[Video review] Noul meu frigider

17 Sep 2019, Cristina Mazilu

Risipa de mâncare este ceva ce mă face să mă simt extrem de vinovată și întotdeauna o să vreau să țin asta sub control. Totul începe cu o listă și o bună planificare a cumpărăturilor pe care le fac, continuă cu niște rețete în care vreau să folosesc cât mai eficient ingredientele (adică gătesc și cotoarele de broccoli, resturile de legume le pun în supe, cozile de ierburi aromatice – în sosuri, bucățile de carne gătită rămase ajung în sandwich-uri & so on.) Dar între momentul în care ai făcut cumpărăturile de mâncare și cel în care chiar ajungi să le folosești mi se pare esențial felul în care le păstrezi.

Nu toate frigiderele sunt capabile să-ți ofere aceeași durată de depozitare a alimentelor, cu toate că – sincer – majoritatea seamănă între ele într-un mod care te face să-ți prinzi ușor urechile atunci când trebuie să faci o alegere între ele. Contează mult tehnologiile care nu se văd, dar “se simt”, iar combinele de nouă generație pot face diferența în acest sens.

Acum câteva săptămâni mi-a aterizat în studio o nouă combină frigorifică – e de la LG, se numește V+ și în acest timp care a trecut și-a făcut treaba într-un fel în care mi-a demonstrat că ingredientele pot rămâne proaspete mai mult timp. Desigur, contează și felul în care depozitezi mâncarea în frigider (o chestie pe care eu, în timp, a trebuit să o învăț the hard way), dar acum lucrurile sunt ceva mai simple.

În primul rând, ce știam eu despre faptul că ușa frigiderului și rafturile de sus ale acestuia sunt locurile în care temperatura e mai ridicată și că acolo nu depozitezi alimentele sensibile nu se mai aplică. V+ are un sistem care se numește Door Cooling, care ajută la distribuirea uniformă a aerului rece în interiorul frigiderului. Mai exact – dacă stai și tu, ca mine, în fața frigiderului cu ușa deschisă în timp ce te gândești „Oare eu ce mai prăduiesc de aici?”, sistemul acesta funcționează ca o perdea de aer rece atunci când deschizi ușa combinei.

O altă chestie care mi-a plăcut super mult este funcția Express Cool – un buton pe care-l apeși (fie direct pe ușa combinei, fie din aplicația LG Smart ThinQ pe care o poți instala pe telefon și cu care poți controla frigiderul de la distanță). Această funcție se poate folosi dacă – de exemplu – ai băgat o sticlă de apă, vin sau ce vrei tu în frigider și vrei să o răcești super repede.

Dar revenind la cum mă ajută V+ în demersurile mele de a diminua risipa de alimente – frigiderul este echipat cu un sistem care se numește NatureFRESH și care, printre altele, include două sertare care fac depozitarea alimentelor mult mai ușoară și mai intuitivă.

Există un sertar care se numește Fresh Balancer și în care poți depozita fructe sau legume și care dispune de un comutator – practic selectezi prin acest buton ce vrei să depozitezi, iar sertarul își adaptează umiditatea astfel încât alimentele se păstrează proaspete mai mult timp.

Un al doilea sertar – care se cheamă Fresh Converter – este destinat depozitării de carne, pește sau legume. Tot printr-un buton/ comutator selectezi ce ai pus în sertar și acesta își adaptează temperatura: -3°C pentru carne, 0°C pentru pește și aproximativ 3°C pentru legume.

Dar mai bine vă povestesc toate astea în video-ul de mai jos.

[Video review] Noul meu frigider

Risipa de mâncare este ceva ce mă face să mă simt extrem de vinovată și întotdeauna o să vreau să țin asta sub control. Totul începe cu o listă și o bună planificare a cumpărăturilor pe care le fac, continuă cu niște rețete în care vreau să folosesc cât mai eficient ingredientele (adică gătesc și cotoarele de broccoli, resturile de legume le pun în supe, cozile de ierburi aromatice – în sosuri, bucățile de carne gătită rămase ajung în sandwich-uri & so on.) Dar între momentul în care ai făcut cumpărăturile de mâncare și cel în care chiar ajungi să le folosești mi se pare esențial felul în care le păstreziAcum câteva săptămâni mi-a aterizat în studio o nouă combină frigorifică – e de la LG, se numește V+ și în acest timp care a trecut și-a făcut treaba într-un fel în care mi-a demonstrat că ingredientele pot rămâne proaspete mai mult timp. Desigur, contează și felul în care depozitezi mâncarea în frigider (o chestie pe care eu, în timp, a trebuit să o învăț the hard way), dar acum lucrurile sunt ceva mai simple. Mai multe în video și pe blog >>> https://mazilique.ro/2019/09/video-review-noul-meu-frigider/#LGVplus #LGZeroWaste #ZeroRisipa #ad #sponsored

Publicată de Mazilique pe Marţi, 17 septembrie 2019

Și stați pe recepție, urmează o serie de video-uri în care alături de câțiva invitați foarte dragi mie nu doar că o să pregătesc câteva rețete simple, rapide și cu ce găsesc prin frigider, dar o să și povestim câteva ceva despre ce facem noi prin propriile bucătării pentru a diminua risipa de mâncare, cum facem cumpărăturile mai eficient, cum depozităm alimentele și – desigur – ce gătim cu ele.

Mai multe detalii despre combina V+ găsiți pe pagina campaniei.


#LGVplus #LGZeroWaste #ZeroRisipa

S-AR PUTEA SĂ-ȚI MAI PLACĂ
Comentarii (3)
  1. Malina says:

    Ha, ce tare! Functia ta preferata si e functia mea preferata :)) mi se pare fain ca poti sa racesti sticlele mai repede, asta chiar e o problema la noi in casa

  2. Irina says:

    Chiar l-am cautat pe net si nu il gasesc pe nicaieri sub denumirea de V+. L-au scos deja la vanzare?

Comenteaza
Follow on Instagram