește cu extra pătrunjel deasupra.

S-AR PUTEA SĂ-ȚI MAI PLACĂ
Comentarii (4)
  1. conde says:

    O reteta excelenta, abia astept sa o incerc!

  2. Elena says:

    O reteta numa’ buna pentru aceasta perioada de carantina, big like :D

  3. Irina says:

    Ce bine suna! Ce marca de creveti ai folosit? Mersi

Comenteaza
Follow on Instagram